Scriitorul Fănuş Neagu a murit

Fănuş Neagu s-a născut pe 5 aprilie 1932, în Grădiştea-de-Sus, judeţul Brăila, şi a fost povestitor, memorialist, nuvelist, romancier şi dramaturg.

A studiat primii cinci ani de şcoală primară în satul natal. Şi-a continuat studiile între anii 1944-1948 la Liceul Militar din Iaşi şi a urmat Şcoala Pedagogică nr. 2 din Bucureşti, iar în 1952 a devenit cursant al şcolii de literatură "Mihai Eminescu", până în anul 1953, fiind coleg de generaţie cu Nicolae Labiş, Radu Cosaşu etc. Între anii 1954 şi 1957 învaţă la Facultatea de Filologie din Bucureşti, dar nu îşi încheie studiile.

În anul 1954 debutează cu povestirea "Duşman cu lumea", în revista Tânărul scriitor, iar în anul 1960 are loc debutul editorial, cu volumul de povestiri "Ningea în Bărăgan", retipărit în 1964 sub titlul "Cantonul părăsit".

În anul 1960 publică "Somn de la amiază", iar în 1962, "Dincolo de nisipuri", în anul 1967 publică "Vara buimacă", iar piesa "Scoica de lemn" este pusă în scenă la Teatrul Nottara din Bucureşti. Publică ulterior, în anul 1979, "Cartea cu prieteni", în anul 1981 - "Insomnii de mătase", în anul 1985 - "A doua carte cu prieteni". În anul 1985 i se joacă piesele "Echipa de zgomote", la Teatrul Majestic, şi "Olelie", la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Printre volumele pe care le-a scris se mai numără "Întâmplări aiurea şi călătorii oranj" (publicistică), romanul "Scaunul singurătăţii", nuvelele "Dincolo de nisipuri", iar în anul 1993 i se joacă la Teatrul Naţional din Bucureşti şi la Teatrul Naţional din Timişoara piesa "Casa de la Miezul Nopţii sau Paiaţa soseşte la timp".

A primit, printre altele, premiul Uniunii Scriitorilor din România, pentru volumele "Cantonul părăsit", "Frumoşii nebuni ai marilor oraşe", "Echipa de zgomote", "Casa de la Miezul Nopţii sau Paiaţa soseşte la timp".

În perioada decembrie 1993 - 1996, Fănuş Neagu a fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti.

În noiembrie 1993 devine membru corespondent al Academiei Române, iar pe 21 decembrie 2001 a devenit membru titular al aceleiaşi instituţii.

Scriitorul şi dramaturgul Fănuş Neagu a murit în noaptea de luni spre marţi, la spitalul Elias din Capitală, în urma unei îndelungi suferinţe. Fănuş Neagu a fost internat mult timp din cauza unui cancer, iar în în ultimele săptămâni a fost în comă.

În acest sens, în 2008, aflat pe patul de spital, Fănuş Neagu i-a trimis o scrisoare jurnalistului Marius Tucă, în care acuza agresivitatea presei faţă de situaţia sănătăţii lui.

"Draga Marius Tucă, În numele amiciţiei ce ne leaga, te rog să inserezi în Jurnalul National aceste rânduri adresate multor ziarişti sau reporteri din mass-media centrală, tineri sau mai putin tineri, dar toţi de o seamă cu barbaria. O fac atât în numele meu, cât şi al unor prieteni ca Radu Beligan, Sergiu Nicolaescu şi Ştefan Iordache, hărţuiţi, ca şi mine, cu neruşinare tenace, de nişte condeie butucănoase", îşi începea scriitorul mesajul.

"Vă e foame de moarte de ne căutaţi prin toate spitalele? Aşteptaţi-o cu încredere în pragul casei voastre, va veni, n-a lipsit la nici o întâlnire. Cei care nu mă credeţi, puneţi mâna pe o lamă şi ascuţiţi-o pe venele de la o mână. Straniu e faptul că majoritatea dintre voi vor muri fără sa se fi născut", continuă acesta.

Artistul continuă: "Da, sunt bolnav - cancer de prostată cu diseminări - mă tratez la Spitalul Elias (mă opresc să fac o plecăciune în faţa medicilor, asistentelor, infirmierelor şi tuturor slujitorilor acestui spital pentru imensa lor dragoste de oameni) şi nu doresc altceva decât să mă lasaţi în pace cu nenorocul, suferinţa, spaimele şi sperantele mele. Eu ştiu să îndur, vârsta m-a învăţat multe, dar am o familie, rude, prieteni pe care-i îngroziţi când mă îngropaţi a doua oara în decurs de şase luni. Vă întreb: o faceţi din pustiu sufletesc sau din cea mai elementară lipsă de conştiinţă profesională? Apoi, ce bucurie vă trezeşte suferinţa altora? Şi, mai ales, pentru ce ne vreţi dincolo de dincolo? Literatură nu citiţi, prin urmare nici cărţile mele, la film nu mergeţi, la teatru nici atât. Îmi închipui cu toată sinceritatea ca nici de urât nu ne urâti. Atunci nu încape decât o singura explicaţie: sunteţi mânaţi cu biciul de patronii voştri să aduceţi ştiri ce să sature aşteptările unui public, de voi înşivă format metodic, de-a lungul timpului, ca amator de telenovele imbecile, senzaţionalism ieftin, erotism vulgar etc".

"Aş mai avea destule să vă spun, dar mă opresc aici, încheind cu fraza unui mare scriitor rus (voi, se înţelege, aţi fi vrut să fie unul american, dar n-am ce face): «Urât mai trăiţi, domnilor!»", şi-a încheiat Fănuş Neagu scrisoarea. 

Fănuş Neagu s-a născut pe 5 aprilie 1932, în Grădiştea-de-Sus, judeţul Brăila, şi a fost povestitor, memorialist, nuvelist, romancier şi dramaturg.

A studiat primii cinci ani de şcoală primară în satul natal. Şi-a continuat studiile între anii 1944-1948 la Liceul Militar din Iaşi şi a urmat Şcoala Pedagogică nr. 2 din Bucureşti, iar în 1952 a devenit cursant al şcolii de literatură "Mihai Eminescu", până în anul 1953, fiind coleg de generaţie cu Nicolae Labiş, Radu Cosaşu etc. Între anii 1954 şi 1957 învaţă la Facultatea de Filologie din Bucureşti, dar nu îşi încheie studiile.

În anul 1954 debutează cu povestirea "Duşman cu lumea", în revista Tânărul scriitor, iar în anul 1960 are loc debutul editorial, cu volumul de povestiri "Ningea în Bărăgan", retipărit în 1964 sub titlul "Cantonul părăsit".

În anul 1960 publică "Somn de la amiază", iar în 1962, "Dincolo de nisipuri", în anul 1967 publică "Vara buimacă", iar piesa "Scoica de lemn" este pusă în scenă la Teatrul Nottara din Bucureşti. Publică ulterior, în anul 1979, "Cartea cu prieteni", în anul 1981 - "Insomnii de mătase", în anul 1985 - "A doua carte cu prieteni". În anul 1985 i se joacă piesele "Echipa de zgomote", la Teatrul Majestic, şi "Olelie", la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Printre volumele pe care le-a scris se mai numără "Întâmplări aiurea şi călătorii oranj" (publicistică), romanul "Scaunul singurătăţii", nuvelele "Dincolo de nisipuri", iar în anul 1993 i se joacă la Teatrul Naţional din Bucureşti şi la Teatrul Naţional din Timişoara piesa "Casa de la Miezul Nopţii sau Paiaţa soseşte la timp".

A primit, printre altele, premiul Uniunii Scriitorilor din România, pentru volumele "Cantonul părăsit", "Frumoşii nebuni ai marilor oraşe", "Echipa de zgomote", "Casa de la Miezul Nopţii sau Paiaţa soseşte la timp".

În perioada decembrie 1993 - 1996, Fănuş Neagu a fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti.

În noiembrie 1993 devine membru corespondent al Academiei Române, iar pe 21 decembrie 2001 a devenit membru titular al aceleiaşi instituţii.

Scriitorul şi dramaturgul Fănuş Neagu a murit în noaptea de luni spre marţi, la spitalul Elias din Capitală, în urma unei îndelungi suferinţe. Fănuş Neagu a fost internat mult timp din cauza unui cancer, iar în în ultimele săptămâni a fost în comă.

În acest sens, în 2008, aflat pe patul de spital, Fănuş Neagu i-a trimis o scrisoare jurnalistului Marius Tucă, în care acuza agresivitatea presei faţă de situaţia sănătăţii lui.

"Draga Marius Tucă, În numele amiciţiei ce ne leaga, te rog să inserezi în Jurnalul National aceste rânduri adresate multor ziarişti sau reporteri din mass-media centrală, tineri sau mai putin tineri, dar toţi de o seamă cu barbaria. O fac atât în numele meu, cât şi al unor prieteni ca Radu Beligan, Sergiu Nicolaescu şi Ştefan Iordache, hărţuiţi, ca şi mine, cu neruşinare tenace, de nişte condeie butucănoase", îşi începea scriitorul mesajul.

"Vă e foame de moarte de ne căutaţi prin toate spitalele? Aşteptaţi-o cu încredere în pragul casei voastre, va veni, n-a lipsit la nici o întâlnire. Cei care nu mă credeţi, puneţi mâna pe o lamă şi ascuţiţi-o pe venele de la o mână. Straniu e faptul că majoritatea dintre voi vor muri fără sa se fi născut", continuă acesta.

Artistul continuă: "Da, sunt bolnav - cancer de prostată cu diseminări - mă tratez la Spitalul Elias (mă opresc să fac o plecăciune în faţa medicilor, asistentelor, infirmierelor şi tuturor slujitorilor acestui spital pentru imensa lor dragoste de oameni) şi nu doresc altceva decât să mă lasaţi în pace cu nenorocul, suferinţa, spaimele şi sperantele mele. Eu ştiu să îndur, vârsta m-a învăţat multe, dar am o familie, rude, prieteni pe care-i îngroziţi când mă îngropaţi a doua oara în decurs de şase luni. Vă întreb: o faceţi din pustiu sufletesc sau din cea mai elementară lipsă de conştiinţă profesională? Apoi, ce bucurie vă trezeşte suferinţa altora? Şi, mai ales, pentru ce ne vreţi dincolo de dincolo? Literatură nu citiţi, prin urmare nici cărţile mele, la film nu mergeţi, la teatru nici atât. Îmi închipui cu toată sinceritatea ca nici de urât nu ne urâti. Atunci nu încape decât o singura explicaţie: sunteţi mânaţi cu biciul de patronii voştri să aduceţi ştiri ce să sature aşteptările unui public, de voi înşivă format metodic, de-a lungul timpului, ca amator de telenovele imbecile, senzaţionalism ieftin, erotism vulgar etc".

"Aş mai avea destule să vă spun, dar mă opresc aici, încheind cu fraza unui mare scriitor rus (voi, se înţelege, aţi fi vrut să fie unul american, dar n-am ce face): «Urât mai trăiţi, domnilor!»", şi-a încheiat Fănuş Neagu scrisoarea.