Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la o dezbatere organizată de "Ziarul Financiar", că rezultatul referendumului din 2009, privind Parlamentul unicameral şi scăderea numărului de parlamentari, trebuie respectat, pentru reformarea clasei politice.
"Avem nevoie de continuarea proceselor de reformare a partidelor politice. S-a introdus doar o jumătate de măsură, tipic dâmboviţeană - vot uninominal, dar compensat şi a ieşit ce vedeţi. Trebuie vot uninominal ori într-un singur tur ori în două tururi, dar vot uninominal. Trebuie respectat referendumul! La ce ne foloseşte acum că avem două Camere? Sunt 400 de legi care adoptă tacit cu două Camere", a declarat Traian Băsescu.
El a mai spus că sunt 400 de proiecte de legi în Parlament, din care circa 100 se apropie să fie adoptate tacit.
"Dar spunem că avem două Camere. Cred că trebuie să ne adaptăm şi structurile politice. Sunt anii decisivi, în care o putem face sau nu o putem face sau nu vrem să o facem. Eu cred că această reformîă nu numai economică, ci şi politică trebuie făcută, pentru că această criză ne-a arătat că nici economiile necompetitive nu pot să asigure prosperitate pentru cetăţenii ţărilor lor, dar nici claselele politice necompetitive nu pot asigura prosperitate şi perspectivă pentru naţiunile în fruntea cărora se află", a mai spus şeful statului.