Preşedintele CNAS, Lucian Duţă, şi-a exprimat nedumerirea faţă de "atitudinea agresivă" pe care medicii de familie o au faţă de pacienţi, susţinând că în contractul cadru este prevăzută o creştere cu 10% a finanţării pe medicina de familie, iar problemele ridicate de doctori au fost rezolvate.
"Nu înţeleg atitudinea agresivă pe care o au medicii de familie faţă de pacienţi. Prin normele la contractul cadru finanţarea medicinei de familie creşte cu 10%, iar toate problemele semnalate de ei au fost rezolvate", a declarat preşedintele CNAS.
Acesta a menţionat că a semnat contractul cadru pe care l-a trimis la MS, în noaptea de marţi spre miercuri, şi care urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a susţinut şi el că solicitările medicilor de familie au fost rezolvate, astfel că aceştia nu ar mai avea niciun motiv să nu semneze contractul cadrui privind acordarea asisitenţei medicale pe 2011 - 2012.
"Normele la contractul cadru vor fi publicate astăzi (miercuri - nr.) .Din punctul de vedere al Ministerului Sănătăţii, solicitările medicilor de familie au fost rezolvate şi mă refer la reducerea sancţiunilor, la abrogarea art. 144 care prevedea înlocuirea acestora cu medici de specialitate dacă nu vor semna contractul cadru şi la eliminarea bugetelor orientative", a spus Cseke Attila, într-o conferinţă de presă.
El a precizat că noul contract cadru prevede introducerea unui spor de 100% pentru medicii de familie din Delta Dunării. În plus, valoarea punctului a crescut la 3 lei/pacient, iar pe serviciu la 1,80 faţă de 0,9. De asemenea pe lista de servicii au fost introduse alte servicii noi care până în iunie 2011 erau trecute la plata per capita.
Potrivit lui Cseke Atiila, este nevoie de un contract cadru pe doi ani, întrucât este nevoie de predictibilitate în sistem.
"Şi în medicina primară este nevoie de un contract cadru care să asigure predictibilitate sistemului pe o perioadă mai mare, acesta reprezentând cadrul general. Ajustările însă din sistem sunt făcute anual prin normele la contractul cadru şi bugetele alocate în fiecare an", a spus ministrul Sănătăţii.
Medicii din Bucureşti s-au reunit, miercuri, la Spitalul Universitar de Urgenţă, unde au decis în unanimitate să se alieze colegilor din ţară şi să nu semneze contractul cadru pe 2011 - 2012.
( 1 iun 2011, 17:08:05