Creţu: Politica românească e tot mai misogină, dar nu trebuie să fie nici podium de modă

Vicepreşedintele PSD Corina Creţu spune că este greu să fii femeie în politica românească şi că e mai uşor la Bruxelles, pentru că acolo contează competenţa.

"Este foarte trist că politica românească este tot mai misogină şi mai discriminatorie faţă de femei", mai declară europarlamentarul PSD, arătând că este "jenant" să te prezinţi în UE cu un guvern în care până mai ieri era doar un ministru femeie.

Corina Creţu consideră şi că unele dintre femeile care sunt astăzi în politică discreditează rolul femeilor în politică, ceea ce însă nu justifică actuala stare de fapt.

"Şi atât timp cât nu se va schimba această mentalitate, că politica nu înseamnă spectacol, nu este un podium de modă... Sigur că suntem toate femei şi încercăm să arătăm bine, dar nu suntem într-o concurenţă care are geanta mai scumpă, care are bluza mai frumoasă. Nu. Haideţi să vedem, să ne aşezăm, poate chiar noi, femeile. Chiar aş putea să lansez un apel către femeile din celelalte partide să încercăm, să vedem cum poate fi ridicată reprezentarea femeilor în politică, cu ce venim pentru societatea românească, cu ce proiecte, cu ce programe, cu ce idei", adaugă Creţu.

În ceea ce priveşte relaţia sa cu Ion Iliescu, ea spune că eticheta "omul lui Iliescu" o onorează, dar că a depăşit această etapă, iar acum, la fel de bine, ar putea fi numită "om al lui Ponta".

"Sigur că au fost şi acţiuni ale domnului Iliescu care m-au dezamăgit, nu îl idolatrizez pe domnul Iliescu, îl admir foarte mult, dar ca orice om a făcut şi greşeli şi n-am avut niciodată nicio problemă să-i spun atunci când am avut alte păreri, inclusiv acum am de multe ori alte păreri decât domnul Iliescu, dar asta este o chestiune absolut inevitabilă între oameni", admite Corina Creţu.

Pe de altă parte, europarlamentarul PSD, care doreşte să se implice în relaţia cu Diaspora, susţine că, dacă PDL va forţa adoptarea votului prin corespondenţă, nu va face decât să confirme suspiciunile că vrea să fraudeze alegerile. "Eu aşa îmi explic faptul că, deşi toată lumea este împotriva PDL, mai sunt încă judeţe şi comune unde ei câştigă: tocmai pentru că îi cumpără pe oameni bucată cu bucată, ceea ce este foarte trist. Eu cred că trebuie să ne ridicăm şi nivelul nostru de demnitate", afirmă Creţu.

Corina Creţu susţine că, în mod inevitabil, tensiunile putere-opoziţie din ţară se translatează în delegaţia română din PE. Ea consideră, însă, că în probleme de interes naţional ar trebui ca întreaga delegaţie română să funcţioneze ca "o echipă". Problema este, în opinia sa, că interesul naţional nu este definit şi că nicio instituţie din România nu colaborează cu europarlamentarii români, deşi poziţiile lor sunt foarte importante, având în vedere că peste 60% din legislaţia ce se aplică în România este adoptată de PE.

Prezentăm integral interviul acordat de vicepreşedintele PSD Corina Creţu agenţiei de presă MEDIAFAX:

Reporter: Aţi devenit vicepreşedinte PSD după suspendarea, apoi demisia din partid a lui Adrian Severin. Sunteţi şi europarlamentar. De aceea, vă întreb în primul rând cum este să fi acum coleg cu Adrian Severin. Este o povară?

Corina Creţu: Adrian Severin a fost colegul nostru de la început. El a condus lista la alegerile pentru Parlamentul European şi tocmai pentru că nu era un europarlamentar oarecare, era şi vicepreşedintele grupului socialist, a fost şi şeful delegaţiei române, cu atât mai mult ne afectează acest scandal. Ne-a afectat pe noi ca partid, a afectat grupul socialiştilor europeni şi afectează Parlamentul European. Să fii coleg cu Adrian Severin... El avea un cuvânt de spus, deci e cu atât mai dureros cu cât era un om despre care nu te aşteptai să afli asemenea lucruri sau mulţi nu se aşteptau.

Rep.: Cum sunt priviţi acum europarlamentarii români, urmare a acestui scandal, şi mai ales cei din PSD?

C.C.: Dacă un om greşeşte, vina este individuală. Deci, nu cred că se poate pune anatema asupra unui grup întreg, nu se poate pune anatema asupra grupului socialist, aşa cum nu se poate pune asupra întregii delegaţii române. Dar, evident, lumea judecă după alte standarde şi este clar că, după un astfel de scandal, toţi suntem priviţi cu o anumită suspiciune, iar unii ne declară vinovaţi pe toţi. Foarte mulţi oameni spun că vom avea mult de lucru pentru a schimba percepţia oamenilor despre munca noastră în general, munca de parlamentari europeni. Pentru că, oricum, percepţia generală este că noi nu prea facem nimic acolo. Nu există decât foarte puţini ziarişti acreditaţi din România care să urmărească activitatea noastră acolo. Nouă ne era oricum greu să facem cunoscută activitatea noastră.

Aici e o chestiune de principiu. În primul rând, după ce a izbucnit acest scandal, s-au luat măsuri şi la nivelul Parlamentului European şi la cel al grupurilor politice pentru adoptarea unui cod de conduită care să regleze mult mai bine conflictele de interese. Aceeaşi chestiune a apărut şi în România în privinţa ministrului Botiş, unde lucrurile sunt foarte clare. În primul rând, este imoral. Deci, la domnul Severin poate se va acoperi legal, poate acesta a şi fost motivul pentru care a rămas parlamentar european, dar moral este absolut inacceptabil să ceri bani pentru un amendament care mai şi contravine poziţiei grupului nostru politic, care susţine şi nişte interese economice, era foarte clar un amendament care susţinea interesele băncilor. Poziţia noastră ca grup, al cărui vicepreşedinte domnul Severin era, era cu totul alta.

Rep.: Într-adevăr, Adrian Severin era un om cu o poziţie importantă în delegaţia PSD, în delegaţia română din PE, chiar la nivelul Parlamentului European.

C.C.: În grupul socialiştilor europeni, el era vicepreşedinte. Poziţia noastră, a grupului în care domnul Severin era vicepreşedinte era total contrară şi, pe de altă parte, noi suntem aleşi acolo să susţinem interesele cetăţenilor, nu ale lobby-iştilor, nu ale unor grupuri private. Este clar că ţine de o mentalitate care nu-şi găseşte locul. Noi chiar suntem plătiţi bine, nu ne putem plânge. Sigur, poate nu era suficient pentru pretenţiile dânsului. Dar cred că, în general, ca regulă se impune ca parlamentarii să trăiască din salariu. Este o idee care nu este foarte populară dar pe care eu, ca structură, o îmbrăţişez foarte tare.

Rep.: Şi Monica Macovei susţine acest punct de vedere, că ar fi bine să fie interzisă europarlamentarilor orice altă activitate remunerată.

C.C.: În grupul nostru, al socialiştilor, au fost discuţii pe această temă. La domnul Severin este clar că este imoral şi a fost foarte clar că a obţinut bani exploatând poziţia de europarlamentar. Dar sunt colegi de-ai noştri care sunt medici, de pildă. Şi avem un coleg care este oftalmolog, care trei zile vine la Bruxelles şi trei zile îşi practică meseria. Avem un alt coleg, din Finlanda, care este preot şi mai avem profesori. Aici este discuţia dacă aceşti oameni să fie lăsaţi în continuare să-şi practice meseria. La domnul Severin nu era cazul, exploata foarte clar poziţia pe care o obţinuse în Parlamentul European. Ori, din acest punct de vedere, lucrurile sunt foarte clare. Nu ai de ce să te foloseşti de poziţia ta din Parlamentul European decât pentru cauze caritabile sau pentru alte asemenea lucruri, dar nu pentru a obţine şi mai mulţi bani.

Rep.: Ce părere aveţi dumneavostră despre situaţia acelor europarlamentari care au meserii ce nu le influenţează activitatea din PE? Pot ei să-şi desfăşoare bine atât activitatea din Parlament, cât şi meseria pe care o au?

C.C.: Sunt unii oameni care reuşesc. Mie mi-e greu să cred că poţi să faci toate aceste lucruri bine şi la Bruxelles, şi la cabinetul privat. În orice caz, noi plecăm luni, venim joi. Sunt parlamentari din ţări pentru care efortul de a se deplasa la Bruxelles e mai mic. Francezii, de pildă, merg o oră şi jumătate cu trenul. Pot face şi zilnic naveta. Aici fiecare are aprecierile sale în ce măsură poate fi un super parlamentar, un super doctor, un super profesor şi toate să-i iasă bine.

Nu s-a adoptat o lege, este un cod de conduită. În grupul socialist s-a recomandat ca toţi parlamentarii europeni să trăiască din salariu. Şi, pe de altă parte, este această discuţie legată de firmele de lobby. La Bruxelles, după cum ştim, sunt mii de firme de lobby care reprezintă diferite grupuri de interese, mai ales economice, pentru că aici este bătălia cea mare.

Rep.: Dar de ce credeţi că se încăpăţânează Adrian Severin să nu demisioneze din Parlamentul European, după ce i s-a cerut acest lucru inclusiv de către preşedintele PE?

C.C.: Nu ştiu să vă spun. Mă depăşeşte pur şi simplu. Cred că nu va demisiona, dacă nu a făcut-o atunci când presiunea a fost maximă. Parlamentul European are posibilitatea, de pildă, dacă un comisar european greşeşte, să ceară demisia acestuia, dar un parlamentar european, odată ales, poate rămâne în funcţie. Probabil că i se va ridica imunitatea. S-a cerut ridicarea imunităţii, înţeleg că la sfârşitul lunii mai se va discuta în Comisia juridică, va veni apoi în plen această cerere, probabil că i se va ridica imunitatea, procesul va merge mai departe. Eu înţeleg că şi în condiţiile în care există sentinţe mandatul e mandat. E o chestiune care ţine de onoarea fiecărui om. În opinia mea, faptul că nu a demisionat mie mi se pare că a pus capăt carierei lui politice şi este foarte trist să ai aşa o viaţă, în care acumulezi atâtea succese şi atâtea realizări... Dar asta ţine de caracterul fiecărui om.

Noi am mai avut probleme în delegaţie, le-am ridicat la momentul respectiv în interiorul partidului, în interiorul grupului, în legătură cu gestionarea bugetului nostru. Deci, aveam semnale că ar vrea să ia din toate părţile.

Rep.: Deci, spuneţi că au fost probleme, şi până la apariţia acestui scandal, în relaţia cu domnul Severin...

C.C.: Da, noi în delegaţia română am ridicat de mai multe ori problema bugetului nostru, dar noi eram priviţi ca nişte oameni..., adică cum să te pui cu un om ca Adrian Severin şi să îl suspicionezi. Noi eram văzuţi ca nebuni. Dar nu am nicio satisfacţie legată de faptul că aşa s-a terminat conflictul nostru cu domnul Severin, că nu mi-aş fi dorit să se termine aşa. Şi de aceea nici n-am vrut să ies public, pentru că am fost printre cei care au ridicat încă din mandatul trecut aceste probleme.

Rep.: Dar ce fel de probleme erau?

C.C.: Legate de netransparenţă bugetului delegaţiei române.

Rep.: Care era gestionat de...

C.C.: Care a fost gestionat personal de domnul Adrian Severin, atât timp cât a fost şeful grupului nostru român. A fost singura delegaţie română care, de pildă, nu a avut trezorier. Pentru trei ani de zile nu a avut trezorier.

Rep.: Şi lucrurile astea nu sunt verificate?

C.C.: Probabil că da. Oricum, s-a făcut ordine, tocmai pentru că am ridicat această problemă în grupul socialist. Dar noi eram partea blamată din delegaţia română. Din păcate, el a venit acolo cu ideea de a intra într-un război cu noi, ne-a dispreţuit foarte tare, ne-a vorbit şi ne-a făcut foarte mult rău. Dar, aşa cum am spus, n-am nicio satisfacţie că s-a terminat aşa.

Rep.: Dar nu aţi ridicat aceste probleme şi în partid? Nu l-aţi întrebat direct de ce vă tratează aşa?

C.C.: Ba da. Domnul Ponta a încercat de când a venit. Domnul Geoană, înainte, nu. A fost clar de partea domnului Severin şi n-am putut ridica această problemă. Dar de când s-au mai schimbat lucrurile şi la partid, domnul Ponta, domnul Dragnea s-au întâlnit cu noi toţi, au ascultat părerile, lucrurile au început să se limpezească, ne-am ales un trezorier, un nou şef de delegaţie.

Rep.: Era vorba doar de delegaţia PSD...

C.C.: De delegaţia PSD din Parlamentul European. E vorba de bugetul pentru conferinţe şi de care noi aflam de la colegii noştri - liberali, populari şi aşa mai departe. Noi nu am ştiut la început că avem asemenea drepturi. Dar n-aş fi vrut să intru în această bucătărie, pentru că nu mai era cazul. Eu, după ce s-a pornit acest scandal, am refuzat orice interviu pe această temă, tocmai pentru că era cunoscută şi la partid, şi în grupul socialist ca om care criticase aceste probleme legate de onestitate, de moralitate.

Rep.: Dar domnul Severin nu mai era şeful delegaţiei PSD de ceva vreme...

C.C.: Dar era vicepreşedintele grupului S&D în schimbul unor puncte pe care noi le-am dat, nu pentru că era Adrian Severin. Noi, delegaţia PSD, fiind 12, aveam 12 puncte. Şi l-am votat, l-am susţinut. Tocmai de aceea ni s-a părut anormal ca dânsul să lucreze împotriva noastră încă de la venirea noastră acolo.

Rep.: Revenind la politică. În România, dialogul dintre putere şi poziţie putem spune că este inexistent. E caracterizat de atacuri reciproce, unele absolut deloc elegante. Această tensiune se translatează în delegaţia română din PE? Iar acolo, de multe ori sunteţi priviţi ca un ansamblu, indiferent de partidul din care faceţi parte. Plus că uneori călătoriţi chiar cu acelaşi avion, indiferent că sunteţi de la PSD, PNL sau PDL. Cum sunt relaţiile între europarlamentarii români de la putere şi de la opoziţie?

C.C.: Mie mi se pare inevitabil ca disensiunile din ţară să se translateze în Parlamentul European. Pe de altă parte, cred că noi exagerăm puţin. Sigur, ţine de relaţiile umane dintre noi. Cu unii am reuşit să stabilim un dialog, cu alţii doar ne salutăm. Dar important ar fi ca în probleme de interes naţional să putem colabora şi au fost foarte puţine momentele când am reuşit să stabilim un dialog în interiorul întregii delegaţii române. A fost momentul acela legat de Italia, când colegii noştri de la PDL au evitat să avem o poziţie comună ca ţară, pentru că partidul domnului Berlusconi face parte din aceeaşi familie politică cu PDL. După care, în fine, am reuşit să avem o poziţie politică comună. A mai fost subiectul ridicării restricţiilor pe piaţa muncii pentru români şi bulgari, unde iar am reuşit să găsim un limbaj comun.

Dar e foarte greu să spui că susţii interesul naţional, în condiţiile în care acest interes naţional nu este definit în niciun fel. Noi nu ştim care este politica europeană a României, nu avem niciun fel de dialog pe probleme majore cu Guvernul României şi asta este foarte trist şi foarte grav. Eu nu cred că cineva din Guvernul României ştie fiecare dintre noi ce facem acolo. Deci, noi urmăm linia politică a grupului nostru şi, bineînţeles, atunci când simţim că linia politică a grupului nostru se contrapune interesului pe care îl au românii, avem... Domnul preşedinte Băsescu, când am fost aleşi prima dată, în 2007, ne-a chemat la Palatul Cotroceni, şi atunci vorbea despre o legătură directă cu parlamentarii europeni. N-am înţeles ce a fost atunci exact în mintea dânsului: să fie această legătură la Cotroceni sau la Ministerul de Externe. Ar fi fost bine, în orice caz, să fi existat vreo entitate. După care, pe vremea domnului Cristian Diaconescu, am avut o întâlnire la Ministerul de Externe, era vorba să se facă o direcţie de legătură cu Parlamentul European. Singurul nostru contact este misiunea României la Uniunea Europeană, pe care dacă am întreba-o, probabil că ne-ar ajuta. Dar, pe de altă parte, este clar că nu există niciun interes. Oamenii nu prea înţeleg ce am putea face noi acolo şi măcar la nivelul Guvernului ar trebui să se ştie că mai mult de 60% din legislaţia care se aplică în România este adoptată la Bruxelles, deci depinde foarte mult de poziţia noastră. După cum aţi văzut, domnul Severin şi mulţi dintre noi suntem abordaţi, nu pe bani, aici a fost o excepţie, dar sunt foarte multe discuţii, dezbateri pe legi. Noi nu ştim care a poziţia ţării noastre. Vin alte delegaţii din alte ţări, şi vedem, ne dăm seama că Ungaria vrea aşa, Bulgaria vrea aşa...

Rep.: Dar nici când sunt probleme majore, de mare interes pentru România, nu vi se transmite vreun mesaj?

C.C.: Nu. Noi discutăm în grupul PSD în fiecare luni problemele majore legate de voturi şi hotărâm cum votăm. Au fost multe teme, recent cu centralele nucleare, foarte multe teme şi ne gândim cum ar fi mai bine pentru ţară. Dar ne gândim noi. E păcat că noi nu existăm. Noi facem cât putem pe cont propriu, dar, dacă am funcţiona ca o echipă într-adevăr, ar fi mult mai bine. Din păcate, nu văd această perspectivă. La anul vor fi alegeri în ţară şi, în mod automat, tensiunile între noi vor fi şi mai mari. Sunt chestiuni politice care ne afectează, este foarte clar. Eu cred că România în general nu are o politică externă foarte clară, nu are obiective pe termen mediu, pe termen lung. În general, politica externă a României este în derivă. După revoluţie, o perioadă a fost foarte clar că urmărim să intrăm în NATO şi UE şi acesta era, ca să zic aşa, firul roşu al politicii externe româneşti. Din 2007, de când noi am intrat în UE, eu nu mai ştiu care este care este politica externă a României, care este politica europeană, pentru că ne-am putea ghida în funcţie de obiectivele majore. Sigur, nu e vorba despre directive pe care să ni le traseze partidul de guvernământ, pentru că identitatea noastră politică e aceeaşi, dar în materie de politică externă se presupune că ar exista un consens, nu avem, ca în alte ţări, forţe politice care să fie flagrant de altă parte. Deci, s-ar putea găsi un consens dacă, de pildă, cel responsabil cu politica externă în România, care potrivit Constituţiei e şeful statului... Dacă vă amintiţi, a fost acea chestiune cu consensul de la Snagov, legat de integrarea în UE şi atunci s-a făcut un calendar în legătură cu integrarea în UE. Aşa ceva cred că ne-ar trebui: toate minţile, foşti miniştri de Externe, parlamentari europeni, comisiile de politică externă, să vedem care sunt obligaţiile noastre.

Eu sunt în Comisia de dezvoltare regională a PE şi e o mare dezamăgire. Nu avem numai drepturi în UE, avem şi obligaţii. De pildă, de a contribui la politica de dezvoltare, de ajutorare a celor mai sărace ţări. Există acest obiectiv stabilit de ONU de a acorda, până în anul 2030, 0,7% din PIB pentru ţările în care se trăieşte cu mai puţin de un dolar pe zi. Deci, nu avem nicio şansă să acordăm această sumă în timp util. Nu ne îndeplinim obligaţiile. Au fost calamităţi, în Haiti de exemplu. Am văzut liste întregi cum au reacţionat alţii la aceste calamităţi, inclusiv Bulgaria sau alte ţări sărace, până şi Republica Moldova a reacţionat, noi nu. Dar, în schimb, când am avut noi inundaţii, au fost foarte multe ţări care au sărit în ajutorul nostru, dar nu poţi la infinit doar să primeşti şi să nu dai nimic. Aceste lucruri nu le discută nimeni, nu există o politică externă coerentă, care să includă şi această latură.

Rep.: Trecând în alt registru. Cum e să fii femeie în politică? E mai uşor la Bruxelles decât la Bucureşti?

C.C.: Da. E mult mai uşor la Bruxelles decât la Bucureşti.

Rep.: De ce?

C.C.: Pentru că e o luptă mult mai onestă şi care se bazează mult mai mult pe ceea ce poţi să faci profesional. Aici depinde foarte mult de sfori, de aranjamente şi aşa mai departe. E greu să fii femeie în politică. Nu e atât de greu să ajungi, cât e greu să te menţii. Eu am deja 20 de ani de politică şi am luat-o de foarte tânără, am profitat de acel vid şi viaţa m-a ajutat. Nu înţelegeam atunci. Acum, privind retrospectiv, îmi dau seama că am avut o oportunitate - partidele politice îşi doreau tineri, îşi doreau femei – şi am folosit-o.

Rolul femeilor în politica românească a scăzut foarte mult, mai ales din 2004. În Parlamentul naţional, pe vremea când eu eram senator, erau 12% femei, acum sunt sub 9%. Sunt parlamente în ţările arabe care au un procent mult mai mare. Eu cred că ţine şi de modul de selecţie din partide, de luptele interne din partide, dar ţine şi de mentalitatea noastră ca societate. Este foarte trist că politica românească este tot mai misogină şi mai discriminatorie faţă de femei. Suntem în secolul XXI şi pur şi simplu este jenant în Uniunea Europeană să mergi cu un guvern care până mai ieri avea doar un ministru femeie, Guvernul Tăriceanu aproape patru ani de zile a funcţionat fără nici un ministru femeie. Sunt guverne în UE, în ţările nordice, Guvernul Zapatero, Guvernul Papandreou, care au majoritate femei şi se vede că funcţionează mult mai bine. Deci, până şi în practică se vede că un guvern în care predomină femeile funcţionează mult mai bine. Eu nu am prejudecăţi. Nu ştiu dacă neapărat femeile fac diferenţa, dar cred că ar fi un guvern mult mai onest şi mai implicat spre acţiunea socială, exact ceea ce ar avea nevoie o societate ca România.

Mie mi se pare însă că unele dintre femeile care sunt astăzi în politică discreditează rolul femeilor în politică, dar nu asta justifică actuala stare de fapt. Faptul că doar doamna Elena Udrea îşi face auzită vocea sau doamna Roberta Anastase este o tristeţe pentru o ţară ca România.

Rep.: Şi atunci ce ar trebui să facă femeile ca să aibă succes în politică, dacă bărbaţii care fac politică nu le promovează?

C.C.: Eu n-am susţinut introducerea acestui prag de reprezentare în politică, dar cred totuşi că până nu se atinge un anumit număr minim, 20% măcar, în politica românească nu se vor schimba lucrurile.

Rep.: Deci, ar trebui stabilit prin lege să existe un prag. Sulfina Barbu propune 40% din candidaţii la parlamentare să fie femei.

C.C.: Da, şi ce faci? Şi la partid aceşti candidaţi vor fi plasaţi pe locuri neeligibile unde nu au nicio şansă. Nu ştiu, poate e mai bun modelul francez: un bărbat, o femeie, un bărbat, o femeie. Modelul francez are această paritate, sunt obligaţi pe listă să pună... Nu ştiu, poate că asta e prea mult. Bărbaţilor din România oricum li se va părea o anomalie. Dar România este o ţară cu majoritate femei, ca multe alte societăţi. Deci, aşa cum spuneam, iniţial nu am fost adepta unei cote de reprezentare, dar privind aceste discriminări care sunt în interiorul partidelor, cred că se impune. Este clar că trebuie. Dar acuma această cotă e respinsă deocamdată. Femeile în politică nu sunt moft, nu sunt un lux, nu poţi într-o ţară în care femeile sunt majoritare reprezentarea lor să fie puternic discriminatorie. Deci, încălcăm toate legile bunului simţ.

Rep.: Femeile îşi doresc să facă politică, să fie în prim-plan în politică?

C.C.: Femeile au fost descurajate foarte mult să facă politică. Deci, aşa cum spuneam mai devreme, este foarte greu să te menţii, să te lupţi în politică. Cred că inclusiv femeile trebuie să-şi schimbe mentalitatea, sunt convinsă că foarte multe femei, şi mă uit şi la comentarii, inclusiv la dumneavoastră sau pe alte site-uri, cum îndrăznim să spunem, să facem o declaraţie, „ce faci?”, „de ce nu te duci la cratiţă?”, „de ce nu te duci la Iliescu?”. Deci, e un nivel absolut jenant pentru politica românească, pentru clasa politică, eu cred că şi pentru societatea civilă în general trebuie să ne luptăm cu ridicarea nivelului de civilizaţie. În primul rând, aşa cum am spus, cred că schimbarea trebuie să se facă în sânul partidelor. Mai mult, femeile nu votează femeile, asta e o altă chestiune. De ce? Cum? S-a creat acest sentiment în România că numai dacă faci show, dacă faci scandal, ai ceva de spus. Deci, eu aş vrea să vă întreb pe dumneavoastră sau pe cititorii dumneavoastră, dacă Angela Merkel ar fi avut vreo şansă să fie aleasă cancelar în România sau preşedinte de ţară. Eu cred că nu. Eu cred că, aşa cum este mentalitatea în România, toţi oamenii dacă ea ar fi apărut la un talk-show ar fi mutat pe alt canal, pentru că li s-ar fi părut plictisitoare, n-a venit cu lucruri extraodinare, n-a venit cu lucruri bombă, n-a venit cu nimic, nu s-a îmbrăcat nu ştiu cum, nu avea tocuri. O femeie care a citit, şcolită, care vorbeşte despre ceea ce trebuie făcut pentru ţară. Şi atât timp cât nu se va schimba această mentalitate, că politica nu înseamnă spectacol, nu este un podium de modă. Sigur că suntem toate femei şi încercăm să arătăm bine. Dar nu suntem într-o concurenţă care are geanta mai scumpă, care are bluza mai frumoasă. Nu. Haideţi să vedem, să ne aşezăm, poate chiar noi, femeile. (...) Uite. chiar aş putea să lansez un apel către femeile din celelalte partide să încercăm, să vedem cum poate fi ridicată reprezentarea femeilor în politică, cu ce venim pentru societatea românească, cu ce proiecte, cu ce programe, cu ce idei. Eu, sinceră să fiu, din 90 încoace am spus că vom avea un progres în acest domeniu pe măsură ce va trece timpul. Din păcate, nu a fost cazul şi este un lucru foarte trist şi, aşa cum am spus, este un lucru care nu ne face cinste în Europa şi în lume.

Rep.: Sunt chiar unele femei în politică ce spun că cele mai mârşave atacuri le-au primit tocmai de la femei, dincolo de discriminarea făcută de bărbaţi.

C.C.: Da, şi mie îmi place să lucrez mai mult cu bărbaţi, femeile sunt uneori mult mai invidioase şi mai rele când e vorba de competiţie. Deşi pe de o parte nu putem generaliza, colegele mele, de pildă, din Parlamentul European, e clar că nu suntem în concurenţă, fiecare cu domeniul său şi aşa ar trebui să fie şi aici. Dar într-adevăr, pe vremea când am fost prim-vicepreşedinte la femei, în 1996-2000, ştiu toate luptele interne, din judeţe ş.a.m.d. Sper că..., nu mai cunosc acum organizaţia de femei, dar văd că s-au aşezat şi sunt altele (...) Eu cred că ar trebui să fie criterii foarte clare, aşa cum spuneam, în interiorul partidelor, ele să fie cele profesionale,cele legate de competenţă pur şi simplu, şi atunci lucrurile ar fi mult mai clare.

Rep.: Tocmai din cauza mentalităţii societăţii în România se mai spune că în spatele unei femei de succes s-ar afla un bărbat foarte puternic. Şi vreau să vă întreb aici cât din cariera dumneavoastră i se datorează lui Ion Iliescu? Începutul dumneavoastră în politică a fost asociat cu Ion Iliescu, un om politic puternic şi care v-a susţinut.

C.C.: Noi avem această, să zic aşa, boală de a pune etichete şi nu prea le accept, dar această etichetă de „om al lui Iliescu” vreau să spun că n-am de ce să mă dezic de ea, chiar mă onorează. Nu sunt rudă cu domnul Iliescu, m-a invitat să vin la Cotroceni nu dânsul, ci domnul Chebeleu, care era pe atunci purtător de cuvânt. Faptul că m-am ridicat în acea instituţie arată că totuşi a fost ceva şi de capul meu, nu numai faptul că, eventual, domnul Iliescu m-a susţinut. Au fost mulţi care au fost în Palatul Cotroceni. Eu acolo eram cea mai expusă într-un fel şi felul în care mi-am făcut treaba este un motiv de mândrie pentru mine. Pentru că am fost cea mai puţin atacată din acea instituţie pe vremea aceea. Deci, în primul rând mie mi se pare că am avut această şansă unică de a învăţa foarte multe lucruri în preajma unui om, a fost ceva la care nici nu visam, ştiţi, am fost ziaristă, a fost acel vid în cadrul cabinetului purtătorului de cuvânt, au fost chemaţi mai mulţi ziarişti atunci în cabinetul purtătorului de cuvânt şi am fost cea care a rămas dintre ziariştii care au fost chemaţi atunci să ajute. Tocmai pentru că domnul Iliescu ar fi vrut atunci să întinerească echipa, eu scriam oricum la un ziar de partid, deci era clară afilierea mea politică. Afilierea mea politică era foarte clară, nu pot să zic că datorită dânsului am fost un om de stânga. Dar bineînţeles că lângă dânsul mi-am întărit aceste principii, am crescut, am participat la acţiuni de politică internă şi externă ale preşedintelui, am învăţat foarte mult. Instituţia aceea cred era la început şi foarte multe lucruri le-am făcut din instinct, din mers şi sunt foarte mândră de ce am reuşit să fac atunci la Cotroceni. Al doilea mandat a fost mult mai uşor, atunci am avut o funcţie mult mai bună, am fost purtătoare de cuvânt şi cred că această funcţie n-aş fi obţinut-o dacă n-aş fi dovedit înainte faptul că pot să fac ceva. Desigur că în primul rând trebuie să-i fiu eu recunoscătoare sorţii, că fiecare avem un noroc în viaţă şi un destin.

Pe de altă parte, sunt absolut convinsă că domnul Iliescu nu m-ar fi ţinut dacă aş fi făcut gafe majore care să-i aducă atingere imaginii sale ş.a.m.d. Aşa cum am spus, eu am participat la momente care cred că înseamnă foare mult în istoria României, dacă privesc înapoi, eu sunt bucuroasă să pot spune că atât ca ziarist, cât şi ca purtător de cuvânt al preşedintelui am participat la istorie ca martor al unor momente în perioade care au contat foarte mult pentru ţară. Dar cred că această chestiune de „omul lui Iliescu” e puţin depăşită acum, fiind parlamentar european, asta a fost atunci, pe vremea aceea. Acuma, în fine, în 2005 am fost aleasă vicepreşedinte al partidului, am fost înlăturată cumva abuziv din această funcţie de domnul Geoană pentru că nu m-ar fi putut schimba decât Concresul, dar dânsul m-a pus să aleg între calitatea de parlamentar european şi vicepreşedinte de partid, dar nu a procedat la fel cu alţi vicepreşedinţi aleşi la Congresul din 2005. Acuma iarăşi am fost numită la ultimul BPN vicepreşedinte în urma voturilor obţine la Congres. Nu ştiu cât de populară sunt, dacă pot vorbi de aşa ceva în interiorul partidului, dar este clar că lumea nu mă mai percepe..., am avut acţiuni foarte mari pe care puţini oameni le-au avut la Parlamentul European - Bill Gates, Tony Blair ş.a.m.d. Nu vreau să mă laud. Dar am depăşit această fază, acum mai degrabă mi se spune că sunt „omul lui Ponta”. Nu mă deranjează nici această etichetă absolut deloc, pentru că eu cred că este foarte importat să ne punem toate resursele ca acest partid să meargă mai departe. Din contră, îi dezavuez pe cei care nu se împacă cu situaţia că lucrurile într-un partid trebuie să se schimbe, numai că în mod inevitabil se schimbă. Se schimbă şi îl apreciez foarte mult pe dl.domnul Ponta, pentru că e un om onest, în primul rând, cred că este un lucru care este primordial pentru un partid ca noi, ca PSD.

Rep.: Aţi spus că nu respingeţi această etichetă de „om al lui Iliescu”...

C.C.: Nu, nu resping deloc, mă onorează, sunt mândră de ea.

Rep.: E adevărat, sunteţi unul dintre oamenii care nu s-a dezis niciodată de domnul Iliescu, dar aţi avut un moment în care aţi simţit că ar fi fost mai bine pentru cariera dumneavoastră poate sau pentru statutul dumneavoastră la momentul respectiv să vă distanţaţi de Ion Iliescu?

C.C.: Da, am avut momente când nu dădea bine să fii cu Iliescu. Deci, a fost momentul de după 96, când lumea arunca cu pietre după noi, dar eu trebuie să fiu împăcată în primul rând cu mine însămi şi nu am de ce să mă dezic. Sigur că au fost şi acţiuni ale domnului Iliescu care m-au dezamăgit, nu îl idolatrizez pe domnul Iliescu, îl admir foarte mult, dar ca orice om a făcut şi greşeli şi n-am avut niciodată nicio problemă să-i spun atunci când am avut alte păreri, inclusiv acum am de multe ori alte păreri decât domnul Iliescu, dar asta este o chestiune absolut inevitabilă între oameni. (...) Pentru că domnul Ponta provine din aturajul domnului Năstase, este clar că toată viaţa îl va respecta şi va avea o slăbiciune pentru domnul Năstase, aşa şi eu. Să te dezici, de ce? Pe domnul Iliescu nu poţi decât să-l respecţi, a fost un şef de stat foarte important pentru ţară, a marcat istoria ultimilor 20 de ani, a adus echilibru în societatea românească, un echilibru care lipseşte la ora actuală şi care ar trebui să fie un exemplu pentru toţi şefii de stat care vor veni. Asta este părerea mea. Faptul că acum nu mai are un cuvânt de spus... au fost foarte mulţi pe care faptul că n-a mai fost şef de stat i-a făcut să nu-l mai caute, am asistat la multe lucruri de acest gen. Şi asta nu face decât să devoaleze natura umană şi am văzut multe la viaţa mea legate de caracterul şi moralitatea oamenilor. Bine, au fost lecţii pentru mine, nu exemple, a fost clar că pentru mine a fost „aşa nu trebuie să fac”. Exact cum am spus mai devreme, faptul că te-ai ridicat datorită faptului că un om a crezut în tine şi în ciuda tuturor ostilităţilor care au existat atunci, pentru că sunt luptele între generaţii, domnul Iliescu m-a susţinut întotdeauna, poate nu chiar în totodeauna, poate uneori aş fi avut nevoie de mai multă susţinere. Dar asta e viaţa, fiecare are destinul său. Acum viaţa mea nu mai depinde de domnul Iliescu în niciun fel şi nici nu cred că punerea pe listă în Parlamentul European i s-a datorit neapărat dânsului. Organizaţia de Bucureşti de pildă, organizaţia de Cluj, sunt organizaţii întregi care te susţin, nu te poate impune nimeni. Au fost şi încercări eşuate de-ale domnului Iliescu de a impune oameni şi asta arată că tocmai oamenii respectivi nu au fost agreaţi, e o chestiune aşa...

Rep.: Revenim la funcţia dumneavoastră de vicepreşedinte PSD. Aţi spus, când aţi preluat această funcţie, că vreţi să vă implicaţi în relaţia cu Diaspora. Consideraţi că este util pentru românii din afara ţării votul prin corespondenţă?

C.C.: Deci, în primul rând, atribuţiile mele sunt legate de politică externă. Domnul Severin a eliberat mai multe funcţii, printre care şi aceea de membru al preşedinţiei PES pe care am preluat-o eu, vicepreşedinte al grupului social-democrat din PE, unde a fost aleasă colega mea Rovana Plumb şi, culmea ironiei, urmare a voturilor de la Congres, am preluat şi această funcţie legată de politica externă. Atribuţiile mele vor fi acelea de a ţine legătura cu Partidul Socialiştilor Europeni, ca partid, şi, bineînţeles, cu românii din afara ţării.

Părerea mea este că votul prin corespondenţă nu este un lucru rău în sine ci, dimpotrivă, sunt destule ţări care îl folosesc, dar în România nu cred că este cazul să-l adoptăm acum. În România haosul administrativ este regula şi introducerea lui la această oră ar deschide în mod clar porţile fraudelor electorale. Eu sunt pentru adoptarea acestui vot, dar după o serie de paşi de natură legislativă şi administrativă care să-l facă să fie transparent şi să poată fi ţinut sub control. Dacă PDL va forţa să adopte acest vot prin corespondenţă, nu va face decât să confirme suspiciunile că vrea să fraudeze alegerile, pentru că este imposibil să le controlezi. Este clar că propunerea mea este să lăsăm viitor parlament, cel ales în 2012, să facă toate pregătirile necesare pentru introducerea votului prin corespondenţă începând cu alegerile din 2016. Este clar că nu poate fi adoptat acest vot prin corespondenţă fără o campanie serioasă de comunicare publică pe această temă, fără o evaluare exactă, nu ştim la această oră câţi români sunt în străinătate, câţi au drept de vot, câţi votanţi sunt în realitate, este clar că am avut de-a face la ultimele alegeri cu votul multiplu, a fost o realitate posibilă tocmai datorită acestui haos administrativ.

Rep.: Există şi problema faptului că sunt mulţi români în străinătate, nu ştim câţi, e clar, sunt mulţi, şi mulţi dintre aceştia nu pot vota. Distanţa faţă de consulat, unde se votează, sau faţă de ambasadă este foarte mare.

C.C.: Este adevărat, dar, aşa cum am spus, adoptarea lui în acest moment va lăsa loc unor fraude electorale care practic nu ai cum să le controlezi sau poate că nu sunt fraude electorale, dar este clar că n-ai cum să centralizezi şi n-ai cum, la această oră, să cuantifici dacă un om de pildă de la Milano se duce şi la Roma ... Votul multiplu... Deci, dacă Curtea Constituţională sau Biroul Electoral Central ar lua acum la mână, eu sunt convinsă că s-ar găsi oameni din străinătate care au votat în acea zi în mai multe locuri.

Rep.: Deci, ziceţi că deocamdată votul prin corespondenţă ar ridica riscuri sau semne de întrebare...

C.C.: Serioase semne de întrebare. Ca să nu mai spun că alte ţări, colegii mei din Anglia, am un coleg, care lucrează la secretariat şi care este deja de cinci ani în Bruxelles şi el mi-a spus că în Marea Britanie, după trei ani în care nu mai locuieşti în ţară, îşi pierde dreptul de vot, deci acuma nu mai poate vota pentru alegeri, deşi este cetăţean britanic. E clar că nu este la curent cu chestiunile legate de politica internă britanică şi nu mai are drept de vot. Dar toate aceste lucruri trebuie să fie rezultatul unei dezbateri. Parlamentul actual ar trebui să facă o comisie care să dezbată toate aceste lucruri, care sunt chestiunile, cum sunt privite în alte ţări, cum face Spania, care are foarte mulţi oameni în străinătate, cum face Marea Britanie şi să vedem ce se adaptează şi ce ar putea merge în România, dar pe de altă parte eu vă spun că acest haos administrativ este principalul obstacol în general în alegerile noastre. Este o notă proastă pentru România că la fiecare alegeri se ridică suspiciuni legate de fraudarea alegerile, chestiunile cu autobuzul, dar asta ţine şi de cultura şi de educaţia oamenilor. În Germania, dacă te duci la un votant cu un cozonac, în momentul respectiv omul se duce la poliţie sau îţi dă cu cozonacul în cap. Normal că pe fondul acestei sărăcii politicienii şi cu partidele politice..., dar s-a creat o mentalitate „nu votez decât cu cei care îmi dau”. Acest lucru este foarte nesănătos pentru România, foarte, foarte grav. Eu aşa îmi explic faptul că, deşi toată lumea este împotriva PDL, mai sunt încă judeţe şi comune unde ei câştigă. Tocmai pentru că îi cumpără pe oameni bucată cu bucată ceea ce este foarte trimsit legat.... Eu cred că trebuie să ne ridicăm şi nivelul nostru de demnitate.

Rep.: Asta a fost o practică ce s-a perpetuat de toate partidele...

C.C.: Da, nimeni nu spune că a fost..., dar s-a exploatat tocmai această înclinaţie a oamenilor către a primi. Sigur că sărăcia este foarte mare, dar hai să ajutăm poporul pe căi normale - ajutorul social, statul social pe care această guvernare îl neagă. Nu poţi pe de o parte să dai pomeni electorale, dar pe de altă parte să le negi oamenilor dreptul de a avea ajutoare sociale şi stat social, de a crea prârghii prin care oamenii să aibă legături...

Rep.: Se spune că multe ajutoare sociale ar încuraja nemunca.

C.C.: Ajutoarele sociale există în toate statele. Eu cred că legat de această componentă socială este foate important să se pornească o dezbatere şi nu cred că acest guvern este în stare, nu cred că acest preşedinte e în stare. Suntem pe ultimele locuri în ceea ce priveşte sistemul sanitar, în ceea ce priveşte speranţa de viaţă suntem pe ultimul loc în UE, România în luna martie a avut cea mai înaltă rată a inflaţiei. Cum poţi să vii să spui că ieşim din criză sau să acuzi poporul român? Este clar că preţurile exuberante, sărăcia tot mai mare a oamenilor sunt evidente şi nu te poţi apăra doar cu vorbe goale, trebuie să faci şi ceva. Şi nu poţi să faci ceva decât dacă construieşti un plan de viitor pe termen lung, mediu şi scurt, indiferent cât de populist ar părea acesta. Chiar trebuie să avem proiecte de viitor pentru această societate dacă vrem ca copiii noştri, nepoţii noştri să trăiască bine, dacă nu, singura certitudine este că vom avea de plătit datoriile la FMI.