Cristian Preda: Voi fi mereu contra curentului, nu vreau să fiu pe lista cu 70% la congres

"Îi scriu SMS-uri lui Emil Boc, şi de la Bruxelles, şi de la Strasbourg", afirmă Preda. El menţionează că SMS-ul e un mijloc curent de comunicare în PDL, aşa cum este şi blogul, pentru care i se reproşează unele lucruri.

"Dar eu nu sunt atât de înverşunat cum ar vrea unii să mă vadă. Acuma, dacă sunt un om caustic şi nedrept, am mai târziu puterea să spun că am fost un om nedrept", adaugă Preda.

Cristian Preda, care respinge etichetele "reformist" şi "intelectual", spune că se defineşte a fi "contra curentului".

"Îmi voi asuma asta cu toate riscurile, voi fi întotdeauna «contre courant» şi voi miza pe moderaţie, pentru că există această legătură puternică între tentaţia de a rezista valului şi moderaţie şi ştiu că de multe ori mi se reproşează ceea ce mi se reproşează pentru că oamenii nu au uneori acest gust pentru moderaţie, ci vor - cum mi-a spus un coleg, foarte stimabil de altfel - să se regăsească pe lista cu 70%. Eu nu vreau să mă regăsesc pe lista cu 70%, pentru că sunt alţii", a precizat Preda.

El subliniază că în prezent este "marginalizat" în partid, că de aceea nu va candida, dar va citi toate moţiunile depuse şi nu va intra în polemici cu nicio tabără.

În ce-l priveşte pe Toader Paleologu, cel care abia şi-a anunţat intenţia de a candida la şefia PDL, Cristian Preda spune că îl leagă multe lucruri de acesta, intelectual vorbind, însă nu şi „spiritul foarte ludic”. „Sunt lucruri care mă leagă de Toader Paloelogu, nu accept însă un anumit ton jucăuş pe care Toader Paleologu l-a adoptat demult. De altfel, l-am criticat din momentul în care a lansat celebra formulă «Băsescu e o pleaşcă». Nu cred că în politică trebuie să fim atât de jucăuşi, cum nu cred că în politică trebuie să mizăm pe divertismentul pe care mizează, de pildă, cineva ca Victor Ponta”, spune Preda.

Pe de altă parte, europarlamentarul susţine în continuare necesitatea găsirii resurselor pentru creşterea salariilor şi medicilor şi îl atacă pe secretarul de stat în MF Gheorghe Gherghina, despre care spune că are „un mod comunist de gândire”, care a intrat în Ministerul Finanţelor în 1987, a fost „reciclat” în timpul lui Adrian Năstase şi preluat de guvernarea PDL „ca să dea lecţii despre finanţele publice şi despre buget”.

„E inacceptabil să ne bazăm pe o viziune comunistă şi mă voi bate pentru dislocarea acestui tip de gândire”, adaugă Preda.

Reporter: Aţi lansat recent, împreună cu Sever Voinescu şi Monica Macovei, o platformă în 35 de puncte, 35 de idei, care pot fi frumoase, generoase, dar sunt şi fezabile? Aveţi soluţii?

Cristian Preda: Da, am lansat într-adevăr, în urmă cu zece zile, un set de idei, de obiective politice, de mijloace în unele cazuri, nu toate, într-adevăr, pentru că nu este un program de guvernare, ci o viziune politică, le-am lansat cu ideea de a aduce un mic plus dezbaterii din PDL. Le-am adresat colegilor noştri, le-am adresat în general publicului, pentru că am rămas la convingerea că trebuie să funcţionăm conectaţi la societate şi am avut, de atunci încoace, o serie de reacţii mai degrabă pozitive.

Rep.: Nu este vorba doar despre idei politice. Unele sunt măsuri sociale, economice. Propuneţi, de exemplu, să crească salariile profesorilor. Guvernul spune „nu se poate”...

C.P.: Da, îmi pare rău că s-a creat această succesiune nefericită de fapte, pentru că, într-adevăr, la câteva zile după ce noi am anunţat că ar fi bine dacă până la sfârşitul lui 2012 baza de calcul a salariilor pentru profesori şi pentru medici ar creşte, la scurt timp după ce noi am făcut acest anunţ, Guvernul a intervenit public pentru a spune că e nevoie în acest moment urgent de o plafonare a salariilor profesorilor şi, aşa cum ştiţi, recent s-a anunţat că Guvernul îşi va şi asuma răspunderea în Parlament în această privinţă.

În acest fel, discuţia despre ce înseamnă profesia de medic sau cea de educator, sigur că a fost sacrificată şi dusă doar într-o perspectivă financiară, adică într-un registru de bani. E firesc ca un guvern să fie preocupat de acest lucru. Nimeni nu tăgăduieşte asta. Să nu credeţi că eu sau unul dintre colegii mei am fi naivi şi n-am şti că e nevoie de resurse. E evident nevoie de resurse şi continuăm să credem, şi eu, şi colegii mei, dar astăzi o să vorbesc mai degrabă în numele meu propriu, ... Continui să cred că se poate imagina o guvernare care să răspundă acestei uriaşe nevoi pe care o are sistemul de educaţie şi care a fost înscrisă în pactul pentru educaţie. Acum trei ani aproape, în martie 2008, s-a încheiat un pact pentru educaţie, a fost un moment pe care îmi face plăcere să îl amintesc, pentru că a fost un moment de înţelegere politică şi de consens între forţele politice, greu obţinut.

Rep.: Dar de atunci a fost şi o criză economică...

C.P.: fost şi o criză, dar au fost angajamente publice. Nu cred că o criză e ceva care să scuze orice. Să fim cinstiţi, în şeleg ce înseamnă aceste constrângeri ale crizei. Toată lumea le-a înţeles, nu cred că e cineva în ţara asta care să nu le fi înţeles. Nu asta este chestiunea. Urgenţa legată de sistemul de educaţie, de finanţarea lui – cum se spunea în Pactul pentru educaţie – constantă, legată de obiective clare şi transparent asumate, această urgenţă a rămas. Pactul pentru educaţie se referea, de altfel, la perioada 2008-2013.

Şi mai este ceva ce ţine de angajamentul meu public şi de angajamentul meu politic. Profesia mea este de educator, de profesor, şi n-am să uit niciodată acest lucru, indiferent cât voi face politică. Şi cred în genere, indiferent de legătura pe care o avem cu o profesie, cred că trebuie să încercăm să reprezentăm în politică anumite interese. Şi eu m-am angajat public, şi am făcut-o şi înainte de a intra în politică, şi o voi face şi cât timp voi fi în politică, trebuie să reprezintţi anumite obiective şi anumite principii. Şi reprezentarea unor profesii, cum este cea e educatorilor, a profesorilor şi cea a medicilor este pentru mine un obiectiv foarte serios şi nu mă va intimda nici vreo criză, că e criză globală, că e criză guvernamentală. Şi cred că trebuie să găsim resurse pentru a vedea cum anume interesele acestor categorii pot fi reprezentate decent, nu urlând, nu punând în dificultate, că nu sunt sindicalist şi nu vreau să apăr demnitatea acestei profesii ca sindicalist şi nu sunt într-o tactică de război cu Guvernul. Este o aşteptare. Oamenii spun „cine să ne reprezinte pe noi?”. Şi au dreptate să spună acest lucru, pentru că în politică reprezinţi interese, reprezinţi categorii, viziuni, nu eşti acolo doar pentru a face nişte calcule contabile.

Vreau să vă spun ceva, şi aici o să fiu foarte sever. Am văzut discursul domnului Gheorghe Gherghina de la Ministerul Finanţelor, care a spus ceva insultător în acest moment pentru această profesie, care este profesia dascălilor din această ţară. Şi domnul Gherghina a spus exact aşa cum gândea în 1987 când a intrat în Ministerul Finanţelor sau cum gândea între 2001 şi 2005, când a fost secretar de stat în vremea lui Adrian Năstase. Şi a spus: dacă profesorii vor 50% mai mult, trebuie să dăm afară 100.000 de bugetari. Ăsta este un mod comunist de gândire. N-o să mă identific niciodată cu un asemenea mod, indiferent de poziţia în care se află oameni precum domnul Gherghina, repet, intrat în Ministerul Finanţelor şi ocupându-se de chestiuni de personal în 1987, reciclat în timpul lui Adrian Năstase şi preluat de guvernarea PDL ca să dea lecţii despre finanţele publice şi despre buget. E inacceptabil să ne bazăm pe o viziune comunistă şi mă voi bate pentru dislocarea acestui tip de gândire, care înseamnă că tratăm profesiile doar contabil: dom’le, trebuie să dau afară 100.000. Nu, asta înseamnă rsponsabilitate guvernamentală, că trebuie găsite nişte resurse pentru a răspunde angajamentelor pe care le-ai luat.

Rep.: Bine, dar şi ministrul Educaţiei spune că nu se poate în momentul de faţă.

C.P.: N-o să mai vorbesc despre domnul Funeriu. Vă rog să-mi permiteţi acest lux de a nu mai vorbi despre domnul Funeriu.

Rep.: De ce?

C.P.: M-am pronunţat deja, dânsul din păcate nu a înţeles. Problema calităţii de bază, strict gramaticale, a unui act oficial este o chestiune serioasă. Nu se poate, din păcate, discuta. Regret şi am să pun punct acestei nefericite polemici.

Rep.: Revenim la platforma despre care vorbeam...

C.P.: Dar să ştiţi că lucrurile sunt legate. Ce am spus despre Gherghina e legat de această platformă. Pentru că lăsăm să se creadă că noi luptăm cu guvernarea Adrian Năstase. Gherghina era o piesă de bază în guvernarea Adrian Năstase şi iată că acuma rezolvă problema profesorilor. N-o să accept niciodată acest punct de vedere şi, repet, n-o spun ca sindicalist, nu sunt într-o gherilă sindicală, nu cred că sindicatele au procedat corect, pentru că, din momentul în care s-a discutat despre Pactul pentru educaţie, au existat sindicalişti care boicotau, dar responsabilitatea noastră politică este de angaja un dialog cu toate forţele şi care să nu fie o soluţie pe care toată lumea să aibă impresia că o dictăm din raţiuni strict contabile, respectiv contabilitatea lui Ceauşescu.

Rep.: Atunci, pentru a promova aceste interese, platforma pe care aţi lansat-o se va constitui şi într-o moţiune pentru câştigarea şefiei partidului?

C.P.: Nu avem 35 de semnături, este evident acest lucru. Nu există în acest moment acest potenţial, o regret, în acelaşi timp îmi asum această marginalizare. Eu, personal, cred că e o situaţie din care trebuie să învăţăm, un semnal puternic a existat la CNC, nu există 35 de colegi care să fi...

Rep.: Nu există nici măcar 35 de membri PDL care să susţină ceea ce propuneţi dumneavoastră?

C.P.: Din reacţiile pe care le-am cules până în acest moment, nu există acest potenţial. În acelşi timp, nici nu vrem, eu sau colegii mei, să intrăm într-o aventură care să fie pur şi simplu o frondă. Din păcate, ştiu că atitudinea noastră a fost luată ca o frondă, nu este o frondă, n-a fost în niciun moment o frondă, am înţeles însă să apărăm în politică convingeri şi nu să tranzacţionăm în orice moment şi în funcţie de orice circumstanţe orice. Din păcate, regula în politica românească, în toate partidele, asta este: repoziţionări întâmplătoare în funcţie de circumstanţe de o precaritate absolută uneori. N-am înţeles să intrăm în acest joc şi asta este. Regret.

Rep.: Şi atunci ce faceţi? Încercaţi să discutaţi cu colegii dumneavoastră de partid care depun moţiuni să preia din aceste idei?

C.P.: Vom discuta co colegii noştri, bineînţeles, chiar în zilele următoare avem programate mai multe asemenea întâlniri. Mâine, de pildă, voi fi în organizaţia mea, la sectorul 4 din Bucureşti. Voi avea acolo o discuţie cu colegii mei de la baza partidului. Monica Macovei, Sever Voinescu vor avea la rândul lor discuţii cu organizaţii. Nu ne dăm în lături de la acest dialog care e foarte util în perspectiva acestei Convenţii.

Pe de altă parte, mi se pare foarte onest din partea mea – ăsta este punctul de vedere pe care vreau să-l asum – ca în perioada următoare, cât există această confruntare în care n-am putut să intru, să nu mă angajez într-o critică a vreuneia dintre tabere.

Rep.: Dar în susţinerea vreuneia dintre tabere?

C.P.: Voi vedea. Acum mi-e greu să ghicesc. Noi am propus o anumită ordine a lucrurilor, noi am pornit de la anumite idei pe care le-am propus, din păcate nu s-au strâns 35 de doritori care să intre în această aventură, a susţinerii unei moţiuni. Poate că nu am căutat bine, poate că nu sunt resurse în acest moment, cauzele sunt foarte diferite şi numeroase, însă în acelaşi timp mi se pare onest ca, dată fiind această marginalizare, să nu intru într-o postură pedagogică, din care să dau lecţii. Din păcate, s-a înţeles uneori că aş vrea să asum o asemenea postură didactică. Regret dacă vreo persoană a înţeles acest lucru. Mie mi se pare că trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Dacă vreunul dintre colegi a crezut că vreau într-un fel sau altul să îl privesc de la înălţimea unei catedre, regret acest lucru, nu a fost în intenţia mea. Poate că uneori afirmarea deschisă a gândurilor şi a convingerilor pare să fie un împrumut din păcate din atât de detestata postură didactică. O spun cu mare regret, dar aşa mi se pare că aşa stau lucrurile (...) şi sunt îngrijorat. Dacă într-un fel sau altul acest dispreţ pentru meseria de dascăl a fost transferat în interiorul partidului, regret o dată în plus, pentru că eu cred că şi această profesie trebuie respectată, iar în acelaşi timp nu am încercat în vreun fel sau altul să fac pe profesorul în acest partid şi n-o să încerc să fac pe profesorul.

Rep.: Până acum e cert că Emil Boc şi Vasile Blaga îşi depun candidaturile luni.

C.P.: Le urez succes amândurora. Mă voi uita cu atenţie pe cele două texte. Mie îmi place să citesc, ştiu că nu foarte mulţi citesc în politica românească, dar eu le voi citi cu atenţie. Există garanţii de respectabilitate. Valeriu Stoica, din informaţiile publcie, şi-a asumat sinteza care va fi aşezată în dreptul lui Emil Boc. Îl respect de foarte multă vreme pe Valeriu Stoica, e un om pe care îl preţuiesc foarte mult pentru mintea lui liberală, pentru foarte multe lucruri. În tabără lui Vasile Blaga sunt convins că se află resurse suficiente pentru a construi o platformă interesantă. Vă spun foarte sincer, fără niciun fel de urmă de ironie sau de distanţă, că voi citi foarte atent şi voi trage concluziile.

Rep.: Adică este posibil să votaţi cu Vasile Blaga sau cu Emil Boc?

C.P.: E sigur că voi citi, ce voi face e greu de spus, pentru că nu vreau să anticipez. Ţin la această coerenţă. Nu cred că trebuie să ne pronunţăm în necunoştinţă de cauză. Văzând ce sunt platformele respective, văzând cum sunt susţinute, eu asum acest pariu foarte corect. Voi juca cinstit până la capăt acest joc. Ceea ce îmi promit să fac este să nu atac vreuna dintre tabere, în condiţiile în care am fost în situaţia de a fi marginalizat, de a fi la periferie şi de a nu putea angaja o asemenea competiţie. Nu mi s-ar părea corect ca acum să fac eu pe arbitrul, că nu sunt arbitru şi vreau să-mi asum poziţia modestă de om de la baza partidului.

Rep.: Păi tocmai asta vă reproşează unii dintre colegii dumneavoastră, cum este Radu Berceanu, că habar nu aveţi ce se întâmplă la baza partidului.

C.P.: Da. Nu vreau să intru în acest moment într-o polemică cu Radu Berceanu. Ştiu ce se întâmplă şi la baza partidului, şi la baza societăţii. Asta este lumea pe care o frecventez. Dacă îşi închipuie cineva că frecventez altă lume, se înşeală. Sigur, frecventez lumea de la Bruxelles, pentru că acolo lucrez şi de oamenii ăştia mă ciocnesc, dar în România această lume o frecventez, nu frecventez sfere înalte şi cluburi desprinse de societatea românească pură şi dură, ca să zic aşa. Ştiu ce se întâmplă şi în organizaţii, îmi scriu destul de mulţi oameni, mă întâlnesc cu oamenii, vorbesc cu ei, nu asta este problema. În general, îmi place să mă simt în această postură de om oarecare. Sigur, notorietatea pe care o am în societate poate să pară vreo restricţie. Continui să cred că putem trăi ca oameni oarecare.

Rep.: Aseară a anunţată şi Toader Paleologu că intenţionează să depună o moţiune.

C.P.: O să citesc. Bine, de Toader mă leagă mai multe lucruri, pentru că pe Toader l-am îndrumat să facă doctoratul în ştiinţe politice cu cel cu care mi-am făcut şi eu doctoratul în ştiinţe politice în Franţa. (...) Sigur, de el, intelectual vorbind, mă leagă multe lucruri. Nu mă leagă însă spiritul foarte ludic al lui Toader Paleologu. Şi dacă e ceva strict ludic şi parte a campaniei „Salvaţi Bucureştiul”, nu cred că este suficient, mă interesează soarta Bucureştiului, dar nu cred că o moţiune la congres poate fi redusă la opoziţia faţă de distrugerea de către Oprescu a unor monumente istorice. Sunt lucruri care mă leagă de Toader Paloelogu, nu accept însă un anumit ton jucăuş pe care Toader Paleologu l-a adoptat demult. De altfel, l-am criticat din momentul în care a lansat celebra formulă „Băsescu e o pleaşcă”. Nu cred că în politică trebuie să fim atât de jucăuşi, cum nu cred că în politică trebuie să mizăm pe divertismentul pe care mizează, de pildă, cineva ca Victor Ponta.

Fac o diferenţă între divertisment şi spirit ludic, să nu creadă cineva că îi apropi pe Toader paleologu şi pe Victor Ponta. Mi se pare că în politică în genere nu e nevoie întotdeauna de spirit ludic, ici şi colo e nevoie de o mică tuşă, dar în niciun caz nu e vorba de divertismentul de Tip Ponta care, în fine, e de o superficialitate îngrijorătoare pentru lumea politică românească.

Sigur, voi citi şi moţiunea lui Toader Paleologu, n-am văzut-o încă. Sigur, poate fi şi un rol de supapă, adică în congres să nu fie doar două moţiuni care exprimă tabăra guvernamentală pe de o parte şi, din câte am înţeles, viziunea înrădăcinării în vechiul PD, spun cu mare grijă pentru că s-ar putea să mă înşel, s-ar putea să descoperim în moţiuni mult mai multe lucruri. Îmi iau această rezervă. Din ce s-a comunicat public până acum, şi din tipul de discurs care a fost asumat, înţeleg că e vorba mai degrabă de o moţiune care revendică o viziune guvernamentală şi una care revendică trecutul pedist.

Rep.: Oricum, e un pas înainte faţă de unanimitatea care s-a cam împământenit la PDL în organizaţiile judeţene...

C.P.: Au fost şi situaţii în care s-au făcut confruntări, în altele s-a mizat pe o reconfirmare a şefiei existente. Un partid care e la Guvern nu poate să organizeze uşor competiţii, să fim cinstiţi. E de salutat că au existat competiţii şi, iată, la Convenţie. Eu sunt încântat, chiar dacă din nefericire nu pot să mă angajez într-o asemenea competiţie, sunt încântat de faptul că există o asemenea competiţie. Nu mi se pare firesc să avem un singur candidat, asta mi s-a părut de la bun început ceva nelalocul lui. Trebuie să vedem şi lucrurile bune, şi partea plină a paharului şi să salutăm existenţa acestei competiţii.

Şi dacă Toader Paleologu se va dovedi un candidat serios şi nu doar cineva jucăuş... Mai era cineva..., iarăşi diferenţele de profil sunt mari, dar avea acest rol ludic în politica românească: Ştefan Cazimir la începutul anilor 90 şi Partidul Liber Schimbist. Şi pe Toader o apucă din când în când pe această linie de reluare a lui Caragiale, şi amicul Sever Voinescu este tentat în unele ocazii să plaseze câte un citat din Caragiale, dar cred că trebuie să facem un efort suplimentar în politică, să nu rămânem la acest nivel strict ludic. Asta nu înseamnă că nu îl preţuiesc pe Caragiale şi nu îi stimez pe amicii mei care, în fine, găsesc din când în când ocazia de a plasa un mic citat semnificativ. Sunt doi buni cunoscători ai operei lui Caragiale, de altfel.

Rep.: Revenind la alegerile din PDL. Cum ar trebui să fie preşedintele partidului, astfel încât să crească partidul în sondaje, în perspectiva alegerilor de anul viitor?

C.P.: Din 92 încoace nimeni nu câştigat alegerile cu un scor colosal.

Rep.: Nu, dar să-i permită să facă o coaliţie de guvernare.

C.P.: Din 92 încoace poziţionarea a fost în raport cu viitoarea guvernare, iar aici partidele au ales strategii foarte diferite. Au fost partide care au mizat doar pe coaliţii, cum au fost ţărăniştii. (...). Alţii au mizat pe variante multiple: au ales într-un moment ideea coaliţiei, iar în alt moment au ales ideea candidaturilor pe liste singuri. PNL e în această situaţie: în 92 au mers singuri şi n-au intrat în Parlament, în 2000 le-a ieşit însă mişcarea, au mers singuri şi au intrat în Parlament.

Rep.: Bine, aste e istorie...

C.P.: E istorie, dar asta ne spune ceva. Există tipare în politica românească. Nu există foarte multe soluţii. Noi avem impresia că există ceva colosal de imaginativ, dar din păcate sunt câteva mijloace. Aceiaşi liberali au intrat în coaliţii în 96 şi 2004, când au intrat la guvernare. Acum ei au făcut acest calcul cu PSD pentru că e mai simplu să fii cu Ponta în barcă decât să te cerţi toată ziua cu el. E un calcul foarte simplu, nu e cine ştie ce profunzime acolo. Şi în acelaşi timp cu speranţa că vor ajunge din nou la guvernare, pentru că ei nu au fost la guvernare decât atunci când au făcut coaliţii înainte de alegeri. E simplu ca „Bună ziua” pentru liberali, ei n-au altă experienţă.

PDL a făcut şi el diverse încercări, dar noi am intrat la guvernare şi într-o alianţă – a fost cea cu PNL din 2004, pe care eu o regret, dar înţeleg că e un trecut de nedepăşit în acest moment – şi am intrat la guvernare când am câştigat mai multe mandate decât PSD propunând liste singuri. Deci, noi avem o exprienţă mai bogată la PDL.

Nu vreau să anticipez, pentru că orice este posibil până la anul, întotdeauna a existat o surpriză în anul electoral.

Rep.: Dar ce ar trebui să facă PDL ca să crească în sondaje?

C.P.: Cred că secretul este legat de poziţionarea faţă de o posibilă guvernare. Nu ştiu în acest moment, nu pot să ghicesc. Am auzit voci în partid care spun „avem nevoie de o perioadă de opoziţie”. Sunt unii care spun asta, nu ştiu dacă vor fi majoritari, mi-e greu să anticipez în acest moment. E posibil ca unii să mizeze pe această carte. Cum e posibil ca alţii să mizeze pe o alianţă creată la anul. Cine ştie ce se mai întâmplă până atunci? (...) Din păcate, toate partidele aflate la guvernare care au organizat alegeri, au trecut apoi în opoziţie. S-ar putea să spargem această regulă. Băsescu a spart această regulă.(...)

Legat de această poziţionare, vreau să spun un lucru. Înţeleg că cele două moţiuni care vor fi dezbătute în congres mizează pe ideea de dreapta, ori dreapta înseamnă liberalism. Dacă vrem într-adevăr să ocupăm această poziţie de dreapta părăsită de PNL trebuie să devenim mai liberali. Există riscul unei drepte populiste. Şi aici nu subscriu. Nu mi se pare că populismul este lucrul de care avem nevoie şi de asta miza ocupării dreptei este miza asumării unei indentităţi liberale pe care PNL a părăsit-o făcând această alianţă cu PSD. Cred în continuare că era mult mai raţional ca PDL şi PNL să fie pe un culoar de dreapta, care să exprime un liberalism clar, un liberalism asumat, care să exprime pe de o parte convingeri democratice. Cred că era posibilă. Nu s-a putut în acest moment, nu ştim ce ne rezervă viitorul, dar cred că datoria noastră, dacă vrem să asumăm dreapta, este să mergem pe acest culoar liberal, pentru că PNL a părăsit liberalismul. Noi, dacă vrem să fim într-o dreaptă europeană, trebuie să asumăm acest culoar liberal.

Rep.: Şi să faceţi ce?

C.P.: Să facem politici liberale: să avem un stat minimal, dar care trebuie să fie şi responsabil. Asta înseamnă liberalismul, nu înseamnă dezinteres. Nu suntem în secolul XIX încât să nu vedem decât armată, poliţie şi războ. Suntem în secolul XXI şi liberalism înseamnă stat mai modest, nu un stat care angajează cu nemiluita clienţi – că la noi clienţi s-au angajat, nu s-au angajat mulţi funcţionari responsabili – şi înseamnă responsabilitate, Asta înseamnă responsabilitate, înseamnă o economie care să fie stimulată, şi nu blocată şi, din acest punct de vedere, o diminuare a taxelor nenumărate de care se plâng toţi, înseamnă o încurajare pentru investiţii – că sunt româneşti, că sunt străine -, o politică economică deschisă, şi nu una care să blocheze investiţiile. Înseamnă foarte multe lucruri.

Rep.: Înseamnă că Guvernul nu a făcut până acum toate aceste lucruri...

C.P.: Guvernul se scuză că e criză acum. Eu cred că şi în criză ai nevoie de o anumită coerenţă şi e bine s-o atingi.

Rep.: Dumneavoastră aţi criticat de multe ori Guvernul. L-aţi criticat în primul rând pe premier. Aţi spus de curând că aţi fost uneori nedrept cu Emil Boc. Deci, nu-l mai trimiteţi la Cluj...

C.P.: Acel mesaj a fost înţeles greşit. N-o să insist asupra acestei chestiuni, dar am plecat de la o experienţă foarte clară a fostului premier francez Juppe, actualul ministru de Externe, care, după un scandal public cu totul diferit de scandalul care îl afectează pe Boc, pentru că Boc este contestat din cauza acestei politici de austeritate, s-a întors la Bordeaux, unde a făcut de altfel lucruri minunate. E un oraş splendid, pe care îl apreciază foarte multă lume şi m-am gândit că este o manieră de a-l reînsufleţi politic, de a-i da o nouă energie.

Rep.: E lipsit de vlagă premierul?

C.P.: Nu e vorba despre asta, e vorba de un mijloc. Retrag această propunere dacă cineva s-a simţit deranjat sau a crezut că o spun cu emfază şi un aer superior. Nu. Am spus că m-aş duce alături de el într-o competiţie, dacă s-ar gândi să rec âştige încrederea acolo. Dar dacă are alt plan, foarte bine.

Rep.: Ceea ce v-am întrebat eu mai devreme este susţinut de unii dintre adversarii premierului în partid, în sensul că sunt susţinători ai lui Vasile Blaga. Cezar Preda spunea, tot în redacţia MEDIAFAX, că premierul Emil Boc nu are curajul să ia decizii singur, că asta îi reproşează de fapt cel mai mult.

C.P.: Nu am să intru în asta. Nu vreau să vorbesc ca şi Cezar Preda.

Rep.: Nu trebuie să vorbiţi ca şi Cezar Preda. Eu vorbesc despre o atitudine a premierului criticată în partid.

C.P.: Deci, nu-i mai critic, gata, au intrat în competiţie...

Rep.: Deci, toţi sunt buni...

C.P.: Mi se pare decent să laşi această competiţie să se desfăşoare. Recunosc marginalitatea mea. Am spus-o cu bună credinţă, dacă ea a fost luată altfel regret. Însă, cine îmi va cere sprijinul electoral îl va avea, dacă este, bineînţeles, o persoană decentă, din PDL. Nu mă dau în lături cum nu m-am dat în lături atunci când Sebastian Lăzăroiu m-a trimis să-i fac campanie lui Teo Trandafir. Deci, nu m-am dat în lături şi nu mă dau atunci când e vorba despre cauze pe care simt că le apăr. Dacă Boc va crede că poate face ceea ce a făcut Alain Juppe, mă voi duce lângă el. Dacă el crede că nu e o soluţie şi că va fi întotdeauna la alt nivel decât Primăria din Cluj, îi respect această opţiune şi nu vreau să fiu pus în situaţia de a fi perceput ca cineva care îi dă lecţii lui Boc. Nu. Am spus de multe ori, e un om pe care îl apreciez, l-a bătut pe Funar, este important în politica românească. Măcar pentru asta şi îl voi aprecia foarte mult pe Boc. Deci, e în partea pozitivă a tabloului pentru mine. Dacă l-am criticat pentru prostii pe care le-a făcut la guvernare, mi se părea că am o datorie să spun asta. Ideea că intri în politică să amuţeşti...

Rep.: Dar poate puteaţi să îi spuneţi în partid, în cadru restrâns, nu în public.

C.P.: Ştiţi cum e cadrul restrâns... Eu sunt la Bruxelles patru zile pe sâptămână. Cadrul restrâns despre care vorbesc e acea organizaţie. Ajunge greu mesajul. Eu înţeleg asta, dar nici nu sunt în situaţia să stau patru sau cinci zile pe săptămână de dimineaţă până seara la partid, nu sunt în această situaţie, pentru că am biroul la Strasbourg şi la Bruxelles. Nu pot să chiulesc de la Parlament ca să-i scriu SMS-uri lui Emil Boc. Bun, îi scriu SMS-uri lui Emil Boc şi de la Bruxelles şi de la Strasbourg.

Rep.: Vorbiţi pe SMS cu Emil Boc?

C.P.: Bineînţeles. E o practică curentă şi în PDL şi în altele. SMS-ul e un mijloc de comunicare, cum e şi blogul pe care îl reproşează atâţia. Dar eu nu sunt atât de înverşunat cum ar vrea unii să mă vadă. Acuma, dacă sunt un om caustic şi nedrept, am mai târziu puterea să spun că am fost un om nedrept. Dar eu cred că trebuie să fim nu relaxaţi, dar nu atât de tensionaţi, dar în lumea românească, nu doar în politică, ci în foarte multe locuri, s-a dezvoltat o pasiune pentru cruzime. Asta e ceva care mă doare foarte mult, pentru că nu e doar în lumea politică. Lumea politică nu face decât să traducă ceea ce se întâmplă în societate. E o producţie de cruzime şi de ură, ceva colosal. Din când în când trebuie să te porţi demn, eu cred că tot timpul trebuie să te porţi demn. Dar măcar cei care nu au resurse să se poarte tot timpul, să facă uneori efortul ăsta. Şi de multe ori am intervenit în dezbaterea publică pentru că am simţit urmele acestei cruzimi şi acestei înverşunări oarbe. Nu cred că politica e asta, cred că politica e fundamental moderaţie. Politica democratică asta e, e moderaţie, e responsabilitate, e viziune clară, e refuzul compromisului compromiţător. Asta este politica şi dacă unii nu pot să vadă asta şi imediat cum spun ceva – „A, dar tu nu eşti în organizaţie”, „Vai, tu eşti pedagog şi faci pe profesorul”, „Vai, dar ai uitat cât te-am ajutat noi”. Nu suntem într-o mafie, suntem într-o lume a respectului unul faţă de celălalt, a demnităţii. Asta e democraţia, înseamnă să spui lucrurilor pe nume. În comunism se spuneau doar pe sub masă şi doar în organizaţie. Haideţi să fim cinstiţi. Această retorică „nu vorbim decât în organizaţie” ... Aşa spunea partidul comunist. Haideţi să părăsim comunismul, să trecem de domnul Gherghina, hai să vedem politica prin ochii oamenilor care s-au format în ultimii 20 de ani, care au aşteptări, care vor să trăiască demn şi care vor să nu plece din ţară, dar pleacă din ţară pentru că spun „nu mai pot să trăiesc aici, e irespirabil, oamenii sunt cruzi, sunt duri, nu vor să-l mai vadă pe celălalt”. Politica are o responsabilitate.

Rep.: Dacă tot am vorbit despre Emil Boc, discuţia despre demisia premierul mai este doar în presă?

C.P.: Cred că da.

Rep.: Nu se mai pune problema?

C.P.: Nu s-a pus în organizaţia pe care o frecventez eu şi, într-un spirit foarte statutar, cum le place unora să spună, nu s-a pus această problemă. Eu am admirat şi n-am ascuns acest lucru curajul pe care l-a avut preşedintele să asume această politică. Guvernul a dus-o cum a dus-o, la un moment dat preşedintele a propus un premier tehnocrat. Cred că este o soluţie de revigorare a credibilităţii partidului, în condiţiile în care partidul nu a degajat altă propunere. Dacă se va petrece, eu voi susţine această opţiune a preşedintelui, o spun foarte clar, sper să o susţină şi colegii mei. Dar înţeleg că nu este de actualitate în acest moment. Ar fi şi straniu ca această competiţie Blaga, Boc şi Paleologu să se angajeze, iar preşedintele să intevină cu numirea unui premier independent.

Rep.: Discuţia trebuie amânată până după Convenţie?

C.P.: Cred că da. Repet, am susţinut punctul de vedere al preşedintelui şi continui să rămân un susţinător al preşedintelui.

Rep.: Vorbind despre partid, pentru PDL ar fi bine să-şi schimbe sigla, denumirea, culoarea?

C.P.: În ce priveşte numele, eu ţin foarte mult la dimensiunea liberală şi, aşa cum văd eu lucrurile, dreapta trebuie să acopere această dimensiune liberală, trebuie să acopere dimensiunea creştin-democrată atât cât este ea asumată şi salut eforturile lui Teodor Baconschi şi ale micului grup pe care îl dirijează de a împrospăta faţa creştin-democraţiei din România. Cred că în acest moment dreapta trebuie să acopere şi sensibilităţile conservatoare, atât cât sunt ele. Deci numele „liberal” e important pentru mine, m-aş simţi incomodat, ca să zic aşa, dacă s-ar renunţa la această denumire, cu atât mai mult cu cât PNL a părăsit liberalismul. Noi ar trebui să le spunem lor PN cum ne spun ei uneori PD, dar nu suntem atât de răutăcioşi şi de prost crescuţi să facem un asemenea gest, dar cred că dimensiunea liberală e importantă şi pentru mine, în măsura în care asum aceste convingeri liberale, numele e bine să conţină această particulă. Asta este opţiunea mea.

În chestiunea siglei, asta este, trandafirul, dat fiind trecutul Partidului Democrat, e un semn al Internaţionalei Socialiste şi e clar că în tabă socialistă în Europa există multe partide cu trandafir sau trandafiri, în timp ce în tabăra noastră, a partidelor de dreapta, liberale şi democrate, nu există nimeni cu trandafir. Înteleg acest cote nostalgic al celor care s-au văzut întotdeauna aşa şi când văd trandafirul nu văd socialismul, ci văd Modroganul. Sunt înţelegător. Nu cred că e o dramă dacă se votează şi rămâne, Cred că important e ce avem în cap, nu ce avem pe pungile din campanie. Asta e poziţia mea: cred că liberalismul trebuie asumat ca identitate, cred de asemenea că trebuie găsită o siglă. Eu am propus la un moment dat mărul, mulţi au râs, n-o să mai propun nici mărul.

Rep.: Dar culoarea?

C.P.: Nu mai propun nimic până nu se termină această campanie.

Rep.: Dar în alegerile parţiale din ultimii ani PDl a mers cu verdele

C.P.: Da, pentru că unii sociologi spuneau că dacă te identifici prea mult cu PDL pierzi.

Rep.: Şi atunci?

C.P.: N-am o preferinţă. E Ok. Se pot găsi tonuri, dar mai importante sunt tonurile discursive. Cred că moderaţia de care vorbeam e mai importantă. Astea sunt elemente care ţin de o anumită punere în scenă. Nu am nici obiecţii şi nu am nici mari reflecţii pe această temă. Mi-ar plăcea ca în cadrul ISP să avem dezbateri. (...)

Rep.: Vi s-au pus unele etichete pe care le-aţi respins, respectiv „reformist” sau „intelectual”. Dumneavoastră cum v-aţi defini într-un cuvânt?

C.P.: Într-un cuvânt? A, nu! Îmi trebuie măcar două cuvinte: împotriva curentului. Aste este cineva care ţine de identitatea mea, e o formulă pe care o folosea unul dintre marii liberali ai secolului trecut. Cred că sunt periculoase curentele masive, care sunt aducătoare de populism sau invers, de respingere categorică şi legătura între această rezistenţă în faţa curentelor, torentelor care fac dictatura majorităţii, această rezistenţă împotriva oricărei dictaturi a majorităţii mi se pare că trebuie să fie pe partea convingerilor democratice. Îmi voi asuma asta cu toate riscurile, voi fi întotdeauna „contre courant” şi voi miza pe moderaţie, pentru că există această legătură puternică între tentaţia de a rezista valului şi moderaţie şi ştiu că de multe ori mi se reproşează ceea ce mi se reproşează pentru că oamenii nu au uneori acest gust pentru moderaţie, ci vor – cum mi-a spus un coleg foarte stimabil de altfel – să se regăsească pe lista cu 70%. Eu nu vreau să mă regăsesc pe lista cu 70% pentru că sunt alţii. N-o să mă opun acestui curent în mod iraţional, dar voi continua să spun ce am de spus.

Rep.: Dacă nu vă pregătiţi de alegerile din partid, vă pregătiţi de alegerile din 2014?

C.P.: Mai e mult până în 2014. Am spus că nu mă dau în lături să sprijin orice coleg în alegerile de la anul, nu mă dau în lături nici, dacă se va dovedi util, să intru în competiţiile de la anul, locale sau parlamentare. Nu mă dau în lături, sunt foarte solidar cu colegii mei. Aste e dincolo de îndoială pentru mine. Vom vedea ce înseamnă 2012, pentru că e un moment important şi, pe urmă, funcţie de 2012, sigur, se va proiecta şi 2014, cu europarlamentare şi prezidenţiale. (...)

Rep.: Mă refeream la prezidenţiale.

C.P.: Ei, bine, până la alegerile prezidenţiale mai e mult. Am o grijă foarte mare pentru ducerea la bun sfârşit a mandatului meu de europarlamentar. Îmi fac treaba acolo ca un parlamentar responsabil, dacă îmi permiteţi să mă autogratulez. E grija mea principală. Am, zic eu, o activitate onorabilă în Parlamentul European şi vreau să fie până la capăt aşa. Dar sunt gata să sprijin orice efort raţional al oricărui candidat onorabil şi decent pentru campania de la anul. (...) Sigur că nu voi sprijini candidaţi neserioşi, în care nu cred. Inclusiv la Convenţie nu voi sprijini decât, dacă va fi cazul, pe cineva în care cred. Nu cred, nu cred, nu sprijin, nu dau votul.

Rep.: Rămâneţi pe margine?

C.P.: Asta e...

Rep.: Nu trebuie să vă asumaţi măcar una dintre opţiuni? Nu faceţi ca românii care nu merg la vot pentru că, spun ei, n-au cu cine vota?

C.P.: Nu, de votat voi vota, asta este clar. E posibil ca în competiţia pentru una dintre funcţii, fie de preşedinte, fie de vicepreşedinte, să vină cineva şi să spună că susţine cele 35 de puncte. Dacă vine cineva serios, dacă vine Sever Voinescu, sau Monica Macovei, sau altcineva, dacă voi vedea că e vorba de o susţinere sinceră, voi sprijini. Nu sunt Gică contra, nu sunt cârcotaşul de serviciu, nervos şi iritat. Dar vreau ca pariul să fie cinstit. Nu vreau ca azi să mi se spună că X crede în economia socială de piaţă şi a doua zi să-mi spună că n-a auzit. Nu pot să susţin pe cineva care face aşa ceva. Sunt însă în PDL mulţi oameni serioşi. Nu vreau să mă dezangajez, dar constat că nu avem susţinerea necesară şi nu pot trăi într-o iluzie. Voi urmări competiţia, nu voi intra în polemică, deci o lună de zile...

Rep.: Sunteţi un „soldat disciplinat”, cum spune Ioan Oltean.

C.P.: Nu trebuie să vedem lucrurile în alb şi negru, există griuri, există culori, există portocaliu. Cred că trebuie să introducem aceste nuanţe. (...)

Rep.: Care credeţi că ar putea fi rolul lui Traian Băsescu după 2014 în viaţa politică şi ţn viaţa PDL?

C.P.: Are o mare experienţă politică, sunt convins că va spune la timpul potrivit ce face. Eu cred că trebuie să rămână preşedinte până în 2014. Şi o spun asta şi cu adresă la opoziţie care vrea să-l elimine pe o cale, aş spune, nefirească, şi anume folosind suspendarea ca un fel de moţiune de cenzură. Sunt într-o viziune a regimului politic absolut nedemocratică. Trebuiau să-l învingă pe Traian Băsescu la urne, n-au reuşit. Deci, ideea că dacă n-au reuşit la urne, se duc în Parlament şi-l suspendă...

Rep.: Trebuie să se ducă tot la urne, pentru că după suspendare este referendumul...

C.P.: Într-o democraţie te duci la competiţie, dau nu te duci, cum mi se întâmplă mie acum (...), dar dacă te duci accepţi şi înfrângerea şi tragi concluzii. Antonescu, Ponta şi Geoană par să nu fi tras aceste concluzii şi, imediat ce au pierdut competiţia, încep să vorbească despre suspendare . Suspendarea e legată de încălcarea Constituţiei, s-a pierdut de mult această noţiune şi suspendarea e folosită ca un fel de moţiune de cenzură. (...) Este într-o logică de republici post-sovietice sau pentru Zimbabwe, asta nu e într-o logică democratică – avem majoritatea şi frabricăm noi o logică de a-l îndepărta pe Băsescu.

Şi o spun şi cu adresă la Traian Băsescu, care a vorbit despre renunţarea înainte de termen. Cred că Traian Băsescu trebuie să rămână până în 2014, este un preşedinte pe care lăau ales românii, opoziţia trebuie să înţeleagă acest lucru şi să facă ceea ce trebuie să facă opoziţia sau, dacă vor fi la putere, ceea ce trebuie să facă puterea. În acelaşi timp, Traian Băsescu nu cred că are vreun motiv să renunţe înainte de termen şi cred, personal, că în discuţia despre viitoarea arhitectură a Constituţiei nu trebuie să intre o demisie a lui Traian Băsescu. Cred că este nevoie de asumarea mandatului până la capăt. Va spune singur ce va face după 2014, eu continui să-l susţin. Sigur că pentru el va conta foarte mult această experienţă, pentru că a avut, dacă vreţi, politic, o experinţă mult mai bogată decât ceilalţi preşedinţi, pentru că a avut parte nu doar de suspendare, ci şi de guvernare cu toate partidele, în toate combinaţiile posibile. A avut şi guvern PDL-PNL şi guvern PNL-PSD şi guvern PSD-PDL şi guvern PDL minoritar, cu maghiarii şi cu cine mai e acolo, a avut toate experienţele posibile, s-ar putea să aibă şi un alt guvern, nu ştiu în acest moment. Dar nu cred că trebuie să folosim ideea anticonstituţională a unei suspendări cu orice preţ, nu ne place Băsescu îl suspendăm. Suntem într-o democraţie, nu suntem într-o improvizaţie! Şi ar fi o lovitură dată sistemului democratic din România dacă Ponta şi Antonescu n-ar avea mai multă minte decât atât, să spună câştigăm majoritatea, în primul rând să-l dislocăm pe Băsescu. E alt joc ăsta. Competiţia e în 2014. Să se pregătească pentru 2014!

Şi, repet, cred că Traian Băsescu trebuie să rămână, nu cred că, aşa cum a sugerat la un moment dat, pe masa negocierilor referitoare la viitoarea Constituţie trebuie să stea renunţarea la asta. Eu ştiu că el o spune cu bună credinţă când va zice - pentru un plus de credibilitate date acestei schimbări constituţionale, sunt gata să fac acest sacrificiu - dar ăştia din opoziţie nu înţeleg aşa: Antonescu şi cu Ponta. Din păcate, nu înţeleg.

Şi, pentru că a venit vorba de Ponta, vreau să vă spun că am fost extrem de mâhnit văzându-l cu câtă superficialitate foloseşte unele cuvinte. Există anumite cuvinte care au un anumit sens. Nu ştiu dacă Victor Ponta înţelege acest lucru şi am fost profund marcat de faptul că un om ca Victor Ponta, preşedintele unui partid, foloseşte cuvântul fascist cu o uşurinţă, ca şi cum ar spune gogoşi. Omul ăsta ori nu ştie nimic despre istoria politică a Europei, ori dispreţuieşte profund orice conţinut. A numi adversarii politici fascişti este ceva extrem de grav. Este cu totul şi cu totul deplasat ca într-o discuţie într-o democraţie să foloseşti cu uşurinţă orice îţi trece prin cap. Este o superficialitate supărătoare. Mă aşteptam ca oameni care susţin această tabără să intervină, n-au intervenit, ceea ce îmi arată că sunt pe cale de a face compromisuri compromiţătoare.