Vasile Blaga pregăteşte reconfigurarea Convenţiei Naţionale, pentru ca evenimentul să aibă loc la Sala Palatului, în prezenţa a 4.000 de delegaţi care vor vota conducerea formaţiunii, notează "Gândul", menţionând că demersul poate schimba soarta alegerilor interne din PDL.
Surse din PDL au declarat, miercuri, pentru "Gândul" că în partid se pregăteşte reconfigurarea Convenţiei Naţionale şi triplarea numărului de delegaţi care vor stabili prin vot direct funcţiile din vârful formaţiunii. Iniţiativa îi aparţine actualului secretar general al PDL, Vasile Blaga, care îi propune premierului Emil Boc reluarea discuţiilor în vederea organizării convenţiei din luna mai.
Fostul şef al Internelor vrea, pe de o parte, ca marea parte a primarilor şi a reprezentanţilor din teritoriu să-şi poată exprima în mod direct opţiunea, iar pe de altă parte, să existe garanţia că votanţii vor avea cu adevărat libertatea de a alege, fără a fi influenţaţi de şefii organizaţiilor judeţene. Concret, susţinătorii moţiunii lui Blaga cer ca la congres să participe 4.000 de delegaţi, şi nu 1.400, aşa cum s-a stabilit în Modrogan în urmă cu trei săptămâni. Pentru a modifica numărul de participanţi la congres, conducerea partidului trebuie să convoace un nou Consiliu Naţional de Coordonare, primii paşi în vederea organizării respectivului eveniment urmând a fi făcuţi la începutul săptămânii viitoare.
Discuţiile au fost confirmate pentru "Gândul" de către Vasile Blaga, care a explicat de ce un congres cu un număr mai mare de delegaţi va reflecta o desfăşurare corectă a alegerilor: "Cu cât sunt mai mulţi delegaţi, cu atât mai reprezentativă va fi Convenţia Naţională. Astfel, va participa cel mai important activ al partidului: primarii, preşedinţii de consilii judeţene şi vicepreşedinţii de consilii judeţene. Voi discuta luni cu premierul şi cu domnul Paleologu despre această chestiune".
Noua structură a congresului va veni în contextul în care mai mulţi lideri din teritoriu au criticat lipsa de fair-play de care ar fi dat dovadă Emil Boc în cadrul competiţiei din partid, notează "Gândul".
Dintre toţi, preşedintele PDL Dolj, Radu Berceanu, a fost cel mai vehement, înaintând Biroului Permanent Naţional un protest prin care cerea încetarea practicii "votului imperativ". Practic, Berceanu a scos în evidenţă faptul că mai mulţi şefi de filiale au încălcat statutul partidului prin afirmaţiile publice cum că organizaţiile pe care le conduc îi oferă sprijinul lui Emil Boc pentru un nou post de preşedinte. "Votul nu poate fi unul imperativ. Fiecare delegat trebuie să voteze după cum doreşte el, nu după cum spune liderul de organizaţie", preciza la acea dată pentru gândul, fostul ministru al Transporturilor.
Prin redimensionarea Convenţiei Naţionale, este de aşteptat ca şansele de câştig ale lui Vasile Blaga să crească simţitor, nu doar pentru faptul că primarii, cei care formează nucleul dur pe care se bazează actualul secretar general, vor putea să-şi exprime opţiunile, ci şi pentru că raportul distribuirii delegaţilor pe fiecare filială în parte ar urma să fie schimbat, notează publicaţia.
"Actuala hartă a votanţilor din PDL, prezentată de gândul, îi dă deocamdată un uşor avantaj premierului, care se bucură de sprijinul organizaţiilor cu cel mai mare număr de delegaţi: Clujul, cu 49 de delegaţi, Aradul şi Suceava, cu câte 47 de delegaţi fiecare. De altfel, împărţirea, care a ţinut cont de numărul de voturi aduse şi de procentul înregistrat la ultimele patru scrutine naţionale, i-a nemulţumit pe mai mulţi şefi de organizaţii, majoritatea din partea taberei lui Vasile Blaga. «Păi, eu am mai puţini delegaţi decât cei treizeci de membri din Biroul Permanent Judeţean. Primarii îmi spun că vor să vină şi ei la vot. Asta cer oamenii şi trebuie să ţinem cont de ei», a explicat, pentru gândul, unul dintre preşedinţii de organizaţii", se arată în articol.
Un congres la care să participe 4.000 de oameni atrage după sine şi schimbarea locului în care se va derula evenimentul. Dacă, iniţial, era luat în calcul Palatul Parlamentului, în aceeaşi sală în care s-a derulat şi congresul PNL, mai nou, Sala Palatului este dată drept loc favorit. Pedeliştii au şi alternativă, în cazul în care sala din centrul Capitalei nu va fi liberă pentru eveniment: Sala Polivalentă, singura care ar putea reprezenta o variantă.
Până la posibila convocare a unui nou CNC, campania din filiale a început în această săptămână.
Campania lui Blaga se va termina în 11 mai, în sectoarele 1 şi 2. Calendarele de campanie ale celorlalţi doi candidaţi, Emil Boc şi Theodor Paleologu, nu au fost încă remise presei.
(13 apr 2011, 21:08:52