Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 25 apr 2011 - Anul XVI, nr. 96 (4694)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Sindicaliştii din penitenciare ameninţă cu proteste după decizia CC în cazul Legii Dialogului Social

Marţi, 26 Aprilie 2011 (16:21:42)

Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare (SNLP) ameninţă cu proteste în perioada următoare dacă Legea Dialogului Social va fi declarată constituţională de către Curtea Constituţională şi sesizează Organizaţia Internaţională a Muncii şi CEDO pentru eliminarea dreptului la grevă.

Blocul Naţional Sindical (BNS), confederaţie la care este afiliat SNLP, a formulat şi înaintat către Curtea Constituţională sesizarea privind neconstituţionalitatea Legii Dialogului Social, care include şi precizări privind eliminarea dreptului la greva pentru personalul cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), se arată într-un comunicat de marţi al sindicatului.

SNLP va stabili acţiuni de protest în următoarea perioadă, în funcţie de decizia Curţii Constituţionale privind sesizarea înaintată de BNS şi în conformitate cu hotărârile interne adoptate de organizaţie.

Reprezentanţii SNLP sunt nemulţumiţi de faptul că Guvernul a eliminat, prin Legea Dialogului Social, dreptul la grevă, susţinând că acesta este un drept al personalului cu statut special din penitenciare ce a fost consacrat printr-o lege organică.

Sindicaliştii mai arată că, în plus faţă de ultima variantă a proiectului de lege privind dialogul social înaintată spre avizare Consiliului Economic şi Social, în documentul asumat de Guvern a fost introdusă interdicţia de a declanşa grevă pentru personalul cu statut special din ANP, pe lângă poliţişti şi alte categorii cărora le era interzis şi prin vechea legislaţie acest drept.

În opinia reprezentanţilor SNLP, această prevedere este "o livrare secretă de ultim moment, gest atent premeditat de conducerea Ministerului Justiţiei/Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor deranjată de acţiunile specifice organizate de sindicatele din penitenciare pentru revendicarea unor drepturi neacordate sau pentru condiţii de muncă decente".

Sindicaliştii precizează că legislaţia internaţională (convenţii ale Organizaţiei Internationale a Muncii) ratificată de România în 1957 permite limitarea prin cadrul legislativ intern a dreptului la grevă doar pentru forţele armate şi poliţie, sistemul penitenciar neîncadrându-se în niciuna dintre aceste categorii, motiv pentru care Parlamentul României a aprobat salariaţilor din penitenciare dreptul la grevă prin lege organică, respectiv Legea 293/2004.

"O interpretare hazardată a conducerii în exerciţiu a ANP ar plasa penitenciarele în categoria forţelor armate. Nu are rost să comentăm această afirmaţie", au mai spus reprezentanţii SNLP.

Aceştia precizează că sindicatele din penitenciare au uzat o singură dată de acest drept, declanşând legal greva pe data de 31 mai 2010.

"Planul de grevă a fost întocmit împreună cu administraţia şi respectat întocmai, fără aducerea vreunei atingeri siguranţei naţionale şi fără niciun alt eveniment negativ constatat la finalul acţiunii. Sindicatele au ştiut să respecte legislaţia şi să uzeze corect de un drept consacrat. Suntem convinşi că modul vizibil şi mediatizat în care SNLP a evidenţiat greva la Penitenciarele Rahova şi Jilava a deranjat. Acum, Guvernul României a reuşit să pună în conflict o lege organică (293/2004) cu una neorganică (Legea Dialogului Social) şi va fi obligat să descrie în faţa Curţii Constituţionale situaţia care a generat restricţionarea unui drept (în conformitate cu art. 53 din Constituţie)", se mai arată în comunicatul citat.

Sindicaliştii nu îşi cer scuze nici preşedintelui Traian Băsescu pentru că au avut curajul să îşi ceară drepturile, nici prim-ministrului Emil Boc pentru că au îndrăznit să aibă revendicări. De la fostul ministru al Muncii, Ioan Botiş, nu cer nimic, pentru că nu au crezut "nicio secundă" că "va juca cinstit ca iniţiator al legii".

"Domnule ministru al Justiţiei, încălcarea unor convenţii internaţionale ratificate de România şi suprimarea unor drepturi legale nu sunt tocmai acte de justiţie! Domnule director general ANP, vă mulţumim că preocuparea dumneavoastră principală o constituie sindicatele!", arată sindicaliştii în comunicatul citat.

SNLP sugerează "stimaţilor conducători" o serie de aspecte care pot face obiectul atenţiei lor în continuare, mai mult decât limitarea unor libertăţi sindicale. Sindicaliştii amintesc de cele peste 100.000 de ore suplimentare pe anul 2010 care puteau fi compensate doar până la 31 martie 2011, de condiţiile de muncă derizorii din penitenciare, dotarea şi echiparea personalului "demne de anii ‘70", de protecţia personalului (statutul special obligă la adoptarea unor măsuri încă de acum şapte ani) şi asistenţă juridică (o simplă prevedere în statut, cu trimitere la un ordin al ministrului care nu a fost emis niciodată).

Alte drepturi ale sindicatelor sunt, potrivit SNLP, despăgubirile de risc şi biletele de odihnă şi tratament "drepturi născute moarte în 2004", regulile privind sănătatea şi securitatea în muncă care nu au fost respectate niciodată.

Sindicaliştii atrag atenţia şi asupra "tensiunilor enorme existente în sistem" şi evidenţiate chiar de studiile ANP (psihologia personalului), pe fondul gradului mare de îndatorare al salariaţilor şi al diminuărilor salariale care se suprapun pe stresul specific activităţii, a riscului de supraaglomerare a penitenciarelor ca urmare a repatrierii deţinutilor romani din alte state (decizia Parlamentului european) şi a inechităţilor generate de "aplicarea defectuoasă şi neunitară a legislaţiei" în unităţile de penitenciare (programul de lucru, pontarea muncii, ore suplimentare).

Curtea Constituţională a fost sesizată de parlamentarii PSD şi PNL în legătură cu neconstituţionalitatea unor prevederi ale Legii privind Dialogul Social, aceasta urmând să fie luată în discuţie în 4 mai.

Guvernul şi-a asumat în 18 aprilie răspunderea în faţa Parlamentului pe Legea Dialogului Social.  

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Sindicaliştii din penitenciare ameninţă cu proteste după decizia CC în cazul Legii Dialogului Social.
 Vizualizări articol: 406 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Sindicaliştii din penitenciare ameninţă cu proteste după decizia CC în cazul Legii Dialogului Social0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei