Guvernul va acorda persoanelor fizice sau juridice o subvenţie de 20% din preţ la cumpărarea unui automobil electric, dar nu mai mult de 3.700 euro, respectiv de 10% din preţ, dar nu mai mult de 1.800 euro pentru un automobil hibrid, a anunţat, miercuri, ministrul Mediului, Laszlo Borbely.
Acesta a precizat că persoanele fizice sau juridice care participă la Programul de casare a maşinilor uzate "Rabla" vor primi patru tichete valorice la cumpărarea unui automobil electric, respectiv două bonuri valorice pentru achiziţionarea unui automobil hibrid.
Borbley a arătat totodată că Guvernul va subvenţiona, din Fondul de Mediu, infrastructura necesară automobilelor electrice sau hibride.
Agenţia MEDIAFAX a anunţat, la sfârşitul anului trecut, că Guvernul va introduce un pachet de stimulente financiare pentru încurajarea achiziţiilor de maşini electrice, destinate atât cumpărătorilor, prin acordarea unei "prime ecologice", cât şi producătorilor, prin deducerea cheltuielilor din impozitul pe profit sau acordarea de ajutoare de stat.