SAR: Oraşele mici şi mijlocii au şanse de 50 la sută să se confrunte cu o criză de supravieţuire

Experţi ai Societăţii Academice din România (SAR) în colaborare cu Siemens SRL au analizat situaţia oraşelor mici şi mijlocii din România şi o serie de factori care le-au afectat dezvoltarea, avertizând că şansele ca aceste oraşe să se confrunte cu o criză de supravieţuire în următorii 30 de ani sunt de aproximativ 50 la sută.

"Previziunile noastre depăşesc estimările oficiale, care evaluează exclusiv zonele defavorizate şi în curs de restructurare oficial declarate ca atare după 1989. Realitatea tristă e că sunt foarte multe oraşe de acest tip în România şi în plus, încă asistăm la dezvoltări exagerate ale unor comunităţi noi, care vor avea probleme într-un orizont de timp mai lung: de mediu, de perspective economice şi sociale. Astazi, unul din zece români trăiesc în asemenea zone cu probleme", a declarat Sorin Ioniţă, reprezentant SAR şi coordonator al raportului.

Specialiştii afirmă că există diverse categorii de oraşe cu grad de risc ridicat, cele mai multe fiind oraşe monoindustriale apărute în jurul industriei extractive, stimulate să crească în perioada industrializării forţate (Moldova Nouă, Bălan). De asemenea, există şi comunităţi dependente de alte industrii energofage şi subvenţionate de stat, precum Victoria din judeţul Braşov sau Zimnicea în Teleorman.

Raportul arată că în actualele condiţii economice, multe dintre oraşele de acest tip au intrat pe o pantă descendentă în ceea ce priveşte natalitatea şi condiţiile de viaţă locală, toate acestea fiind legate într-un cerc vicios.

De asemenea, ele se confruntă cu grave probleme de poluare, rezultat al tehnicilor învechite folosite în procesele industriale, ceea duce la scăderea atractivităţii lor turistice şi creşterea masivă a eventualelor costuri de ecologizare.

"În acest context, oraşele s-au dezvoltat pe baze nesustenabile, la înfiinţarea lor prea puţină atenţie fiind acordată cererii existente pe piaţă sau tendinţelor economice globale. Schimbările economice şi restructurările industriei din anii ’90 au avut un impact puternic asupra procesului lor de dezvoltare, la nivel socio-economic, al serviciilor sociale, dar şi uman şi afectiv", se mai arată în raport.

Potrivit experţilor, unele oraşe ar avea şansa să supravieţuiască dacă se vor aplica "politici inteligente" care să le facă viabile, iar altele vor dispărea.

"În orice caz, cu puţinele resurse pe care le are statul la dispoziţie, trebuie găsită o soluţie prin care oamenii din aceste zone, care sunt cu 20-30 la sută sub media naţională a veniturilor, să aibă şansa de a ajunge să se susţină singuri în câţiva ani", susţine Sorin Ioniţă.

Cristian Secoşan, CEO al Siemens SRL, consideră că dezvoltarea sănătoasă a oraşelor presupune găsirea unui echilibru între competitivitate economică, protejarea mediului înconjurător şi calitatea vieţii.

Raportul ia în discuţie, pentru ilustrare, cazul a patru localităţi de acest tip din România - Victoria, Moldova Nouă, Bălan şi Zimnicea - şi analizează evoluţia şi perspectivele de viitor ale acestora.

O primă categorie menţionată e reprezentată de oraşele monoindustriale din industria prelucrătoare, în care forţa de muncă e ceva mai flexibilă, dar tot fără perspective reale de supravieţuire fără ajutoare de la stat, dacă activitatea economică nu se diversifică.

"Un exemplu e chiar Victoria, unde după 1989, dependenţa aproape totală de o singură întreprindere a produs mutaţii dramatice în oraş. Dacă în 1995, jumătate din totalul persoanelor cu vârstă activă (15-64) aveau un loc de muncă, în 2010 rata de ocupare a scăzut la 33 la sută. Un factor îngrijorător în oraşul Victoria este şi natalitatea. Între 1995 şi 2010, locuitorii s-au împuţinat cu 20 la sută. Comunitatea îmbătrâneşte, se nasc din ce în ce mai puţini copii, rata natalităţii fiind mult sub media naţională, mai scăzută chiar decât în alte zone cu probleme similare", se mai arată în raportul care arată că astăzi, Victoria este o comunitate urbană încă dependentă de politica statului de a da gaz ieftin din producţie internă unei industrii energofage.

Un alt exmplu de oraş monoindustrial, stimulat să crească în perioada industrializării forţate, este Moldova Nouă. Experţii notează că aici mâna de lucru e în general ori slab pregătită, ori prea rigidă şi demotivată, fără şanse reale de recalificare.

"Deşi situat într-o zonă spectaculoasă, comunitatea este greu accesibilă, confruntându-se cu o cifră a şomajului de aproximativ 40 la sută. În aceeaşi situaţie se află şi oraşul Bălan, o comunitate de mineri transplantaţi în anii ‘60 din Moldova într-o zonă muntoasă majoritar maghiară, aproape de polul frigului din România, într-un peisaj altfel frumos, dar unde ultimul lucru peste care te-ai aştepta să dai este o colonie muncitorească cu blocuri deprimante, supravieţuind în condiţii grele de climă şi izolare", se mai arată în raport.

O a treia categorie e cea a comunităţilor care riscă să se dezvolte excesiv chiar după căderea comunismului, cum ar fi Zimnicea, considerat un adevărat experiment arhitectonic al anilor 1980, fiind demolat şi reconstruit aproape integral după cutremurul din 1977.

"Aici, tocmai politicile statului de facilităţi fiscale pentru zone defavorizate au creat probleme noi", notează specialiştii.

Raportul a fost realizat în cadrul proiectului Victoria 20.20, un experiment care propune tehnologiile verzi drept soluţie la problemele cu care se confruntă oraşele din România. Proiectul reprezintă un concurs adresat studenţilor, în care aceştia propun idei pentru reconstrucţia sustenabilă a oraşului Victoria, din judeţul Braşov.