Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că reuniunea Convenţiei Naţionale a PDL, programată să se desfăşoare în acest weekend şi la care se va alege noua conducere a partidului, reprezintă o scenetă proastă, el afirmând că ştie cine va câştiga, respectiv Traian Băsescu şi Elena Udrea.
Întrebat ce reprezintă pentru PNL Convenţia Naţională a PDL, Antonescu a răspuns: "Fiind într-o dispoziţie de mare blândeţe faţă de preopinenţii politici, aş spune cu un eufemism că reprezintă o scenetă proastă, Convenţia. Cine câştigă nu mă intersează, deşi ştiu: Traian Bsăescu şi Elena Udrea".
Convenţia Naţională a PDL urmează să aleagă, sâmbătă, preşedintele partidului, candidaţi pentru această funcţie fiind Emil Boc, Vasile Blaga şi Theodor Paleologu.