Laurenţiu Mironescu şi Aurelian Pilcă, inculpaţi în dosarul Portul Constanţa, au avut mai multe discuţii pe tema sprijinului financiar pentru ca Mironescu să câştige alegeri îm PDL, pe tema intervenţiilor pentru ca Pilcă să fie numit şef în port sau a eforturilor de a intra în anturajul Ancăi Boagiu
La data de 03.06.2010, în calitate de preşedinte al organizaţiei municipale a PDL – municipiul Constanţa, Laurenţiu Mironescu i-a cerut lui Pilcă Aurelian Cătălin suma de 80 milioane lei vechi pentru câştigarea alegerilor interne la nivelul organizaţiei, iar Pilcă i-a promis că îi va da suma de bani cerută, susţin anchetatorii.
La data de 05.06.2010, cu ocazia alegerilor interne desfăşurate la Organizaţia Municipală Constanţa a PDL, Laurenţiu Mironescu a fost ales prim-vicepreşedinte al organizaţiei.
"Mironescu Laurenţiu: Deci sâmbătă avem alegeri.
Pilcă Aurelian-Cătălin: La jude.. la municipiu?
Mironescu Laurenţiu: La municipiu, da.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Aha. Cu ce pot să...?
Mironescu Laurenţiu: Cu forţa. Poţi să mă ajuţi cu nişte bani.
Pilcă Aurelian-Cătălin: da.
Mironescu Laurenţiu: Ă... Cât am eu?! Am vreo 14 ori 5 şi cu încă vreo 10, deci vreo 80 de milioane.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Aha, bine,o rezolvăm când ne vedem, azi sau mâine.
Mironescu Laurenţiu: Da?
Pilcă Aurelian-Cătălin: Da.
Mironescu Laurenţiu: Deci cu circ, vreau să-ţi spun, a venit acela disperat de la Bucureşti că a vrut să... A vrut să amâne alegerile
Pilcă Aurelian-Cătălin: Da.
Mironescu Laurenţiu: Cu... Tot folosindu-se de numele lui madam Udrea, am verificat pe la Bucureşti, aia nu are nicio calitate faţă de noi.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Aha!
Mironescu Laurenţiu: Ştii? Adică el a mers pe intimidare şi asta şi...
Pilcă Aurelian-Cătălin: Tu pe unde eşti?
Mironescu Laurenţiu: Acum sunt în Agigea.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Nu treci pe la mine pe la birou?
Mironescu Laurenţiu: Hai că trec pe la tine pe la birou.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Hai ca să rezolvăm, să nu mai... Da?
Mironescu Laurenţiu: Aha, OK, bine, pa, pa.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Bine, ciao, pa.”
"În schimbul sumei de bani plătite de Pilcă Aurelian-Cătălin, Mironescu Laurenţiu a promis să îşi folosească influenţa politică pentru ca acesta să fie numit ca director în cadrul Companiei Naţionale Administrarea Porturilor Maritime Constanţa S.A., urmând ca, ulterior, acesta să lase locul unei persoane alese de Pilcă şi de ceilalţi membri ai grupului infracţional", spun anchetatorii.
"Pilcă Aurelian-Cătălin: Alo!
Mironescu Laurenţiu: Da, Alin!
Pilcă Aurelian-Cătălin: Tot nu ţi-ai terminat?
Mironescu Laurenţiu: Acum, da.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Auzi, îmi spuneai ieri, pentru locul lui Bogatu, dacă ştim ceva.
Mironescu Laurenţiu: Da.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Vezi că avem, dacă e, 100% garantat.
Mironescu Laurenţiu: Foarte bine!
Pilcă Aurelian-Cătălin: Da?
Mironescu Laurenţiu: Păi... (neinteligibil) de mâine încolo. De mâine încolo!
Pilcă Aurelian-Cătălin: Mă bag eu, ca să nu...
Mironescu Laurenţiu: Hai, lasă! Serios?
Pilcă Aurelian-Cătălin: Da, numai ca să...
Mironescu Laurenţiu: Doamne, bine!
Pilcă Aurelian-Cătălin: Aha.
Mironescu Laurenţiu: Merită, merită!
Pilcă Aurelian-Cătălin: Aha şi pe urmă, când vii tu, lăsăm pe cine trebuie.
Mironescu Laurenţiu: Eh, pe dracu’! Lasă, bă, că poate-ţi place.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Nu, bă, că mie nu... Ei, bine, nu prea cred eu, dar...
Mironescu Laurenţiu: OK.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Vedem, vorbim.
Mironescu Laurenţiu: Bine, şeful."
O altă convorbire a avut loc în 28 august 2010, cei doi vorbind despre întâlnirea "greilor" de la Neptun.
"Pilcă Aurelian-Cătălin: Alo!
Mironescu Laurenţiu: Salut! Ce faci?
Pilcă Aurelian-Cătălin: Salut, uite, vorbeam la telefon. Vin dinspre Tulcea, am fost până la Tulcea dimineaţă.
Mironescu Laurenţiu: Aha.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Tu ce faci?
Mironescu Laurenţiu: Ia, zi-i vreo şansă cu chestia aia?
Pilcă Aurelian-Cătălin: Băi, eu zic că da. Mâine mă văd din nou. Mâine până în prânz a rămas. Am înţeles că se întâlnesc ăştia greii la Neptun azi.
Mironescu Laurenţiu: Aha.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Şi s-o bată în cuie. Cică e promisă asta.
Mironescu Laurenţiu: Da?
Pilcă Aurelian-Cătălin: Da.
Mironescu Laurenţiu: Dacă e promisă şi mai ales dacă vine de niciunde, adică oamenii nu sunt pregătiţi, şi nu sunt pregătiţi...
Pilcă Aurelian-Cătălin: Ştiu că nu sunt.
Mironescu Laurenţiu: Din ce ştiu eu, că nu ştie nimeni, e bine, ştii, ca să nu înceapă să te vopsească pe tine.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Da, păi... Dar n-au ce să vopsescă, nu.
Mironescu Laurenţiu: Băi, n-au avut la mine ce să vopsească şi tot au vopsit.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Stai, mă liniştit, că nu-mi bat capul.
Mironescu Laurenţiu: Ştii? E foarte bine. E foarte bine, dacă iese, foarte bine. Vreau să spun că la Ministerul Transporturilor nu se ştie nimic, una, dar în al doilea rând, fără ca eu să zic ceva, toţi ăştia de la departament îşi doresc să plece Bălan, că e idiot şi nu face nimic
Pilcă Aurelian-Cătălin: Aha, da, toţi se plâng.
Mironescu Laurenţiu: Şi nu înţelege despre ce e vorba, da. Aşa că să dea Dumnezeu să iasă bine.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Da. Păi şi eu aştept mâine să vedem şi mai vorbim după aia.
Mironescu Laurenţiu: Îhî. OK.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Da.
Mironescu Laurenţiu: Bine, Alin.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Bine, hai.
Mironescu Laurenţiu: Bine, pa, pa!”.
Cei doi au în 30 august 2010 o nouă convorbire în legătură cu "fata bălană", despre care Mironescu ar fi urmat să-o dea lui Pilcă "nişte reţete".
"Mironescu Laurenţiu: Da, domnule!
Pilcă Aurelian-Cătălin: Salut! Poţi vorbi?
Mironescu Laurenţiu: Da, te rog.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Băi, cu fata aia bălană... Mi-ai zis că îmi dai nişte reţete despre ea.
Mironescu Laurenţiu: Ha! Am înţeles, îţi dau!
Pilcă Aurelian-Cătălin: Deci, cum mi le dai pe alea, cum rezolvăm cazul!
Mironescu Laurenţiu: Serios?
Pilcă Aurelian-Cătălin: Vorbesc foarte serios, tu ştii că eu nu mă ţin de şotii!
Mironescu Laurenţiu: OK, bine.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Bine?
Mironescu Laurenţiu: Îhî!
Pilcă Aurelian-Cătălin: Când crezi că...
Mironescu Laurenţiu: Eu zic că mâine, până în prânz, le avem.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Da? Hai, Domne ajută!
Mironescu Laurenţiu: Da? Bine
Pilcă Aurelian-Cătălin: Bine, ciao!
Mironescu Laurenţiu: Baftă, papa!".
În ziua următoare are loc o nouă discuţie despre faptul că "ei vor să-l scoată pe Bălan la pensie şi să ajungă Eugen director general".
"Pilcă Aurelian-Cătălin: Alo!
Mironescu Laurenţiu: Ce faci, domnul Alin?
Pilcă Aurelian-Cătălin: Bine, uite, acasă? Tu?
Mironescu Laurenţiu: Bine. Uite, am vorbit cu cineva adineauri şi am înţeles că acesta... Ei vor să-l scoată pe Bălan la pensie şi să ajungă Eugen director general.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Păi, asta e... O fi o altă variantă, nu ştiu.
Mironescu Laurenţiu: Da, asta e varianta lor de lucru, odată ce apele se liniştesc. Aşa am înţeles.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Deci se poate. Nu ştiu.
Mironescu Laurenţiu: Nici moşul nu se dă plecat, ştii..
Pilcă Aurelian-Cătălin: Îhî, da.
Mironescu Laurenţiu: Bine
Pilcă Aurelian-Cătălin: Da?
Mironescu Laurenţiu: Da.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Hai, vorbim.
Mironescu Laurenţiu: Vedem ce este, da?
Pilcă Aurelian-Cătălin: Da, da, bine.
Mironescu Laurenţiu: Bine, baftă, pa, pa!".
În 6 septembrie cei doi discută din nou, Mironescu informându-l pe Pilcă în legătură cu faptul că "ministreasa" l-a chemat pe directorul de atunci al Portului Constanţa, pentru a-i cere să demisioneze şi exprimă temeri legate de faptul că postul ar putea fi preluat de Eugen Bogatu.
"Pilcă Aurelian-Cătălin: Alo!
Mironescu Laurenţiu: Băi, te-ai trezit, mă?
Pilcă Aurelian-Cătălin: Da, uite, de vreo juma' de oră.
Mironescu Laurenţiu: Sau te-am trezit eu?
Pilcă Aurelian-Cătălin: Nu, nu, m-am trezit, eram trezit.
Mironescu Laurenţiu: A! Bă, m-a sunat cineva să-mi spună că ministreasa l-ar fi chemat pe Bălan să-i spună să se pensioneze.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Aha! Se poate.
Mironescu Laurenţiu: Ştii ceva de...?
Pilcă Aurelian-Cătălin: Ştiam de asta. Da, ştiam că urmează.
Mironescu Laurenţiu: Aha. Dar asta ca să-ţi facă ţie pârtie sau pentru altceva.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Băi, mie mi-au zis oamenii ăia. Acum nu ştiu. Mi-a zis că acesta e primul pas.
Mironescu Laurenţiu: Îhî. A, deci, în principiu, nu-i o mişcare rea.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Nu e, nu e.
Mironescu Laurenţiu: Mda. Atunci e bine.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Da? Îhî.
Mironescu Laurenţiu: Îhî, da. Să nu fie pentru Bogatu, asta e toată şmecheria.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Băi, nu ştiu, nu cred. Ce să zic. Vom vedea acum.
Mironescu Laurenţiu: OK, da? Tu mâine... Tu mâine eşti în oraş?
Pilcă Aurelian-Cătălin: Sunt în Constanţa, da.
Mironescu Laurenţiu: Da? Bine, hai că ne auzim mâine dimineaţă atunci.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Da? Bine, hai!
Mironescu Laurenţiu: Da, da, pa, pa!".
În 7 septembrie, Laurenţiu Mironescu îl anunţă pe Pilcă în legătură cu faptul că se va întâlni cu Mircea Toader, lider al deputaţilor PDL, care l-ar fi cooptat pentru a elabora legislaţia în domeniul maritim şi portuar. Mironescu îşi exprimă speranţa că va intra astfel şi în intimitatea ministrului şi precizează că Toader "s-a sfătuit cu Anca". Discuţia se încheie cu formula "Succesuri!".
"Pilcă Aurelian-Cătălin: Alo!
Mironescu Laurenţiu: Da, domnul preşedinte!
Pilcă Aurelian-Cătălin: Salut, uite, fac ordine aici, la dumneavoastră acasă.
Mironescu Laurenţiu: A, la mine acasă?
Pilcă Aurelian-Cătălin: Aha.
Mironescu Laurenţiu: A, vă rog frumos să vă ocupaţi!
Pilcă Aurelian-Cătălin: Păi, da!
Mironescu Laurenţiu: Aha!
Pilcă Aurelian-Cătălin: Ce faci, geamurile, acum? Sau mai ai puţin...
Mironescu Laurenţiu: Nu, mai am, mai am. Săptămâna viitoare.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Aha, aha. Tu ce faci?
Mironescu Laurenţiu: Cum eşti?
Pilcă Aurelian-Cătălin: Mă, bine, aşa.
Mironescu Laurenţiu: Da?
Pilcă Aurelian-Cătălin: Una peste alta.
Mironescu Laurenţiu: Vreo veste, ceva?
Pilcă Aurelian-Cătălin: Da, am vorbit azi, e de bine.
Mironescu Laurenţiu: Da?
Pilcă Aurelian-Cătălin: Îhî.
Mironescu Laurenţiu: Eu astăzi mă duc la... la Mircea Toader.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Da?
Mironescu Laurenţiu: De fapt, astăzi plec, mâine mă duc la Mircea Toader, care m-a cooptat la modul eu să-i fac legislaţia în domeniul maritim şi portuar.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Foarte bine! Dacă te pricepi la asta, de ce să nu-i faci, nu?
Mironescu Laurenţiu: Poftim?
Pilcă Aurelian-Cătălin: Te pricepi la asta, de ce să nu-i faci?
Mironescu Laurenţiu: A, mă pricep, îi fac şi vreau să... Bănuiesc că o să intru şi în intimitatea ministrului, acolo, ştii, adică...
Pilcă Aurelian-Cătălin: Aha, Dar nu zice nimic deocamdată.
Mironescu Laurenţiu: A zis că s-a sfătuit cu Anca. N-am nicio treabă, măi, eu nu ştiu nimic din ce se întâmplă.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Da, păi tocmai de asta.
Mironescu Laurenţiu: Doamne fereşte!
Pilcă Aurelian-Cătălin: Aha.
Mironescu Laurenţiu: Înţelegi? Pe de altă parte, tot ce aflu pe subiectul acesta, îţi spun, ca să vezi cum manevrezi.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Da, păi, normal, îhî.
Mironescu Laurenţiu: Mda, Bine, Aline.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Bine, hai! Succesuri!
Mironescu Laurenţiu: Hai, vorbim! Şi ţie la fel, acolo.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Bine, ciao, pa!
Mironescu Laurenţiu: Pa!".
În 9 septembrie, Mironescu îi povesteşte lui Pilcă despre faptul că nu a putut să intre "la Anca", pentru că şedinţa de Guvern s-a prelungit, dar că poate va intra săptămâna viitoare.
"Mironescu Laurenţiu: Salut!
Pilcă Aurelian-Cătălin: Alo, salut! Poţi vorbi?
Mironescu Laurenţiu: Da, te rog.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Hai, când puteai tu, nu puteam eu şi aşa. Ia zi, ce ai făcut la Bucureşti, e bine?
Mironescu Laurenţiu: Pentru... Da, e bine, e bine, pentru mine e bine.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Bravo, mă bucur!
Mironescu Laurenţiu: În sensul că fac legislaţia pe domeniul maritim şi fluvial, eu, pe toată.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Bravo, foarte bine!
Mironescu Laurenţiu: Dar, mă rog, ţine-o pentru tine, ştii?
Pilcă Aurelian-Cătălin: Dar stai, măi, liniştit, că oricum nu pleacă nimeni.
Mironescu Laurenţiu: Că o să fie revoluţie mare, ştii?
Pilcă Aurelian-Cătălin: Aha.
Mironescu Laurenţiu: Pe toată unităţile din teren, de acolo, ştii?
Pilcă Aurelian-Cătălin: Foarte bine, mă bucur!
Mironescu Laurenţiu: Acesta... Da, acesta a zis că nu vede ce ar putea să oprească lucrul acesta. Dacă facem un proiect, OK, şi o să fie OK.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Foarte bine!
Mironescu Laurenţiu: Da, N-am ... N-am putut să intru la Anca, că a fost prima şedinţă de Guvern şi am... Au stat ceva şi n-am avut cum s-o joc, dar o să intru, probabil că săptămâna viitoare.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Ei, nu te grăbi, las-o uşor, aşa, nu..
Mironescu Laurenţiu: Da, eu nu urmăresc nimic, ştii, n-am nicun fel de virtute, deocamdată.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Nu, sperăm (?) să fie bine pentru ţarăl, în primul rând, ştii?
Mironescu Laurenţiu: Da. Ă... chiar mâine e Biroul Permanent Judeţean, aş vrea să-mi dau demisia de acolo
Pilcă Aurelian-Cătălin: Din Birou sau din tot?
Mironescu Laurenţiu: Din Birou, din Birou.
Pilcă Aurelian-Cătălin: A!
Mironescu Laurenţiu: Mă încurcă.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Păi, dă-i bătaie, atunci.
Mironescu Laurenţiu: Mă încurcă cu liga, ştii?
Pilcă Aurelian-Cătălin: Da.
Mironescu Laurenţiu: O să facem... O să facem toate propunerile legislative prin ligă, iar eu n-ar trebui să fiu...
Pilcă Aurelian-Cătălin: A, trebuie să fii apolitic, da.
Mironescu Laurenţiu: Asociat cu vreun partid, da, ştii? Aşa că cel mai bine ar fi să mă suspend.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Păi, foarte bine!".
În dosarul privind importurile nelegale din Portul Constanţa sunt cercetate de procurorii anticorupţie 30 de persoane, dintre care 28 au fost arestate, iar una a primit mandate de arestare în lipsă.
Astfel, miercuri au fost arestaţi Laurenţiu Mironescu, fost secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Eugen Bogatu, fost director al Direcţiei Domenii Portuare din cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, Liviu Adrian Durbac, şef al Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, în prezent şef al Biroului Vamal Târguri şi Expoziţii Bucureşti, Liviu Costel Bratu şi Claudiu-Constantin Olteanu, adjuncţi ai şefului Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, Adrian Sorin Pătraşcu, ofiţer de poliţie, comandant al "Grupului de nave" Constanţa din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, precum şi inspectori, lucrători, comisionari şi intermediari vamali, asociaţi şi administratori ai unor firme. Instanţa a emis mandat de arestare preventivă în lipsă pentru El Haj Ahmad, cetăţean libanez, intermediar vamal.