Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat că în România profesia de magistrat este printre puţinele care nu răspunde pentru ce face, iar Inspecţia Judiciară a CSM este recitientă în a examina sesizările din perspectiva exercitării funcţiei judiciare cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.
"Când am evaluat activitatea Inspecţiei Judiciare, cu ocazia Bilanţului pe anul 2010, am observat reticenţa acesteia de a examina sesizările din perspectiva exercitării funcţiei judiciare cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, pentru a constata existenţa sau inexistenţa erorii judiciare reclamate. Pronunţarea hotărârilor judecătoreşti exprimă şi împlineşte «exerciţiul funcţiei judiciare» şi aceasta este premisa de la care trebuie plecat", a declarat, luni, ministrul Predoiu, la conferinţa româno-franceză privind răspunderea magistraţilor, desfăşurată la Biblioteca Centrală Universitară din Capitală.
Demnitarul a subliniat faptul că lucrările Inspecţiei Judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii (cea care se pronunţă în cazurile de disciplină în care sunt vizaţi judecători şi procurori-n.r.) seamănă prea mult între ele în privinţa concluziilor.
"Invariabil s-a spus «hotărârea judecătorească nu poate fi evaluată administrativ, ci doar pe cale judecătorească», ca şi când nu am cunoaşte cu toţii că sensul acestei teze, întemeiată legal pe Legea 303/2004, este acela de a nu lipsi o hotărâre judecătorească definitivă/irevocabilă de efectele ei juridice, independent de calitatea sa, prin hotărâri de tip administrativ", a spus Predoiu, adăugând: "Sublim exemplu de deturnare a normelor de la spiritul care a stat la baza elaborării lor! E ca şi când chirurgul ar spune, nu pot sa operez şi să extirp tumoarea, pentru că nu am voie să vatăm corporal organismul pacientului! E firesc să avem, în acest caz, spitalul plin de bolnavi nevindecaţi".
O altă replică standard "care face carieră în lucrările Inspecţiei Judiciare", a indicat ministrul, este aceea că "termenele nerezonabile sunt exclusiv cauzate de stat, care este responsabil cu condiţiile materiale şi pe care nu le asigură".
"Niciun cuvânt despre analiza comparativă a performanţelor individuale în cadrul aceleiaşi instanţe presupus nedotate material, nicio analiză exhaustivă a performanţei în timp a magistratului în cauză. Ca să nu mai vorbim de generalizarea inacceptabilă a concluziei. Există fără îndoială instanţe nedotate corespunzător sau necuprinzătoare pentru aglomeraţia dosarelor, dar cauzele deficitelor pot fi multiple, de la insuficienţa fondurilor, la nechibzuinţă sau întârziere în cheltuirea lor, şi până la managementul defectuos al spaţiului", a susţinut Predoiu.
(16 mai 2011, 20:28:27