Antrenorul formaţiei FC Vaslui, Viorel Hizo, susţine că finanţatorul Adrian Porumboiu este asaltat zilnic de mesaje pe telefonul mobil de la diverşi antrenori care-şi arată disponibilitatea de a prelua banca tehnică a echipei moldave în locul său, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Aproape zilnic domnul Proumboiu primeşte mesaje de la antrenori care spun că sunt disponibili să preia banca tehnică a Vasluiului. Chiar mi-a arătat mie unul foarte drăguţ, care venea de la un fost jucător de-al meu: «Aveţi cea mai bună echipă, iar titlul îl puteţi câştiga cu mine». Eu îi doresc succes şi să ajungă antrenor măcar cum am fost eu", a declarat Viorel Hizo.
Tehnicianul vasluienilor susţine că îşi doreşte să continue la FC Vaslui, cel puţin încă un an, cât mai are contract cu formaţia moldavă. "Sper să duc la bun sfârşit contractul cu FC Vaslui. Însă, în meseria asta, niciodată nu se ştie când poţi fi schimbat", a conchis Hizo.
Aflat la a treia prezenţă pe banca Vasluiului, Viorel Hizo a preluat ultima dată echipa finanţată de Porumboiu la mijlocul lunii octombrie 2010, atunci când în etapa a XI-a a învins, pe teren propriu, campioana CFR Cluj, scor 5-3.