PDL susţine aprobarea în Parlament a proiectului de lege privind Statutul minorităţilor naţionale până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare, a declarat, luni, prim-vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur, precizând că a fost desemnată în acest sens "o echipă de lucru", care va discuta calendarul.
Flutur a precizat, după şedinţa BPN al PDL, că democrat-liberalii au stabilit ca din echipa de lucru a PDL să facă parte Roberta Anastase, Ioan Oltean şi Daniel Buda, care se vor întâlni cu reprezentanţii coaliţiei pentru a stabili calendarul adoptării şi dacă dezbaterile din Parlament la Statutul minorităţilor naţionale se reiau sau continuă de unde au rămas în urmă cu câţiva ani.
"Echipa de lucru se va întâlni zilele acestea, pentru că este o discuţie dacă în acest proiect se reia dezbaterea de la capăt sau de unde a rămas data trecută", a explicat Gheorghe Flutur.
El a precizat că nu crede că va fi cazul angajării răspunderii pentru legea minorităţilor naţionale, pentru că actuala coaliţie are capacitatea să se mobilizeze.
"Nu cred că va fi cazul (pentru angajarea răspunderii pe legea minorităţii naţionale - n.r.) pentru că această coaliţie are capacitatea să se mobilizeze şi cred că responsabilitatea o avem cu toţii şi vom avea aceste teste zilele viitoare de dat şi sunt convins, cu toţii suntem interesaţi să respectăm o semnătură şi un angajament făcut", a precizat Flutur, după ce a fost întrebat dacă este posibilă o angajare de răspundere pe acest proiect de lege.
Gheorghe Flutur a mai spus că PDL ia în calcul mobilizarea parlamentarilor coaliţiei pentru adoptarea acestui proiect de lege şi a altora considerate prioritare.
"Luăm în calcul mobilizarea parlamentarilor coaliţiei, pentru că avem mai multe proiecte de lege şi cred că noi am dat dovadă că putem să ne mobilizăm să trecem aceste proiecte de lege. Mă refer la legea minorităţilor naţionale, la legea administraţiei publice, la combaterea etnobotanicelor", a adăugat Flutur.
Întrebat dacă PDL a discutat şi cu reprezentanţii minorităţilor, care au avut un vot diferit de coaliţie în Camera Deputaţilor la legea privind disponibilizările din MAI, Gheorghe Flutur a precizat că echipa desemnată de PDL va discuta şi cu Nicolae Păun, preşedintele Comisiei pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor, comisie care are în dezbatere proiectul de lege privind statutul minorităţilor naţionale.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Legea minorităţilor naţionale trebuie adoptată până la sfârşitul lunii iunie, fiind luată în calcul, ca procedură, şi asumarea răspunderii Guvernului pe acest proiect.
"Până la sfârşitul lunii iunie, Legea minorităţilor naţionale trebuie adoptată, iar aceasta se va adopta. Sunt două posibilităţi, dezbatere parlamentară în regim normal sau asumarea răspunderii. Noi ţinem cont şi de această soluţie constituţională care este asumarea răspunderii în Parlament. Important este să avem legea adoptată până la sfârşitul luni iunie, iar colegii din coaliţie sunt de acord cu noi că înţelegerile trebuie respectate aşa cum am respectat şi noi şi ei toate înţelegerile de până acum", a spus liderul UDMR.