Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că organizarea referendumului pentru modificarea Constituţiei odată cu alegerile locale din 2012 constituie "un film de prost gust pe care l-am mai văzut o dată".
Ponta a afirmat că preşedintele Traian Băsescu "reîncălzeşte ciorba" modificării Constituţiei ori de cât ori "nu are răspuns la criza economică şi la criza socială sau la ce se întâmplă în propriul partid".
Preşedintele PSD a precizat că USL va propune o variantă proprie de modificare a Constituţiei, prin care parlamentarii care demisionează din partide să fie penalizaţi cu pierderea mandatului.
"Ştim că domnii Băsescu, Boc, domnul Oprea, domnul Sârbu, domnul Diaconescu nu vor fi de acord cu această prevedere", a continuat el.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Covasna, că proiectul de revizuire a Constituţiei a fost finalizat şi că după Paşti acesta ar putea fi trimis Parlamentului, exprimându-şi speranţa că odată cu alegerile locale din iunie 2012 va avea loc şi referendumul privind aprobarea noii Constituţii.