Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la RRA, că sunt în PDL politicieni care "îi dau lecţii" premierului Emil Boc, dar "uită când l-au blocat", referindu-se la măsură de majorare a TVA luată în defavoarea reducerii temporare a pensiilor.
"În primul rând, a fost refuzat în propriul lui partid, da? Deci, după ce am stabilit cu el, premierul s-a dus... Am considerat că asta e varianta şi am făcut socoteala că un TVA crescut nu-l mai poţi retrage câţiva ani, că el generează imediat creşterea preţurilor, dar nicidecum dacă-l reduci, nu mai generează scăderea lor şi atunci am spus: hai să ne asumăm o soluţie aspră, dar mult mai corectă, inclusiv pentru pensionari. Să nu mărim TVA. Mergem pe o reducere de pensie 10-15%, revenim cu parte din scăderea de pensie la 1 ianuarie, cum s-a revenit acum la salarii şi cu partea a doua la 1 ianuarie 2012. Premierul s-a dus la propriul lui partid. Cam observ că sunt unii din propriul lui partid care îi dau lecţii, dar uită când l-au blocat", a declarat Traian Băsescu.
El a mai spus că Emil Boc a încercat să-şi găsească aliaţi în interiorul coaliţiei de guvernare.
"S-a dus totuşi la coaliţie, sperând că-şi face aliaţi din celelalte partide. Sigur că nu şi-a făcut, şi atunci s-a adoptat această soluţie, care era alternativa la reducerea, la procesul de reducere a deficitului şi această soluţie a încetinit reluarea creşterii economice cu cel puţin şase luni", a adăugat şeful statului.
El a mai spus că "toţi încruntaţii şi toate doamnele încruntate", când a spus de reducerea pensiilor, "aveau spume şi prin ochi le ieşeau şi prin urechi şi peste tot".
"Acum spun: «e vinovat Guvernul că nu a făcut-o», dar ei au creat o atmosferă atât de rea şi până la urmă guvernele trebuie să guverneze şi într-o atmosferă care să-ţi dea sentimentul că poţi să faci ceea ce vrei să faci. Deci, demagogia e mult prea mare. Ce vă pot spune însă - şi este regretul meu major - că prin măsura care s-a luat, nu numai încetinirea, reluarea creşterii economice a fost întârziată şi de aceea avem o reluare a creşterii în U şi nu în V, cum ar fi cazul într-o ţară emergentă, cum e România", a mai spus şeful statului.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în urmă cu o săptămână, la o conferinţă organizată de "Ziarul Financiar", că creşterea TVA la 24% a fost o eroare politică, susţinută inclusiv de "marii bărbaţi care s-au duelat la Convenţia PDL", care a întârziat ieşirea din recesiune cu cel puţin şase luni.
Guvernul a intenţionat anul trecut să reducă pensiile şi a promovat măsura în Parlament, dar a fost obligat să recurgă la majorarea TVA după ce Curtea Constituţională (CC) a respins această propunere, a declarat, joi seara, premierul Emil Boc.
"Decizia Curţii Constituţionale, din nefericire, ne-a adus în situaţia să recurgem la a doua soluţie. Noi am mers în paralel cu reducerea cu 15% a pensiilor, dar decizia Curţii Constituţionale ne-a obligat să luăm o altă decizie", a spus Boc, întrebat de jurnalişti cum comentează declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu privind majorarea TVA.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat, miercuri, că reducerea pensiilor, măsură vizată anul trecut de Guvern, ar fi fost o soluţie mult mai bună decât majorarea TVA şi ar fi ajutat România să iasă mai rapid din recesiune, însă nu a avut suficient sprijin politic.
(26 mai 2011, 23:58:47