Curtea Constituţională (CC) a fost sesizată de 53 de deputaţi cu privire la neconstituţionalitatae hotărârii Camerei Deputaţilor numărul 8 din 12 aprilie, prin care s-a aprobat un "acord al liderilor de grup" potrivit căruia preşedinţia Comisiei de buget va fi transferată de la PSD la UNPR.
CC va lua în discuţie sesizarea în data de 11 mai.
Camera Deputaţilor a aprobat, în 12 aprilie, un "acord al liderilor de grup" potrivit căruia preşedinţia Comisiei de buget va fi transferată de la PSD la UNPR, deputaţii PSD şi PNL nu au votat acest acord, iar deputatul PSD Aura Vasile a spus că ceea ce a făcut puterea "se numeşte prostituţie".
Proiectul de hotărâre în acest sens a fost votat cu 148 voturi, patru opţiuni fiind "împotrivă" şi înregistrându-se două abţineri.
Reprezentanţii PSD au contestat faptul că plenul Camerei a votat un acord al liderilor şi au solicitat să se întocmească un proiect de modificare a Regulamentului la care să se poată face amendamente.
"Ceea ce colegii din acel grup parlamentar au făcut se numeşte prostituţie şi atunci când prostituţia este plătită, se numeşte curvă", a afirmat viceliderul grupului PSD Aura Vasile.
Mircea Duşa, liderul grupului PSD, a arătat că s-a votat o aberaţie şi i-a acuzat pe reprezentanţii puterii că vor să "fure o Comisie prin forţa plenului".
Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat, după vot, că deputaţii PSD şi PNL nu au participat la vot deoarece în 21 de ani preşedinţia comisiilor a fost stabilită conform Constituţiei şi a votului popular, iar acum este prima dată când se schimbă regula Constituţiei.
"Din acest moment mă simt eliberat de orice constrângere şi atunci când se va schimba majoritatea, toate comisiile vor aparţine noii majorităţi. Cred că aţi greşit foarte mult astăzi", le-a spus Ponta deputaţilor puterii.
În prezent, preşedinte al Comisiei de buget este social-democratul Viorel Ştefan.