Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a anunţat, miercuri, în plen, că moţiunea simplă depusă de USL pe teme de politică externă va fi dezbătută luni, 23 mai, de la ora 15.00.
"În urma depunerii de către un grup de senatori PSD şi PNL a unei moţiuni simple pe tema «Politica externă este a României, nu a PDL», cu semnăturile şi forma regulamentară, în conformitate cu regulamentul nostru, am decis ca dezbaterea moţiunii pe teme de politică externă să fie făcută luni, la ora 15.00", a anunţat Mircea Geoană.
El a adăugat că va fi decalat programul zilei de luni, inclusiv şedinţa Biroul Permanent.
Moţiunea simplă a senatorilor opoziţiei intitulată "Politica externă este a României şi nu a PDL" a fost depusă, miercuri, la preşedintele Senatului, a declarat, pentru MEDIAFAX, senatorul PSD Titus Corlăţean.
El a menţionat că moţiunea este semnată de senatori PSD, PNL şi PC.
Vicepreşedintele PSD Titus Corlăţean declara, luni, pentru MEDIAFAX, că senatorii PSD şi PNL vor depune, la Senat, o moţiune simplă la adresa ministrului de Externe, Teodor Baconschi.
Senatorii USL au decis, luni, să iniţieze o moţiune simplă împotriva ministrului Teodor Baconschi, după ce acesta a declarat, la Convenţia Naţională a PDL, că proiectul de lege privind votul prin corespondenţă va aduce PDL "un milion de voturi".
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, i-a solicitat premierului Emil Boc demiterea ministrului de Externe, Teodor Baconschi, pentru declaraţia de la congresul PDL potrivit căreia obiectivul său este ca legea votului prin corespondenţă să le aducă democrat-liberalilor un milion de voturi.
"Îi cerem, în numele PNL şi al USL, premierului Emil Boc, cât mai apucă, să îl destituie pe ministrul de Externe, Teodor Baconschi. Vorbesc despre destituire pentru că despre onoare şi demisie îmi închipui greu că ar fi vorba. Cer oficial să-l destituie pentru că în calitate de ministru de Externe, care nu încetează pe parcursul unei reuniuni de partid, a afirmat public că proiectul de lege privind introducerea votului prin corespondenţă e gândit şi se urmăreşte a fi adoptat ca un instrument pentru a procura fraudulos voturi pentru PDL", a spus Antonescu.
În discursul de susţinere a candidaturii sale la funcţia de prim-vicepreşedinte PDL, Teodor Baconschi a vorbit, duminică, în faţa delegaţilor la congresul partidului, despre parteneriatul pe care îl are, de şase ani, cu preşedintele Traian Băsescu, dar şi despre "obiectivul" de a obţine un milion de voturi din diaspora prin noua lege privind votul prin corespondenţă.
"Sunt convins că proiectul legii votului prin corespondenţă îi va face pe românii din comunităţile de peste hotare să ne aducă nu 100.000 de voturi, cum ne-au adus rândul trecut, ci un milion de voturi. Este un obiectiv pe care îl putem atinge dacă vom reuşi să dăm acest necesar semnal de înnoire", a spus Baconschi.
Teodor Baconschi a fost ales, duminică, în funcţia de prim-vicepreşedinte PDL.