"Cartel Alfa" cere premierului Emil Boc demiterea de urgenţă a ministrului Muncii, Ioan Botiş, susţinând că se comportă cu sindicatele ca şi cum ar fi angajatele propriului său SRL, iar singura experienţă a acestuia este cea de buticar.
Confederaţia "Cartel Alfa" constată că ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nu renunţă la ideea "distrugerii mişcării sindicale" şi la transformarea lucrătorilor în "sclavi moderni", se arată într-un comunicat de marţi al organizaţiei sindicale.
Potrivit confederaţiei sindicale, ministrul Muncii s-a prezentat în faţa Guvernului cu o serie de legi modificate "complet aiuristic, în bătaie de joc", dar cu o "vădită tendinţă de distrugere a protecţiei lucrătorului român", fără să citească despre activitatea sindicatelor sau teorii esenţiale despre sindicalism şi, mai ales, fără să întocmească un studiu de specialitate.
Sindicaliştii sunt de părere că, la realizarea acelui studiu, Guvernul ar fi putut să invite instituţiile abilitate să se pronunţe, precum Academia Română sau altele la acest nivel, pe baza căruia să poată trage concluzii competente şi să acţioneze în cunoştinţă de cauză.
Viitorul ministru al Muncii trebuie să înţeleagă că raporturile de muncă nu sunt simple probleme care se pot rezolva trasând pe hârtie "scheme manipulatorii şi dictatoriale" care nu au decât un singur scop, acela de a-l lăsa pe lucrătorul român singur în faţa tuturor problemelor legate de o piaţă a muncii în continuă degradare, mai susţin reprezentanţii "Cartel Alfa".
"Culmea neruşinării, tipică unui «aparatcic» trepăduş, este aceea că Nelu Ioan Botiş se autoproclamă salvatorul sindicalismului şi apărătorul lucrătorilor din România, cel care îi va convinge pe români că au nevoie de sindicate, că drepturile lucrătorilor în raport cu angajatorul sunt apărate, personajul care vrea să întărească sindicalismul şi drepturile lucrătorilor! Din nefericire pentru lucrătorii români, ministrul Muncii nu face altceva decât să instituie prin pachetul de legi intitulate ale «Dialogului Social» - pe care Guvernul actual îl impune fără să ţină cont de reglementarile internaţionale - pachetul «Muţeniei Sociale»", au mai spus reprezentanţii "Cartel Alfa".
Aceştia precizează că Guvernul a dovedit că nu are nevoie de voci puternice şi cu experienţă la negocieri, ci de lucrători dispuşi să accepte orice numai să nu-şi piardă acum, pe vremurile de criză pe care Executivul le neagă, actualul loc de muncă şi care să nu mai aibă dreptul să reclame cuiva abuzurile angajatorului.
"«Reformatorul» Nelu Ioan Botiş încalcă prevederile reglementărilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii, iar «Cartel Alfa» îl acuză pe ministrul Muncii de imixtiune în activitatea sindicală. Nu ministrul Muncii trebuie să decidă reorganizarea vieţii sindicale, ci sindicatele, în calitatea lor de organisme non-guvernamantale sunt cele care iau măsurile interne astfel cum au rezultat ele în urma dialogului intern, în nici un caz după cum dictează de sus ministrul Botiş" mai susţin reprezentanţii "Cartel Alfa".
Aceştia subliniază că felul în care ministrul Muncii şi Guvernul doresc să impună prin proiectul Legii Dialogului Social modificarea a cinci legi organice, fără să ţină cont de opinia sindicatelor, demonstrează clar politica "pumnului în gură", a folosirii forţei de tip dictatorial pentru impunerea unor măsuri care folosesc numai actualei puteri şi unor grupuri de interese ce vor susţine campania electorală a acesteia de anul viitor.
"Guvernul nu doreşte la negocieri un partener real de dialog social, ci personaje fără forţă în susţinerea drepturilor lucrătorilor. La nivel de unitate, sindicatul este înlocuit cu reprezentanţii salariaţilor. Reprezentativitatea impusă, de 50 la sută plus unu elimină pluralismul sindical la nivel de unitate şi sporeşte monopolul decizional al angajatorilor care vor susţine negocieri cu apropiaţii lor, salariaţi preferaţi şi protejaţi, care vor reprezenta masa de manevră a patronatelor", se mai arată în comunicatul citat.
Organizaţiile sindicale, patronale şi ale societăţii civile condamnă decizia Guvernului de a-şi asuma răspunderea pe proiectul Legii Dialogului Social şi cer reluarea de urgenţă a negocierilor care să aducă proiectul de lege în linie cu cerinţele unei democraţii reale.
Guvernul a decis, joi, să înceapă procedurile de angajare a răspunderii în Parlament pentru proiectul legii care limitează creşterile salariale pentru profesorii care au câştigat drepturi salariale în instanţă, precum şi pentru Codul de Dialog Social.
Birourile Permanente reunite ale Parlamentului au decis, luni, ca şedinţa în care Guvenul îşi angajează răspunderea pe proiectele privind Dialogul Social şi salarizarea personalului didactic şi auxiliar din învăţământ pe 2011 să aibă loc pe 18 aprilie, de la ora 16.00.