Duţă: Bugetul CNAS are un deficit de 2,5-3 mld. lei, frauda din sistem e de 400 mil. euro

Lucian Duţă a vorbit, în interviul acordat agenţiei MEDIAFAX, despre subfinanţarea sistemului, problema cea mai gravă existentă la nivelul sistemului sanitar, care în cifre ajunge la cel puţin 2,5 - 3 miliarde de lei, aproximativ 750 de milioane de euro.

Preşedintele CNAS a făcut referire la sistemul ermetic existent şi la corupţia din sănătate, atât pe palierul creat de relaţia dintre furnizorii de medicamente şi medicii prescriptori, cât şi pe cel generat la nivelul spitalelor, prin internări false şi raportări conform recomandărilor firmelor de management, care îi învaţă pe şefii de spital, din punct de vedere tehnic, cum să "fenteze" sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Lucian Duţă a susţinut că, teoretic, nivelul corupţiei pe fondurile CNAS este, cel puţin teoretic, de aproximativ 15%-20%, frauda putând ajunge până la 400 de milioane de euro pe an.

Referendu-se la relaţia tensionată din ultimele zile cu medicii de familie, Lucian Duţă a spus că aceştia doresc, în fapt, o majorare a finanţării cu 30%, situaţia care, deşi justificată, este imorală în condiţiile reducerilor salariale la nivelul altor structuri sau instituţii.

Preşedintele CNAS a mai vorbit în interviu şi despre medicii care optează să muncească în străinătate, în principal doctori tineri, el afirmând că motivele acestora sunt legate de imposibilitatea de a pătrunde într-un sistem ermetic în care nu competenţa este criteriul de selecţie, dar şi despre condiţiile de lucru care în unele situaţii pot pune în pericol viaţa pacientului.

Prezentăm integral interviul acordat de preşedintele CNAS, Lucian Duţă, agenţiei de presă MEDIAFAX:

"Reporter: Întrucât problemele din sistemul sanitar se acutizează de la o zi la alta, aş vrea să vă întreb, domnule preşedinte, care este situaţia bugetului asigurărilor de sănătate. A crescut în 2011 faţă de 2010?

Lucian Duţă: Anul acesta, bugetul CNAS, ca şi cifră exactă, este de 16,4 miliarde RON, faţă de anul 2009 când a fost 15,2 miliarde RON. Cu alte cuvinte, avem o creştere de aproape un miliard şi jumătate, creştere a veniturilor care a rezultat, după cum ştiţi, din impozitarea pensiilor, care a fost făcută pentru sumele între 7 milioane şi 10 milioane de lei. Pe de altă parte, sistemul, dacă e să ne uităm la cifrele de anul trecut, funcţionează pe cheltuieli undeva situate între 18 şi 18,5 miliarde RON. Tendinţa anul acesta este de asemenea crescătoare, se duce probabil undeva spre 19-19,5 (miliarde de lei - n.r.), mai ales în urma măsurilor care au fost luate privind clasificarea spitalelor. Aceasta înseamnă că bugetul CNAS are un deficit, cel puţin la ora aceasta, de două miliarde şi jumătate - trei miliarde RON, adică aproximativ 750 de milioane de euro.

Rep.: Deficit spuneţi.

L.D.: Este practic un deficit structural. Noi, practic, dacă e să ne raportăm la anul 2007, observăm o situaţie cel puţin bizară. În anul 2007, CNAS înregistra un excedent, iar în anii 2008 şi 2009 practic a început să înregistreze datorii foarte mari, datorii care s-au transformat în realitate într-un deficit structural, adică piaţa atât a început şi a învăţat să consume. Principala motivaţie a acestui fapt este aceea că în anul 2008, aşa cum mai spus-o de atâtea ori, domnul ministru Nicolăescu a intervenit în piaţa de consum a medicamentelor şi a scos orice fel de regulă şi de reglaj al consumului de medicamente. Practic, destabilizarea CNAS i se datorează exclusiv domnului ministru Nicolăescu.

Rep.: Care este cea mai grea problemă cu care se confruntă sistemul sanitar din România?

L.D.: Evident că principala problemă cu care se confruntă sistemul sanitar astăzi este subfinanţarea sistemului. La acest element esenţial se adaugă lipsa de viziune în alocarea fondurilor. Cu alte cuvinte, avem fonduri puţine pe care le administrăm prost.

Rep.: Adică cine le administrează prost, dumneavoastră, CNAS?

L.D.: Este o chestiune care vine din trecut şi pe care noi am încercat în acest ultim an, un an şi jumătate, am încercat să o corectăm. Ca să vă dau exemple concrete, aş vorbi aici de lipsa standardizării actului medical. Cu alte cuvinte, în România noi facem medicină fiecare cum vrea, nu spun cum facem, bine sau rău, dar nu există reguli şi o standardizare a actului medical în urma căruia să putem spune foarte clar cât costă acel act medical. De asemenea, avem o altă aberaţie în sistem, şi anume încercăm să reglăm cheltuielile în diferite paliere - medicină de familie, medicină de ambulator, spitale. Vedeţi că s-au şi închis spitale. Se încearcă o reformă foarte dură a spitalelor, dar pe de altă parte lăsăm piaţa farmaceutică total nereglementată.

Piaţa farmaceutică, aşa cum am mai spus, creşte, produce dezechilibre foarte mari în sistem şi, practic, cei care resimt acest lucru, pentru că banii sunt limitaţi, sunt în final furnizorii de servicii medicale şi, mai grav, în final pacienţii. Noi avem, aşa cum am mai spus, o tendinţă de canibalizare a fondurilor CNAS de către consumurile crescute de medicamente. Ideea este nu că se consumă multe medicamente, ci faptul că această piaţă nu este reglementată de niciun fel. Chiar dacă avem variante de consum mai ieftine, medicii, în realitate, refuză să le prescrie. Acesta este principalul argument pe care eu l-am adus atunci când am denunţat relaţia de concubinaj care există între unii medici - vă rog să reţineţi, între unii medici, nu între toţi medicii - şi piaţa farmaceutică. În realitate, nu avem niciodată fonduri destule pentru spitale, pentru medici, pentru că, nereglementând piaţa de medicamente, automat aceasta are tendinţa să crească şi să consume resurse câteodată nejustificate.

O altă aberaţie a sistemului este aceea că nu avem o prioritizare a plăţilor către furnizorii de servicii medicale în raport şi cu gradul lor de competenţă şi pregătirea lor profesională, şi cu ce reprezintă cu adevărat în sistem. Şi aş vrea să vă dau câteva cifre: bugetul alocat medicinei de ambulatoriu, adică medicilor specialişti, chirurgi, cardiologi, nefrologi etc. a înregistrat până în anul 2007 un buget de aproximativ jumătate din cel al medicilor de familie. În 2008 bugetul medicinei de familie a fost 1,4 miliarde, iar al medicilor de ambulator 390 de milioane (25%). Este o chestiune aberantă pentru noi. Avem o situaţie la ora aceasta în care unii medici de familie câştigă mult mai mult şi câştigau mai ales mult mai mult decât medicii specialişti şi chiar decât medicii din spitale.

Rep.: De ce câştigau mai mult?

L.D.: Pentru valorile de punct, sumele alocate acestui segment din start erau date mai mici. Şi de asta v-am spus că a existat .... acesta este un alt argument pentru lipsa aceasta de viziune legată până la urmă de alocarea fondului în raport cu pregătirea doctorilor. Nu putem să spunem la ora aceasta că sunt unii mai importanţi decât ceilalţi, dar totuşi pregătirea unui medic specialist se face în foarte, foarte mulţi ani, competenţele se câştigă mult mai greu. Toate aceste probleme pe care eu vi le-am expus sunt în final anvelopate de corupţia din sistem, corupţia care eu cred că la ora aceasta şi, ştiu, lucrurile acestea sunt promovate de anumite grupuri de interese, în colaborare cu anumiţi medici al căror principal obiectiv este netransparentizarea sistemului, neintroducerea regulilor de piaţă şi monopolizarea, dacă vreţi, a fondurilor, direcţionarea fondurilor CNAS către anumite segmente care sunt foarte profitabile, foarte profitabile nu pentru pacienţi, ci pentru anumite firme şi pentru anumiţi doctori.

Rep.: Deci cine face parte din aceste grupuri de interese?

L.D.: Am spus-o foarte clar: sunt anumite firme de medicamente şi anumiţi medici. Dacă vreţi să vă dau pe diferite paliere, diferite tipuri de corupţie, vorbeam cu... de exemplu cu cei care deţin laboratoare medicale. Ştiţi că la aceste laboratoare pacienţii vin cu bilete de trimitere de la medicul de familie. Am auzit, şi nu numai că am auzit, toţi ştiu din piaţa aceasta ce se întâmplă. Cu alte cuvinte, medicii - unii medici de familie, ca să nu-i mai acuz pe toţi, sunt doar unii, să fie foarte clar - trimit discreţionar pacienţii către anumite laboratoare contra unor comisioane care li se întorc de la aceştia.

Rep.: Adică?

L.D.: Adică eu când dau trimiterea sau vă spun "te duci la laboratorul X să-ţi faci analizele" ştiu că de la acel laborator mi se întoarce o sumă de bani înapoi.

Rep.: Avem dovezi în acest sens?

L.D.: Eu v-am spus ce mi s-au plâns.... o parte din cei care au laboratoare. Faceţi o anchetă şi o să vedeţi că vă vor recunoaşte toţi care au laboratoare că aceste mecanisme există. Faptul că nu s-a discutat niciodată despre aceste mecanisme...... se datorează şantajului şi presiunii pe care au exercitat-o în permanenţă grupurile acestea semioligarhice din structurile de conducere ale medicilor, cărora le-a convenit ca aceste mecanisme să se perpetueze şi mai ales să fie foarte multă linişte.

Un alt exemplu v-aş da la medicii specialişti, ei sunt în realitate cei mai mari producători de reţete false, reţete la morţi şi cei care interacţionează cel mai mult cu firmele de medicamente. Ca o paranteză fie spus, în lipsa unui cod etic care să reglementeze interacţiunea legală între producătorii de medicamente şi medici, normal, lucrurile se perpetuează. Eu am spus întotodeauna că datoria CNAS nu este sau este să-i identifice şi pe cei care produc fraude, dar cea mai importantă datorie este de a crea un cadru legal prin care se elimină frauda. Numai creând cadrul legal poţi într-adevăr spune că ai transparentizat sistemul. Am încercat să introduc reguli la internare, toată lumea a întrebat... aţi văzut câte ţipete şi câte scandaluri s-au produs pe această temă, dar nimeni nu spune - pentru că urmează imediat să vă spun, să coborâm la spitale - cum se produce corupţia, de acele internări care se fac fictive, se fac pentru pacienţi care n-au nevoie de internări, se fac internări, de exemplu, pentru a se face anumite studii clinice pe banii statului, pentru că banii de pe studiile clinice uitaţi-vă la cine se duc. Nu se duc la spital care suportă costurile de internare ale pacientului, ci se duc în buzunarele unora. Aceasta a fost esenţa faptului că încerci să introduci reguli de internare.

Rep.: Câte internări false sunt în acest moment?

L.D.: Deci noi apreciem, vorbeam cu domnul profesor Vlădescu acum câteva zile şi dânsul spunea că pe vremea dânsului la un singur spital au găsit 8.000 de foi de internare care nici măcar nu erau completate, erau false toate. Spitalele au tendinţa întotdeauna să facă internări cât mai multe pentru a justifica activitatea şi practic pentru a lua venituri nejustificate de la CNAS. Or, când încerci să vii cu o reglementare a pieţei, de a stabili un cadru legal prin care până la urmă să ai grijă de banii pacienţilor, de atâtea ori vei avea o opoziţie pe care şi astăzi, din păcate, o observăm cu toţii.

Rep.: Consideraţi acele criterii foarte bune. Vă simţiţi nedreptăţit pentru faptul că nu au fost acceptate?

L.D.: Acele criterii nu au fost scrise şi nu au fost elaborate de CNAS. Acele criterii au fost elaborate în anul 2006 de către o firmă de consultanţă germană, firmă de consultanţă care a fost plătită pe bani Phare. S-a produs acel act cu criteriile de internare, acel act a fost asumat şi recunoscut de către Ministerul Sănătăţii, iar noi ce am încercat să facem a fost să transpunem acel act în normele contractului-cadru, acolo unde le era locul. Nu au fost în niciun caz elaborate fără să fie consultaţi medicii sau, cum au spus unii, că au fost făcute pe picior de către CNAS. Deci sunt rezultanta unui document oficial asumat de statul român.

Rep.: Să mergem mai departe cu corupţia la spitale...

L.D.: V-am spus că la spitale, şi v-am dat acest exemplu cu internările false care se produc în spitale.. eu nu am fost preşedintele CNAS dintotdeauna, eu vin din camera de gardă, am condus două spitale până acum şi credeţi-mă că toate mecanismele prin care se fraudează CNAS le cunosc foarte bine. Aş vrea să mai constataţi încă un fenomen foarte interesant. Uitaţi-vă că există o groază de spitale care şi-au angajat aşa-numite firme de management care le învaţă cum să raporteze oficial. Asta le învaţă: cum să raporteze indicatorii la CNAS. În realitate, acele firme de management nu fac decât să-i înveţe, din punct de vedere tehnic, pe managerii de spital cum să fenteze sistemul de asigurări sociale. Pentru că, revin la acelaşi lucru, lipsa de reglementări la nivelul asigurărilor sociale lasă foarte multe portiţe deschise pentru a frauda sistemul.

Rep.: Pentru că problemele curente astăzi se învârt în jurul medicilor de familie, spuneţi-mi vă rog ce se întâmplă? Cei mai mulţi n-au semnat contractul de servicii, nici actele adiţionale, nici contractul pentru 2011. Sunt pacienţi care nu primesc medicamente compensate, nici trimiteri. Ce se întâmplă cu aceşti pacienţi şi cum poate fi reglementată situaţia?

L.D.: Puţină lume a observat că în ultima lună Guvernul a modificat de două ori contractul-cadru. Modificările contractului-cadru s-au făcut în urma negocierilor cu medicii de familie tocmai pentru a le satisface toate acele revendicări ale dânşilor. Calculaţi, vă rog frumos, pe valorile de punct ale medicilor de familie, valori care au fost publicate în normele contractului-cadru şi o să constataţi ceva foarte simplu: că bugetul alocat medicilor de familie anul acesta a crescut cu 10% faţă de prevederea iniţială de la 1 ianuarie. Deci, noi, ca să încheiem anul, în realitate mai avem nevoie de încă 80-100 de milioane de RON. Deci, deja CNAS, Guvernul va trebui să facă un efort suplimentar pentru a suplini aceste valori care au fost convenite parţial cu unii dintre dânşi. Ceea ce doresc în realitate dânşii astăzi este un lucru foarte simplu: vor o creştere a bugetului alocat medicinei de familie cu 30%. Acest lucru mie mi se pare, sincer să vă spun, chiar dacă este justificat, repet, este justificat, în condiţiile României de azi că este absolut imoral. Şi v-aş aminti un amănunt despre care nimeni nu vrea să vorbească, anul trecut, când la toţi medicii, la tot sistemul sanitar, la toţi angajaţii din Casa Naţională, din minister li s-au scăzut salariile cu 25%, dânşilor nu li s-a micşorat valoarea de contract, au luat aceiaşi bani. Doi la mână, vedem câte eforturi şi cât de greu este să iei măsuri de tipul celei de la nivelul Ministerului de Interne. Este imoral să tai alocaţia de hrană unora, iar altora să le dai creşteri de buget de 30%.

Rep.: Domnule preşedinte, totuşi, ce se întâmplă cu pacientul? În acest moment ce soluţie aveţi pentru pacienţi?

L.D. : Am spus-o şi o mai spun în continuare, în prima zi au semnat 10% din medici cu noi...

Rep.: Acte adiţionale.

L.D.: Acte adiţionale, păi aşa şi trebuie... să ocupe în fiecare an. Noi aşteptăm medicii de familie să vină să semneze, ăia care într-adevăr înţeleg, pentru că există un potenţial de creştere la 50%-60% la unii medici în actualele condiţii ale acestei norme.

Rep.: Revin. Ce se întâmplă cu pacientul ?

L.D.: Eu v-am spus foarte clar, noi vom afişa listele cu medici la nivelul caselor judeţene. Pacienţii se pot duce să se înscrie pe listele medicilor care au încheiat contract cu CNAS şi, în felul acesta, îşi pot lua reţetele, îşi pot lua biletele de trimitere, medicii vor fi plătiţi...

Rep.: Sistemul este pregătit să suporte un astfel de aflux de bolnavi de la un medic la alt medic? Cum va fi plătit medicul?

L.D. Medicul va fi plătit aşa cum prevăd normele contractului-cadru, adică la servicii. Cu alte cuvinte, va face mai multe servicii, i se vor plăti banii. Este legal şi putem să facem lucrul acesta. Ce vreau eu să vă spun este că mie, la ora aceasta, mi se pare absolut imoral ca noi să cedăm la şantajul, atenţie!, nu al medicilor de familie, ci al celor de care sunt reprezentaţi. Şi am să vă spun ceva, am vorbit de mai multe ori cu medicii de familie şi reprezentanţii medicilor de familie şi atunci când ei spun că nu sunt bani şi că unii îşi iau mai puţin bani, în realitate ei îşi calculează şi se raportează la veniturile lor, ale celor care conduc. Probabil că dacă am lua măsuri care nu le-ar fi afectat de niciun fel veniturile atunci eram foarte buni. Aş vrea să vă mai spun ceva foarte interesant. Până acum doi ani, un medic de familie nu era foarte stimulat să interacţioneze cu pacientul, să aibă grijă de pacient, să-şi desfăşoare activitatea pentru care este plătit. El era plătit doar pentru listă, era un fel de - ca să folosesc un alt termen - era un fel de listaci. Aveai listă, te duceai la CNAS şi-ţi luai banii. Faptul că noi am încercat să schimbăm regulile în sistem şi să spunem "vă luaţi doar o parte din bani pe listă şi o parte vă luaţi pe servicii", adică pe munca prestată efectiv cu pacientul, a generat şi sunt convins că va genera multiple tensiuni. Pe de altă parte, nimeni nu vrea să vorbească despre monopolizarea pieţei în ceea ce priveşte medicina de familie. Toţi pacienţii la ora aceasta sunt încadraţi doar pe listele medicilor de familie, au un monopol, şantajează statul, pe când medicii tineri, pe care noi am încercat să-i ajutăm prin faptul că nu mai plătim decât până la 2.200 per capita, nu au acces în sistem. Aşa cum, o să vă spun puţin mai târziu, aşa cum se întâmplă şi pe alte paliere, medicina de familie este un sistem ermetic, este un sistem închis, în care nu au acces decât cei care vor anumiţi doctori.

Rep. : Nu este vina sistemului că nu creează mai multe locuri ca să pătrundă tinerii?

L.D.: Asta am încercat să facem şi noi şi, vă repet, prin faptul că n-am mai plătit şi că am scăzut posibilitatea să-ţi iei banii doar pentru faptul că ai pacienţi pe listă, am dat posibilitatea şi altor doctori să intre în sistem. Nu poţi să laşi sistemul să fie închis ermetic cu nişte doctori care nu mai au niciun interes, în cazul acesta să profesionalizeze, stau tot timpul şi şantajează statul. Aş vrea să insist pe acest lucru, s-a încercat escaladarea conflictului spunându-se că eu acuz medicii de familie. V-am spus foarte clar: este vorba de anumiţi medici de familie şi cei care sunt la ora aceasta, chipurile, reprezentativi. Ştiţi că eu am colegi de facultate şi am vorbit cu ei, m-au îndemnat să mă ţin tare, pentru că tot ceea ce spun eu la ora aceasta este perfect adevărat.

Rep.: De ce credeţi că mulţi medici pleacă din România?

L.D.: Vă mărturisesc că acum 10 ani, când eram şi eu anul doi sau trei de rezidenţiat, şi eu am vrut să plec. Şi am să vă spun ce vorbeam cu colegii mei şi concluzia care răzbătea din acele discuţii. Mi-amintesc că pe vremea aceea câştigam un salariu, acum 10 ani, de 100 de dolari, ca medic rezident. Până la urmă, părinţii mei pe fiecare lună făceau eforturi să ne trimită bani ca să putem să supravieţuim în Bucureşti. Cu toate acestea, nu neapărat lipsa banilor m-a făcut să mă gândesc să plec, ci mai ales lipsa de perspectivă în ceea ce priveşte realizarea profesională.

Medicina, puţini oameni o ştiu, este un sistem ermetic închis. Chiar dacă pare dur ce spun, mulţi dintre colegii mei ştiu că este adevărat, intrarea medicilor în anumite spitale se face pe orice fel de criterii în afară de cel de competenţă. Cu alte cuvinte, poţi să fii tu cel mai deştept din ţara asta, poţi să ai nu ştiu câte diplome, că nu vei fi angajat decât dacă faci, dacă ai contracte cu cei sau cu partea din medicină oligarhizată. Cu alte cuvinte, cunoşti pe cine trebuie şi nu trebuie să fii atât de competent ca să lucrezi în spitalul care trebuie. Ştiu că această afirmaţie va da naştere la nenumărate dezbateri.

Pe de altă parte, îmi amintesc emisiuni care arătau cum sunt angajaţi doctorii, naşi, fini, veri, nepoţi. Aveam la un moment adevărate familii care ocupau spitale întregi. Eu n-am spus poate că doctorii aceia nu sunt bine pregătiţi profesional, dar atât timp cât sistemul nu este transparent, cât nu dă posibilitatea celui care într-adevăr doreşte să se facă medic, să se profesionalizeze, să înveţe, atunci eu cred că principalul motiv pentru care pleacă este acesta.

Un alt motiv pe care vi l-aş enunţa ar fi legat de lipsa mijloacelor prin care să-ţi desfăşori activitatea ca medic în siguranţă faţă de pacient. Noi avem tendinţa întotdeauna să venim să arătăm că am cumpărat elicoptere, avioane, rachete, dar uităm că cei în sala de operaţie uneori n-au nici pense. În momentul în care nu ai cu ce să lucrezi, dezamăgirile şi frustrările sunt foarte mari. Şi în al treilea rând, dar nu ultimul, este într-adevăr problema de finanţare, de veniturile doctorilor, şi dacă o să observaţi, o să vedeţi că au plecat în general medicii care reprezentau viitorul, medicii tineri; nu ştiu, aş vrea să fac o glumă, aţi văzut dumneavoastră plecând vreun profesor universitar din România?

Rep.: Nu.

L.D.: Poate vă întrebaţi şi dumneavoastră de ce? Pentru că anumitor doctori le convine mult mai bine să stea în România, să ştiţi că veniturile unui segment - foarte mic, e adevărat - dintre doctori, sunt mult mai mari decât le-aţi anticipat chiar şi dumneavoastră.

Rep.: La cât se pot ridica veniturile unui profesor universitar care nu vrea să plece din România?

L.D.: Cel mai bine, pentru a nu mai da eu cifre din acestea care sigur o să explodeze piaţa, este să întrebaţi pacienţii, care sunt... cam cât plătesc pentru anumite operaţii şi o să vedeţi. Eu, când vorbeam de corupţia din România, nu mă refeream la aceste atenţii care li se dau doctorilor. Aceasta este perdeaua de fum pe care au aruncat-o toţi cei care produc adevărata corupţie în România. Şi adevărata corupţie în România este cea pe care v-am descris-o mai înainte. Vorbim aici de un nivel al corupţiei pe fondurile CNAS de aproximativ 15%-20%, aproximativ.

Rep.: Adică 15-20% din banii dumneavoastră se duc pe corupţie...

L.D.: Există posibilitatea teoretică, având în vedere că poţi să scrii reţete câte vrei, false, poţi să internezi ce vrei, poţi să trimiţi pacienţii unde vrei, există posibilitatea undeva să fraudezi sistemul, undeva pe la 15%...

Rep.: Deci plătiţi pentru corupţie 15%-20% din banii pe care îi aveţi?

L.D.: Deci eu cred că plătim... sigur, la ora aceasta, eu cred că frauda se duce undeva la 400 de milioane de euro pe an. Nu este important că au venituri să spunem din atenţiile care le dau pacienţii, nu aceasta este corupţia, pentru că niciun doctor pe care îl cunosc eu nu a cerut vreodată bani de la pacienţi. Problema este, cu cât te duci pe scara profesională mai sus, cu atâta intri în cercul acela ermetic care practic ţine sistemul pe loc.

Rep.: Deci, cine sunt oligarhii din spitale ?

L.D.: Oligarhii din spitale sunt toţi acei de pe posturile de conducere din spitale, care, conform legii, nu pot fi mişcaţi vreodată.

Rep.: Adică şefii de clinici.

L.D.: Eu v-am spus de toţi. Eu n-am nominalizat funcţii, v-am spus, uitaţi-vă pe ştatul de plată şi la regulamentele care funcţionează şi o să vedeţi că odată ajuns pe funcţii de conducere, practic, poţi să faci cam ce vrei tu. Tot vorbeam de domnul Nicolăescu, dacă vă amintiţi acum vreo şase ani, şi dânsul spunea la fel despre clinici, că sunt pe tarlaua lor, îmi aduc aminte vorbele dânsului perfect. A fost asumată legea în ’95 în Parlament. Scopul domnului Nicolăescu sub acest discurs foarte spumos în realitate a fost schimbarea directorilor de spitale şi punerea unei elite clientelare de la dânsul din partid. Ne-am trezit peste noapte cu directori de spital care de fapt nu intraseră în spital în viaţa lor. N-aveau idee despre sistemul sanitar, iar peste şase luni, un an de zile, în realitate, toţi aceia pe care domnul ministru îi blama la vremea respectivă, în realitate i-a pus înapoi pe funcţii.

Rep.: Oricum, directorii sunt noi, au fost repuşi prin alt concurs în ultimii patru ani, deci nu putem vorbi despre aceiaşi directori.

L.D.: Eu cred că toată reforma pe care domnul Nicolăescu a trâmbiţat-o n-a fost în realitate decât un fals şi că sistemul a rămas la fel de ermetic, la fel de producător de incompetenţă, la fel de producător de fraude, la fel de dezorganizat şi la fel de lipsit mai ales de viziune şi de perspectivă. Dânsul nu a făcut, vă repet, decât să elimine directorii de spital pentru a-şi pune clientela de la partid.

Rep.: Au fost închise spitalele, au fost clasificate, le finanţaţi altfel. Ce economie la buget veţi avea în acest context ?

L.D.: Nu vom avea nicio economie la buget. Din contră. Aş vrea să fie foarte clar un lucru: clasificarea spitalelor aşa cum s-a făcut scoate practic CNAS din locul acesta de finanţare. Dacă până acum veneai şi îţi negociai tot bugetul cu casa de asigurări locală, acum nu poţi să vii să-ţi negociezi decât pe anumite paliere, bolnavi cronici, servicii paraclinice, dar nu şi numărul de internări care este fix, procent din capacitatera maximă de contractare. Clasificarea spitalelor aduce un plus de finanţare pe întregul sistem spitalicesc de 500 de milioane de RON, dar, atenţie!, este doar pe şase luni, ceea ce înseamnă că pe an va fi un miliard de RON, ceea ce până la urmă este un lucru foarte bun. Este foarte bine că ne îndreptăm atenţia spre spitale, dar trebuie să fim foarte atenţi la ce eventuale dezechilibre se vor aduce în sistemul de asigurări de sănătate. V-am spus de la început că noi avem la ora aceasta un deficit de 2,5-3 miliarde de RON şi trebuie să fim foarte atenţi să vedem înspre ce ne îndreptăm.

Rep.: Deci clasificarea spitalelor poate să ducă sistemul în colaps?

L.D.: N-am spus asta. Măsurile ... eu cred că în continuare că trebuie să vedem ce măsuri de reformă trebuiesc luate la nivelul spitalelor, pentru că încă sunt foarte multe.

Rep.: Câte spitale trebuie să existe în România ca să fie un sistem performant?

L.D.: Nu ştiu. Aici nu se pune problema câte spitale trebuie să ai sau să închizi. Se pune problema să-ţi fixezi un număr de spitale şi să încerci să asiguri asistenţa medicală celor care stau departe de spitale, prin nişte mecanisme foarte eficiente. Adică, bun, în oraşul tău nu mai ai spital, dar ai acces la servicii medicale de urgenţă, de transport medical, astfel încât să ajungi în siguranţă la un spital. Deci nu poţi să vii să închizi spitale neavând o strategie şi o viziune foarte clară la ceea ce trebuie să pui în loc. De aceea eu cred că este mult de discutat despre câte spitale trebuie să avem în România. Nu poţi să închizi spitalele strict pe criterii contabiliceşti, trebuie văzut în dinamică ce pui în loc.

Rep.: Aţi atacat industria farmaceutică, aţi atacat medicii... nu vă este teamă de represalii?

L.D.: Eu nu am atacat pe nimeni, eu v-am semnalat nişte aspecte care la ora aceasta se înregistrează în anumite segmente ale industriei farmaceutice. Să fie foarte clar, în anumite segmente, anumiţi doctori fac lucrurile acestea. Iar de frică, ce să vă spun, educaţia de chirurg m-a învăţat ca atunci când ai de-a face cu un abces plin cu puroi mai bine trebuie să-l tai, că în felul acesta salvezi viaţa pacientului. Chiar dacă este dureros trebuie să faci acest lucru. Restul... ce să vă spun, numele Lucian Duţă nu este atât de important ca şi nume, ca şi funcţie, dar cred că măsurile pe care trebuie să le impunem, regulile de piaţă, indiferent că le voi spune eu sau altcineva, sunt absolut necesare.

Rep.: La ce să ne aşteptăm până la sfârşitul anului, veţi avea bani să susţineţi sistemul până la sfârşitul anului? Ştiu că este o rectificare bugetară despre care a vorbit domnul ministru, dar ce mai aveţi în puşculiţă, programe naţionale...?

L.D.: Eu cred că în urma rectificărilor bugetare, şi există o foarte mare preocupare la nivelul Guvernului la ora aceasta, da, până la sfârşitul anului vom avea bani.

Rep.: Gândiţi o strategie în privinţa programelor de sănătate?

L.D.: Eu am spus-o de mai multe ori că sunt două programe mari care trebuiesc restructurate şi regândite: programul de diabet şi programul de oncologie. Ca şi o mică picanterie, am încercat să-mi găsesc un preşedinte sau cineva să-mi coordoneze programul de diabet. Toată lumea m-a refuzat, cu toate că era funcţie de conducere, spunând că n-au curajul să intre în acest program. Programul de oncologie, pe de altă parte, un program care din punct de vedere emoţional, dacă vreţi, ne produce în general foarte multe probleme, trebuie la fel regândit. Trebuie să vedem foarte clar. Avem fondurile limitate. Trebuie să dai acces la tratament la câţi mai mulţi oameni. Avem foarte mulţi bolnavi de cancer. Nu pot eu singur să-mi asum rolul acesta de Dumnezeu, să spun «aceste medicamente se plătesc, aceste medicamente nu se plătesc», pentru că pacientul până la urmă suferă. Atunci trebuie o discuţie deschisă, pe care să o facem cu comisiile ministerului, cu Colegiul Medicilor. Să ne decidem odată pentru totdeauna ce vrem să facem cu acest program de oncologie. Pentru că, vedeţi dumneavoastră, consumăm o groază de bani pe medicamentele din oncologie, nimeni nu a adus nicio analiză la rezultatele alocării acestor sume, dacă într-adevăr trăiesc mai mult acei pacienţi sau calitatea vieţii e mai bună. Uităm că, de exemplu, radioterapia, care este un element esenţial în tratamentul bolnavului de cancer, la noi este aproape inexistentă. Singurul centru care într-adevăr poate să emită ceva pretenţii europene este centrul de la Cluj. Noi, anul acesta, este prima oară când alocăm mai mult acestui segment de radioterapie tocmai pentru a încuraja inclusiv investiţii private în radioterapie. Duceţi-vă să vedeţi ce este în aceste clinici, cum stau oamenii, ce amărâţi sunt. Este clar că n-am făcut până acum nimic aici. E mult mai simplu să spui, spre exemplu, că finanţezi medicamente decât să construieşti ceva serios, cum e radioterapia.

Rep.: Dacă mâine ar fi remaniere şi ar trebuie să faceţi o evaluare, cum vă consideraţi dumneavoastră pentru sistem? Bun, foarte bun ?

L.D.: Atunci când evaluezi un om trebuie, în afară de percepţia publică pe care încearcă unul s-o arunce asupra ta, trebuie să evaluezi din punct de vedere obiectiv ce a făcut. Şi, din punct de vedere obiectiv, aş vrea să vă uitaţi că este prima oară când cineva are curaj să vorbească cu subiect şi predicat despre corupţia din sistemul medical. Este prima oară când se încearcă să se ia măsuri împotriva corupţiei. Informatizarea sistemului medical este principala armă pe care o putem pune la dispoziţia statului pentru a împiedica fraudarea sistemului de sănătate. Vedeţi câte voci piţigăiate sunt în toată România care ne acuză că nu ştiu ce vrem să le punem, cip-uri în cap la pacienţi, cardul de sănătate şi sistemele informatice. Observaţi că sunt aceiaşi oameni care au ceva, de obicei, de ascuns şi care nu spun ceva esenţial, în sistemele informatice avem toate licitaţiile pornite. Oamenii aceştia nu spun ceva esenţial, că principala funcţie în sistemul informatic este de a nu mai permite unora să fure. Este o poziţie, noi trebuie să mergem în faţă şi om vedea ce s-o întâmpla. De asta vă spun că aprecierea că ai fost bun, rău, până la urmă trebuie făcută cu măsură şi cu indicatori obiectivi, faptul că ai avut curaj.

Să vă dau alt exemplu. Să spui: «domnilor, există tratamente la fel de eficiente, dar cu preţuri mai mici» şi «fiţi corecţi faţă de pacienţi şi daţi-le medicamente acelea mai ieftine ca să avem resursă financiară să le dăm şi altora medicamente» - aici vorbesc de preţul acela de referinţă pe care l-am inclus şi care şi-a făcut efectul - iaraşi este un element pe baza căruia pot fi măsurat. Restul, în ceea ce priveşte percepţia publică, recunosc că - hai să spunem, aşa, între ghilimele - adversarii mei sunt foarte puternici.

Rep.: Îi veţi «dobândi»?

L.D.: Dacă nici tu nu crezi că îi dobândeşti, atunci cine mai crede..."