Guvernul a aprobat, miercuri, metodologia ocupării posturilor în învăţământul superior, stabilind ca toate concursurile să fie publice, iar candidaţii pentru funcţia de profesor universitar să fie evaluaţi de către o comisie din care va face parte obligatoriu un profesor universitar din străinătate.
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a susţinut că metodologia elimină "practica nepotismului" în ocuparea posturilor de asistent, lector, şef de lucrări, conferenţiar sau profesor universitar, deoarece din comisiile de concurs nu vor putea face parte rude ale candidaţilor sau persoane care au avut relaţii "comerciale" cu aceştia.
Candidaţii pentru posturile de conferenţiar şi profesor universitar vor fi evaluaţi, conform noii metodologii, de către o comisie din care cel puţin trei membri vor fi din afara universităţii respective, în timp ce pentru postul de profesor universitar un membru al comisiei de concurs trebuie să fie din străinătate.
Toate concursurile vor fi deschise publicului, iar candidatul va expune cel puţin 45 de minute un plan de dezvoltare profesională.
Ministrul Educaţiei a arătat că, în baza metodologiei aprobate, vor putea fi ocupate şi posturile de asistent şi lector universitar, pe perioadă nedeterminată, într-un număr egal cu numărul de posturi vacantate din aprilie 2009.
Universităţile vor transmite astfel, până la 30 mai, Ministerului Educaţiei solicitările pentru ocuparea posturilor de asistent şi lector universitar, cu încadrarea în numărul de ieşiri din sistem înregistrat începând cu aprilie 2009.
( 5 mai 2011, 06:59:35