Anul şcolar 2011-20012 va avea mai puţine vacanţe, dispărând aceea dintre semestre, în schimb vacanţa de iarnă va avea trei săptămâni în loc de două, iar cea de primăvară două în loc de una, a anunţat, marţi, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.
"Semetrul întâi al anului şcolar 2011-2012 începe luni, 12 septembrie, şi se finalizează în 23 decembrie 2011. În acest interval va fi o vacanţă pentru cliclul primar în intervalul 22 - 30 octombrie. Vacanţa de iarnă începe în 24 decembrie 2011 şi se încheie în 15 ianuarie 2012, având astfel trei săptămâni", a explicat ministrul Daniel Funeriu.
Semestrul al II-lea începe, luni, 16 ianuarie 2012 şi se încheie în 22 iunie.
Vacnaţa de primăvară va fi în intervalul 7 - 22 aprilie, după care semestrul continuă până în 22 iunie. Vacanţa de vară durează din 23 iunie până în 9 septembrie.
Potrivit ministrului Educaţiei, anul şcolar 2011 - 2012 are un număr egal de zile ca şi anul şcolar în curs.
Decizia privind modificarea structurii anului şcolar a fost luată împreună cu partenerii de dialog.
Ministrul Educaţiei şi-a exprimat dorinţa ca această structură a anului şcolar să nu se modifice periodic dar a arătat că ar putea apărea unele ajustări pentru anul şcolar viitor. "Mi-aş dori să rămână acestă nouă structură, dar ar putea apărea unele modificări prin noul curriculum", a precizat Funeriu.
(24 mai 2011, 20:06:41