Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la o conferinţă organizată de "Ziarul Financiar", că s-a acreditat ideea că FMI este "biciul lui Dumnezeu peste Guvernul României şi peste Parlament", şeful statului dând asigurări că "nu este aşa".
Preşedintele Băsescu a precizat că noul acord cu FMI reprezintă un "program 100% al Guvernului României".
El a menţionat că autorităţile de la Bucureşti au fost cele care au ridicat problema marilor regii, fiind pentru prima dată când într-un acord al FMI se introduc probleme legate de restructurarea companiilor de stat.
"Vă garantez că este un program al Guvernului României, însă am considerat că trebuie să îl facem în parteneriat cu FMI, BM şi CE", a adăugat şeful statului, precizând că obiectivele sunt: consolidarea fiscală şi creşterea competitivităţii.
Traian Băsescu a susţinut că era necesară expertiza FMI şi că trebuia ca România să se ferească de "riscul politic al anului viitor".
"Teama mea a fost că, venind anul 2012, va exista tentaţia unor măsuri populiste. (...) În anii electorali noi ne-am defectat întotdeauna condiţiile de stabilitate macroeconomică. (...) Aş vrea ca anul 2013 să fie un an de continuitate, şi nu să reparăm ceea ce s-a stricat în anul anterior", a subliniat şeful statului.