Conducerea Senatului a decis, în şedinţa de luni, amânarea cu încă o săptămână a votului privind reprezentanţii societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii, a anunţat vicepreşedintele Ioan Chelaru.
"Prin consens, liderii grupurilor politice au stabilit să amâne pentru lunea viitoare discutarea şi votarea tuturor aspectelor legate de CSM, inclusiv stabilirea prin vot a acelor reprezentanţi ai societăţii civile", a anunţat Chelaru.
El a mai spus că membrii Biroului Permanent al Senatului au fost informaţi despre această decizie de liderii grupurilor parlamentare.
Potrivit proiectului iniţial, pe ordinea de zi figurau alegerea unui reprezentant al societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale 54/2011 şi proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 16/2011 privind unele măsuri temporare pentru continuarea activităţii Consiliului Superior al Magistraturii, adoptat tacit de Camera Deputaţilor.
În urmă cu o săptămână, opoziţia a încercat să introducă pe ordinea de zi a Senatului alegerea membrilor societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii, propunerea liderului grupului PSD, Ilie Sârbu, neîntrunind numărul necesar de voturi.
PNL şi PSD o susţin în CSM pe Corina Dumitrescu, soţia deputatului PSD Cristian Dumitrescu.
Celălalt reprezentant al societăţii civile ar urma să fie, potrivit unor reguli neoficiale, agreat de partidele guvernamentale, după ce candidatura lui Victor Alistar a fost invalidată de o decizie a Curţii Constituţionale, prin care se oficializa hotărârea de incompatibilitate a Agenţiei Naţionale de Integritate.
CC a decis că este neconstituţională hotărârea Senatului privind validarea reprezentanţilor societăţii civile în CSM, deoarece a fost dată fără verificarea prealabilă a îndeplinirii condiţiilor legale, în special a celor legate de interdicţii şi incompatibilităţi în ceea ce-l priveşte pe Victor Alistar.
În decembrie 2010, Senatul decisese numirea Corinei Dumitrescu şi a lui Victor Alistar ca reprezentanţi ai societăţii civile în CSM, pentru un mandat de şase ani. Această hotărâre a fost contestată la CC de către senatorii PDL. În urma deciziei Curţii Constituţionale, dată cu cinci voturi "pentru" şi patru "împotrivă", Victor Alistar, liderul Transparency International, ca şi judecătorii Lidia Bărbulescu şi Dan Lupaşcu, precum şi procurorul Dan Chiujdea au părăsit CSM.
Senatul i-a validat, în 14 februarie, pe cei opt membri ai CSM a căror candidatură a fost considerată legală în urma deciziei Curţii Constituţionale, senatorii adoptând o nouă hotărâre, conformă deciziei instanţei constituţionale.
Potrivit hotărârii, au fost validaţi ca membri în CSM Mircea Bucurel Aron, Alexandru Şerban, Horaţius Dumbravă, Adrian Toni Neacşu, Marius Tudose Badea, Cristi Danileţ, George Bălan şi Oana Schmidt Hăineală.
Raportul intermediar al Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare notează că este important să se asigure funcţionarea CSM până la organizarea de noi alegeri, precizând că invalidarea primelor alegeri poate asigura credibilitatea noului Consiliu.
Comisia Europeană arată că "alegerile pentru Consiliul Superior al Magistraturii au fost umbrite de contestarea în justiţie a acestora şi au dus la anularea de către Curtea Constituţională a alegerilor privind patru membri ai CSM".