Pe ministrul Nelu l-a doborât nevasta

Folosirea de către dumnealui, într-un context mai mult decât jenant, a cuvintelor "onoare" şi "onestitate" este curată blasfemie. Nelu nu a demisionat chinuit de remuşcarea că nu a fost suficient de competent sau de inspirat în funcţie, ci pentru că l-a doborât nevasta. Să nu fi fost această dandana, descoperită de o publicaţie on-line locală, ar fi fost ministru cu avânt înainte. Dar, pentru că povestea era prea din cale-afară, consortul-ministru a icnit şi s-a dus.

Nu cu rămăşiţe de demnitate adunate cu făraşul, ci cu coada între picioare. Nu i se poate acorda nici măcar acea umbră de simpatie dubioasă rezervată hoţomanilor dibaci şi ades grandioşi, care au locuit prin duplexurile puterii (indiferent de culoarea politică a tapetului) faţă de care te poţi cruci cu toleranţă creştină: "Pungaş mare domn'e, da' dăştept!". Nelu a fost mărunt în rele şi banii de care s-a făcut vorbire ajungeau cam pentru câteva tranşe de caltaboşi şi cârnaţi de dat peşcheş.

"Răposatul" ministru s-a topit mintenaş, la nici două ore de la anunţul "decesului". A plecat cu promisiunea rezolvării "în particular" a problemelor. Ce-o însemna asta, Dumnezeu ştie! După ce predecesorul său, Mihail Şeitan, un domn respectabil, a părăsit ocupaţia de ministru, şi-a refăcut viaţa: divorţ (în mare discreţie). Acum, nu e obligatoriu ca Nelu B.să retrogradeze de pe marea scenă politică a ţării pe micul ecran telenovelistic, în rol principal de dramă casnică. Probabil îşi va duce acasă cutia cu efecte ministeriale, va cugeta ardeleneşte şi se va apuca de afaceri.

Opoziţia s-a prins fulger expres că nu e cazul să ţopăie pe lângă "leşul" lui Nelu. Prada era prea mică. Şeful Boc îşi vede de viaţa de prim-ministru: conduce energic şedinţa de guvern şi îşi muşcă limba când se gândeşte că a spus senin că avea ştiinţă despre năzdrăvăniile fostului subaltern. A anunţat şi un interimar la Muncă. Cei din preajma lui Boc tot îi dau cu moralitatea şi curăţenia, de parcă Nelu B. este iedul jerfit, afumat cu smirnă. Mai pe margine, după ce i-au zis "adio", "partenerii" la guvernare îi licitează funcţia. Marian Sârbu suspină, căci nu-l lasă protocolul. Flutur strânge la piept portofoliul: e al PDL, negreşit.

Oricine ar veni după ministrul Nelu ar fi văzut mai bun sau mai de bine. Acum aproape opt luni, nimeni n-ar fi anticipat, în plenitudinea sa, capacitatea celui plecat de a face vraişte, în numele reformei. Poate celor de la PDL le va da gândul de pe urmă să nu mai arunce pe piaţă miniştri scoşi din ştanţe păguboase, depăşiţi de funcţie, obicei care tot democrat-liberalilor sfărşeşte prin a le dăuna. Poate cei din PDL vor înţelege că un ministru trebuie să aibă măcar doza de minte, prestanţă, caracter necesară salvării aparenţelor onorabile.

Prin ministrul Nelu instituţia demisiei nu a câştigat în statură, impact, semnificaţii. Nici măcar în normalitate. Astfel se păstrează trista unicitate a unei demisii de conştiinţă: cea a unui alt ministru al Muncii, Ion Aurel Stoica (ministru de stat, însărcinat cu calitatea vieţii şi protecţia socială în Guvernul Roman), care şi-a părăsit postul în urma unei greve la Regionala CFR Iaşi.

Se întâmpla acum douăzeci de ani. Prea îndepărtat, prea puţin ca demisia unui ministru să rezoneze ceva mai plin decât spaţiul gol dintre două paranteze.