Antrenorul Domingos Paciencia a anunţat că va părăsi la finalul sezonului echipa Sporting Braga, alături de care a ajuns în finala Ligii Europa, a anunţat, miercuri, presa portugheză, citată de AFP.
"Suporterii au înţeles că nu voi mai continua şi m-au iertat, deoarece am fost mereu onest, coerent şi am spus totul în faţă", a declarat Domingos Paciencia în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Braga.
Tehnicianul, care se află din 2009 la Braga, nu a anunţat care va fi următoarea sa destinaţie.
Conform cotidianului Record, Domingos Paciencia va semna un contract cu formaţia Sporting Lisabona, ocupanta locului patru în campionatul Portugaliei.
Sporting Lisabona, care traversează o gravă criză financiară şi sportivă, este pregătită în acest moment de directorul general Jose Couceiro, după despărţirea de antrenorul Paulo Bento, care a preluat naţionala Portugaliei.
În sezonul trecut, Sporting Braga, cu Domingos Paciencia pe banca tehnică, a terminat pe locul doi în campionat şi a jucat în grupele Ligii Campionilor. Clasarea pe locul trei în grupele LC i-a permis formaţiei portugheze să meargă în primăvara Ligii Europa. Sporting Braga a ajuns în finala acestei competiţii unde va întâlni, la 18 mai, la Dublin, o altă echipă portugheză, FC Porto.