Peste 177.000 de noi contracte individuale de muncă au fost înregistrate, la nivel naţional, în perioada 2 - 15 mai, iar valoarea amenzilor pentru muncă la negru a ajuns la aproape şapte milioane de lei, informează, luni, Inspecţia Muncii (IM).
Potrivit sursei citate, în ultimele două săptămâni au fost înregistrate 177.746 de noi contracte de muncă, iar amenziile aplicate pentru muncă fără forme legale totalizează 6.920.000 de lei.
În perioada 2-15 mai au fost organizate 5.614 controale pentru identificarea cazurilor de muncă fără forme legale, în cadrul cărora au fost depistate 1.154 de persoane care lucrau fără contract individual de muncă.
În aceeaşi perioadă au fost constatate 17 infracţiuni, şapte dintre acestea fiind înregistrate în prima săptămână din cadrul campaniei pentru depistarea muncii la negru.
Domeniile în care inspectorii de muncă au efectuat controale în ultima perioadă au fost: construcţii, pază, comerţ şi prestări servicii.
"Obiectivul principal pentru Inspecţia Muncii rămâne încheierea a cât mai multor contracte individuale de muncă şi înregistrarea acestora în REVISAL. Acţiunile de control la nivel naţional vor avea aceeaşi intensitate din perioada precedentă", se arată în comunicatul Inspecţiei Muncii.
Premierul Emil Boc declara, vineri, la Ministerul Muncii, că în primele zece zile de la intrarea în vigoare a noului Cod al Muncii şi a demarării acţiunilor de control au fost încheiate 157.306 contracte noi de muncă, iar 70 la sută dintre acestea sunt pe perioadă nedeterminată.