Fumatul ar putea fi interzis în spaţiile publice închise, cu excepţia penitenciarelor, iar fumătorilor le-ar putea fi destinate baruri şi discoteci speciale, potrivit unui proiect adoptat cu amendamente în Comisia de sănătate a Senatului, la şedinţa căreia un senator a fumat o ţigară electronică.
Senatorii din Comisia pentru sănătate au aprobat, marţi, o propunere legislativă care interzice fumatul în spaţiile publice închise, însă au adoptat un amendament care permite fumatul în baruri, discoteci, restaurante şi alte unităţi cu destinaţii similare, organizate exclusiv pentru fumători.
Propunerea legislativă de modificare a Legii 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, care va fi dezbătură de Senat în calitate de primă Cameră sesizată, o are ca iniţiator pe Manuela Mitrea, deputat PSD.
La propunerea senatorului Tudor Udriştoiu (PDL), membrii comisiei parlamentare au adoptat un amendament care revede că fumatul va fi permis numai în baruri, discoteci, restaurante şi alte unităţi publice cu destinaţii similare, organizate exclusiv pentru fumători, cu o suprafaţă maximă de 150 mp. Amendamentul mai propune ca în aceste unităţi să nu aibă acces tinerii care nu au împlinit vârsta de 18 ani.
Autorul amendamentului a subliniat că el este fumător şi nu poate renunţa la acest viciu, adăugând că dreptul de a avea locuri publice destinate fumătorilor este absolut obligatoriu.
Udriştoiu, care în timpul şedinţei a fumat folosind o ţigară electronică, a afirmat că în cazul în care acest proiect va fi adoptat el ar putea ajunge în situaţia de a nu mai participa la lucrările comisiei.
Iniţiatorul proiectului, Manuela Mitrea, a subliniat, în timpul dezbaterilor, că noţiunea de "fumat la mâna a treia" este fundamentată ştiinţific, ea menţionând că în spaţiile unde se fumează, substanţele nocive rămân în covoare, draperii şi dăunează nefumătorilor care vin în contact cu ele.
Manuela Mitrea, care a declarat că este o fostă fumătoare, a spus că proiectul are la bază prevederea constituţională care garantează dreptul la ocrotirea sănătăţii şi că, potrivit legii fundamentale, drepturile fumătorilor pot fi restrânse dacă afectează drepturile nefumătorilor.
Preşedintele Comisiei pentru sănătate, Ion Rotaru (PSD), a subliniat că propunerea legislativă este binevenită şi utilă deoarece protejează sănătatea nefumătorilor, care sunt majoritari în ponderea populaţiei.
La propunerea senatorului Ion Vasile, comisia a adoptat un amendament care prevede ca sumele provenite din amenzile contravenţionale aplicate în baza acestei legi să fie destinate programelor de sănătate.
De asemenea, membrii comisiei şi-au însuşit amendamentele propuse, prin aviz, de Comisia jurdică, printre care şi cel prin care penitenciarele sunt exceptate de la aplicarea acestei legi.