Gruparea Internazionale Milano are un plan pentru a-l aduce la conducerea tehnică, în luna iunie, pe antrenorul echipei FC Barcelona, Josep Guardiola, informează cotidianul Gazzetta dello Sport, citat de Mundo Deportivo.
Potrivit sursei citate, antrenorul catalan şi-a manifestat în mai multe rânduri dorinţa de schimbare şi faptul că perspectiva câştigării pentru a doua oară a Ligii Campionilor ca antrenor ar putea duce la plecarea sa de la echipa din Barcelona.
"Poate acesta este un motiv în plus pentru a căuta noi provocări în alt loc, după atâta glorie la Barcelona", comentează Gazzetta dello Sport.
Jurnalul notează că Guardiola ar avea şi un mare aliat la Inter: fotbalistul camerunez Samuel Eto'o, care îl poate ajuta pe spaniol să se adapteze în Italia. "Sunt mulţi cei care gândesc că Eto'o este duşmanul lui Pep din cauza plecării camerunezului de la FC Barcelona în vara anului 2009, dar adevărul este că prietenia dintre cei doi a rezistat", menţionează sursa citată.
Un rol important în operaţiunea ce are ca scop obţinerea serviciilor lui Guardiola l-ar putea avea şi fostul internaţional italian Roberto Baggio, la care tehnicianul a făcut referire recent folosind apelativul "Robi".
Contractul lui Josep Guardiola cu FC Barcelona expiră în 2012.