Propunerea primului-ministru de revocare şi de numire a unor membri ai Guvernului se poate face numai după consultarea preşedintelui, potrivit proiectului legii de revizuire a Constituţiei, postat miercuri pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.
În acest sens, este propusă introducerea unui alineat 2, indice 1, la articolul 85 privind "Numirea Guvernului".
Actulul text constituţional prevede, la alineatul 2 al articolului 85, doar că "în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului".
"Propunerea primului-ministru de revocare şi de numire a unor membri ai Guvernului se poate face numai după consultarea
prealabilă a Preşedintelui", este propunerea de amendare a Constituţiei.
Preşedintele Băsescu menţiona, în 26 mai, la RRA, că, în proiectul de revizuire a Constituţiei care urma să fie propus, se stipulează că "preşedintele şi premierul trebuie să se consulte şi să ajungă la o concluzie asupra numelui celui care trebuie să ajungă în Guvern". Preşedintele a adăugat că, astfel, Constituţia îi obligă să ajungă la consens în privinţa remanierilor.