PDL condus de Boc - partidul prezidenţial, disciplinat, care a câştigat majoritatea alegerilor

Partidul a trecut, în mandatul lui Emil Boc, prin alegeri parlamentare, prezidenţiale, locale, europarlamentare şi prin câteva referendumuri, dovedind o eficienţă electorală inconstestabilă, dar nu desăvârşită.

Imaginea formaţiunii a fost aceea a unei construcţii disciplinate, chiar obediente faţă de şeful statului, fost preşedinte şi lider inconstestabil al partidului. Abia spre finalul acestei perioade au început să existe voci în partid, cum ar fi Vasile Blaga, Radu Berceanu şi Cezar Preda, care să se opună public şi coerent unor poziţii sau declaraţii ale lui Traian Băsescu.

Emil Boc, primar al Clujului, a fost ales preşedinte al PD după ce Traian Băsescu, liderul formaţiunii, a câştigat alegerile prezidenţiale din decembrie 2004.

În 2005 şi 2006, PDL a fost parte a guvernării, şi, în pofida conflictului mocnit cu PNL şi a relaţiilor în continuă degradare dintre Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu Tăriceanu, aderarea la UE părea că este obiectivul care ţine unită construcţia politică aflată la cârma ţării.

În primăvara anului 2007, PD a fost scos de la guvernare de către premierul Călin Popescu Tăriceanu, urmare a acutizării conflictului politic al acestuia cu şeful statului. PDL a criticat vehement gestul, iar ruptura dintre cele două partide şi dintre cele două palate, Cotroceni şi Victoria, s-a adâncit.

Un alt moment politic important al acelui an a fost suspendarea din funcţie a şefului statului. În 2007, PD l-a sprijinit masiv pe Traian Băsescu la referendumul pentru demiterea şefului statului. Preşedintele, împreună cu partidul, au acumulat capital politic important în acea perioadă, iar românii care au mers la urne au votat masiv în favoarea lui Traian Băsescu.

PD a câştigat, condus fiind de Emil Boc, europarlamentarele din toamna anului 2007, primele alegeri de acest fel din România. Democraţilor le-au revenit 13 mandate de europarlamentar, PSD a câştigat 10, PNL - 6, PLD - 3 şi UDMR - 2.

Pe de altă parte, prezenţa la vot nu a fost suficientă şi pentru validarea referendumului lansat de şeful statului pentru introducerea votului uninominal în două tururi. Au existat voci care au acuzat partidul pentru eşecul de la referendum, în privinţa capacităţii de mobilizare a populaţiei.

PD, în frunte cu Emil Boc, a iniţiat o moţiune de cenzură în acelaşi an, dar demersul a fost respins de către Parlament, ceea ce a acreditat ideea existenţei unei alianţe "netransparente" a PNL cu PSD, pentru susţinerea guvernului minoritar al liberalilor cu UDMR.

De asemenea, PD a câştigat localele din 2008, mai puţin la Bucureşti, unde Vasile Blaga a fost înfrânt de Sorin Oprescu, independent. Emil Boc a câştigat însă un nou mandat de primar al Clujului, cu un scor mare. Şeful statului declara, cu acea ocazie, că presa care a tot spus despre Emil Boc că este "trompeta" lui Traian Băsescu ar trebui să îi ceară scuze preşedintelui PDL, care a dovedit că are simpatia şi sprijinul masiv al clujenilor.

În 2008 a avut loc absorbţia PLD, formaţiune desprinsă din PNL şi constituită din rivalii lui Călin Popescu Tăriceanu, conduşi de Theodor Stolojan. Modul în care această alipire a avut loc poate fi considerat un succes, retrospectiv, chiar plecând de la faptul că nu au existat nemulţumiri masive în cele două formaţiuni în legătură cu modul în care au fost distribuite funcţiile de conducere.

La generalele din 2008, PDL a câştigat mai puţine voturi decât PSD+PC. Din modul de calcul rezultat prin aplicarea legii electorale, PDL a primit însă cu un mandat de parlamentar în plmai mult decât alianţa PSD+PC. La negocierile pentru desemnarea premierului, faptul a fost folosit ca şi argument de către preşedinte pentru ca viitorul şef al Guvernului să provină din rândul democrat-liberalilor. După retragerea inexplicabilă şi încă neexplicată oficial a lui Theodor Stolojan din postura de premier desemnat, Emil Boc a fost numit premier al unui guvern PDL-PSD, care avea, cel puţin pe hârtie, o majoritate de 70% în Parlament. Emil Boc a reuşit, o vreme, să menţină un echilibru în Guvern, în PDL şi în relaţia cu PSD, dar marile reforme ale statului, promise în campania electorală, nu au avut loc.

PDL a câştigat 10 mandate la europarlamentarele din 2009, iar PSD+PC 11 mandate. Dar după validarea rezultatelor, Elena Băsescu, ce candidase ca independent, s-a reînscris în PDL, astfel încât rezultatele "de facto" obţinute de către cele două forţe politice au fost la egalitate.

PSD a plecat în 2009 din Guvern, după ce Emil Boc l-a remaniat pe ministrul social-democrat al Internelor, Dan Nica, cu câteva luni înainte de alegerile prezidenţiale. PSD, opoziţia şi mare parte a presei au invocat faptul că în spatele gestului lui Boc se află voinţa lui Traian Băsescu, lucru confirmat chiar de unele declaraţii ulterioare ale preşedintelui, care s-a lansat în acuzaţii grave la adresa social-democratului.

Guvernul minoritar PDL a fost apoi demis ca urmare a unei moţiuni de cenzură a PNL, susţinută de PSD, ceea ce nu a însemnat însă şi plecarea Executivului, care a asigurat interimatul, iar după mai multe tentative de numire a unui nou Cabinet, Boc a redevenit premier.

PDL l-a susţinut pe preşedintele Traian Băsescu în cursa pentru un nou mandat, alegerile din decembrie 2009 fiind câştigate la scor mic, datorită voturilor românilor din diaspora.

În urma unor negocieri greoaie şi a unor plecări din PSD care au avut loc după prezidenţiale şi după Congresul social-democraţilor, a fost format un guvern PDL-UDMR-UNPR şi minorităţi, aflat în funcţie şi în prezent.

Popularitatea acestui Guvern a scăzut masiv de-a lungul anului 2010, din cauza efectelor crizei economice şi a modului în care s-a desfăşurat comunicarea publică a Executivului şi a partidului. Fragilitatea construcţiei politice a Guvernului a fost demonstrată de necesitatea ca numeroase legi importante să fie adoptate prin asumarea răspunderii. Opoziţia a iniţiat numeroase moţiuni de cenzură, ca urmare a la fel de numeroaselor asumări ale răspunderii Guvernului în parlament, dar acestea au fost respinse, la limită.

Anul 2011 marchează răcirea relaţiilor dintre Traian Băsescu şi PDL.

Emil Boc a fost criticat în 2011 de şeful statului pentru modul în care a gestionat problema majorităţii guvernamentale în Parlament, constatându-se că aceasta a fost pierdută, cel puţin la Senat.

În primăvara acestui an presa a relatat, pe surse, că şeful statului a dorit înlocuirea actualului premier cu un tehnocrat, motivul fiind recâştigarea încrederii în guvernare şi anumite "presiuni externe". Potrivit informaţiilor care au circulat în mediul politic şi în presă, Emil Boc a agreat, iniţial, ideea, la fel ca mulţi dintre liderii PDL, dar apoi opiniile s-au schimbat.

A fost invocat faptul că un premier independent ar numi oameni noi în Guvern şi la nivel local, fapt ce ar încurca socotelile liderilor democrat-liberali. Apoi, tot pe surse, au apărut informaţii că premierul Emil Boc nu mai vrea să renunţe la şefia Guvernului şi nici la cea a partidului, totul în contextul în care o altă idee vehiculată şi chiar asumată public a fost cea legată de separarea funcţiilor de preşedinte al PDL şi de cea de prim-ministru.

Emil Boc conduce PDL de şase ani şi este premier de aproape trei ani. Rămâne de văzut dacă partidul apreciază rezultatele acestei perioade şi dacă va decide să îi acorde un nou mandat de preşedinte, precum şi dacă îl va menţine în fruntea Guvernului.