Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care interzice fumatul în toate spaţiile publice, agreând însă un amendament care permite fumatul în baruri, discoteci, restaurante şi alte unităţi similare mai mici de 100 metri pătraţi.
Conform legii iniţiate de deputatul PSD Manuela Mitrea, fumatul va fi interzis în toate spaţiile publice, inclusiv în cele de la locul de muncă: instituţii publice locale şi centrale, instituţii economice, de alimentaţie, de turism, de învăţământ, sanitare, medicale, culturale, în mijloacele de transport comun, inclusiv gări şi aeroporturi, de stat sau private.
În ceea ce priveşte spaţiile cu destinaţie de loc de muncă, fumatul este permis în spaţii delimitate şi amenajate special: să nu fie spaţiu de tranzit, să fie dotat cu extinctoare, scrumiere, sisteme de ventilaţie şi să fie marcate ca fiind destinate fumatului.
Senatorii au adoptat un amendament prin care fumatul este permis în baruri, cluburi, discoteci, restaurante şi alte locuri cu destinaţie similară, care sunt organizate exclusiv pentru fumători, care însă să nu aibă o suprafaţă mai mare de 100 metri pătraţi.
Legea a fost adoptată de Senat cu 58 de voturi "pentru", 29 "împotrivă" şi 15 abţineri.
Proiectul urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor, care este forul decizional.
Inițiatorul proiectului de act normativ, deputatul Manuela Mitrea, care a participat la dezbaterile din Senat, a menţionat că intrzicerea totală a fumatului în locurile publice a produs deja efecte pozitive acolo unde o astfel de lege a fost adoptată.
Ea a susţinut că astfel de reglementări previn apariţia şi agravarea multor boli, apără sănătatea copiilor, fără a produce efecte economice.
Deputatul social-democrat a arătat că fumatul pasiv provoacă decese premature, determină pierderi economice, este o încălcare a drepturilor constituţionale la sănătate şi la loc de muncă sănătos.
Invocând date existente la nivelul Uniunii Europene, Mitrea a afirmat că aproximativ 650.000 de cetățeni ai Uniunii mor prematur din cauza fumatului, iar, în anul 2008, aproximativ 13 milioane de persoane sufereau de boli asociate fumatului.
În timpul discuțiilor, senatorul PDL Iulian Urban a spus că recent au fost făcute publice studii care arată că folosirea telefonului mobil ar putea creşte riscul unor anumite forme de cancer, el întrebând, în acest sens, retoric, dacă senatorii vor veni și cu o inițiativă legislativă prin care să se interzică folosirea telefoanelor mobile. Potrivit acestuia, numărul utilizatorilor de telefoane mobile întrece numărul celor care fumează. El a subliniat că sunt multe alte lucruri care afectează viața oamenilor, cum ar fi băuturile alcoolice.
"Aceasta înseamnă, însă, că nu trebuie să intrăm într-o cursă a interzicerii folosirii acestor alimente, acestor substanțe, acestor echipamente, pentru că putem într-o zi să ne trezim că ar trebui, printr-o lege, să ne interzicem însuşi dreptul la viață. Pentru că așa este omul. De când a fost lăsat pe pământ, omul face lucruri care, din păcate, îl duc către destinația finală care ne așteaptă pe toți", a arătat senatorul PDL.
Iulian Urban a spus, pe de altă parte, că inițiativa este bună, dar orice demers în acest sens trebuie analizat cu precauție.
"Trebuie să ne întrebăm unde ne vom opri, pentru că, altfel, s-ar putea să ajungem ca într-una dintre cărțile acelea celebre, «Ferma animalelor», în condițiile în care omul s-a născut liber să ia decizii", a susţinut el.
Senatorul PSD Ecaterina Andronescu a afirmat că susține cu toată puterea această inițiativă, subliniind că nicotina determină dependență, astfel încât fumătorii au dificultăți în a se lăsa de fumat.
Senatorul PDL Tudor Udriştoiu, membru al Comisiei pentru sănătate şi medic psihiatru, a declarat, în timpul dezbaterilor, că este fumător și nu poate să renunțe la acest viciu. "Cea mai bună şi curată restricție e închiderea fabricilor de tutun, izolarea fumătorilor în niscai spații închise de-adevăratelea până când nu mai fumează, eventual cu niște pedepse", a declarat, în glumă, democrat-liberalul. Continuând în aceeaşi notă ironică, el a spus că o astfel de inițiativă ar avea şi efecte economice prin creșterea vânzării la bere, "ceea ce este sănătate curată".
Senatorul PSD Titus Corlățeanu a arătat, în intervenția sa, că dreptul la fumat nu e un drept ocrotit sau garantat de Constituție și de Conveția Europeană a Drepturilor Omului, ci, mai degrabă, o libertate, care, la rândul ei, nu este absolută, aceasta terminându-se acolo unde încalcă dreptul celorlalți la sănătate și de a avea un mediu curat. El a spus, totuși, că, din simpatie, ar putea să suporte fumul de la trabucul colegului său de Senat, liberalul Teodor Meleşcanu.