Premierul Emil Boc a dat, vineri, asigurări că "anul acesta va fi mai bine ca anul trecut, iar anul viitor va fi mai bine decât anul acesta", spunând că mesajul cel mai important pentru români este că "lucrurile merg într-o direcţie bună" şi că "după vremea rea vine şi vremea bună".
Într-un mesaj adresat românilor cu ocazia Paştelui şi transmis, vineri, la finalul unei vizite făcute la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă din Cluj-Napoca, Boc a afirmat că roadele măsurilor mai dificile luate de Guvern se vor resimţi, spre sfârşitul acestui an şi anul viitor, şi în prosperitatea românilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Anul acesta va fi mai bine ca anul trecut, iar anul viitor va fi mai bine decât anul acesta. Acesta e cel mai important mesaj, că lucrurile merg într-o direcţie bună, încet, dar sigur. Cu eforturile făcute în 2010 am reuşit să punem ţara pe direcţia corectă şi, încetul cu încetul, să culegem şi roadele la aceste măsuri mai dificile şi care să se resimtă spre sfârşitul anului şi anul viitor şi în prosperitatea românilor. După vremea rea vine şi vremea bună şi acum suntem în partea aceasta de vreme bună", a spus premierul Emil Boc.
El le-a urat românilor să se bucure de sărbătorile de Paşti alături de cei dragi, în familie, şi să aibă parte de sănătate şi de lucrurile pe care şi le doresc.
Boc a vizitat, vineri, Centrul de Îngrijire şi Asistenţă din Cluj-Napoca şi a adus cadouri de Paşti celor 110 asistaţi, constând în pachete cu ouă roşii, cozonaci, suc, biscuiţi şi fructe.
"E o bucurie să vezi că poţi aduce un zâmbet pe faţa celor vârstnici în preajma sărbătorilor. Să nu uităm de această valoare a solidarităţii care trebuie să definească orice fiinţă umană. Prin solidaritate înţeleg să fim alături de cei ce sunt în nevoi, care au nevoie de sprijinul nostru. Încercăm să le aducem bunătăţi specifice şi să îi încurajăm să meargă mai departe", a subliniat premierul.
Boc a fost însoţit în cadrul vizitei de prefectul de Cluj, Florin Stamatian, de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, de primarul din Cluj-Napoca, Sorin Apostu, de deputatul Daniel Buda şi de senatorul Mihail Hărdău.