Bolnavii de cancer spun că accesul la tratamentele oncologice injectabile a fost blocat în farmaciile cu circuit deschis, ceea ce pune în pericol viaţa a 98.000 de pacienţi, motiv pentru care cer CNAS şi MS deblocarea situaţiei.
Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România solicită autorităţilor, într-o scrisoare deschisă, menţinerea accesului la tratamentele oncologice injectabile în farmaciile cu circuit deschis până la momentul în care toate spitalele vor achiziţiona toate medicamentele necesare.
Federaţia cere amânarea termenului de 1 aprilie, când s-a blocat accesul la tratamentele oncologice injectabile în farmaciile cu circuit deschis, se arată într-un comunicat transmis miercuri de FABCR.
Organizaţia mai cere informarea publică a pacienţilor privind bugetele repartizate pentru oncologie, disponibilitatea tuturor medicamentelor incluse în Programul Naţional de Oncologie, înainte de adoptarea unei alte măsuri de interzicere a eliberării acestora în farmaciile cu circuit deschis şi respectarea dreptului constituţional de acces la tratamente, implicit dreptul la viaţă, a precizat sursa citată.
"Suntem într-un moment critic. Farmaciile nu mai eliberează medicamentele vitale pacienţilor cu cancer. Spitalele din ţară nu au achiziţionat încă astfel de tratamente, prin urmare ne aflăm în situaţia
în care nu se găsesc nici în farmacii, nici în spitale. Ne aflăm într-un mare impas, din care nu vedem ieşire decât prin abogarea acestei măsuri. Poate că autorităţile nu înţeleg însă că în fiecare moment, din lipsă de tratament, pacienţii pot muri unul câte unul. Este o ironie că în timp ce în lumea întreagă se sărbătoreşte Ziua Mondială a Sănătăţii şi se dezbat măsuri prin care viaţa şi siguranţa pacienţilor să fie îmbunătăţite, în România oamenii sunt lăsaţi să moară cu sânge rece de către factorii de decizie", afirmă Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România.
Această măsură a fost adoptată pe 28 decembrie 2010 prin Hotărâre de Guvern, fără a fi dezbătută în prealabil cu reprezentanţi ai pacienţilor, iar de atunci nu a fost făcută nicio altă comunicare cu
părţile implicate: pacienţi, farmacii sau spitale. Mai mult, autorităţile au ignorat constant alertele transmise de către medicii oncologi şi de către pacienţi şi au impus această hotarare care a blocat
accesul la medicamente în farmacii, înainte de a se asigura că acestea sunt disponibile în cele 90 de spitale din România, mai susţine federaţia.
Potrivit FABCR, în acest moment, spitalele se află în imposibilitatea achiziţionării de tratamente din pricina alocării insuficiente de fonduri destinate acestora, iar procedura legala de achiziţie pe care fiecare spital trebuie să o urmeze presupune o perioadă lungă de timp în care tratamentele respective rămân în continuare indisponibile pacienţilor, în timp ce boala evoluează.
Pe de altă parte, farmaciile sunt ameninţate cu suspendarea contractului şi cu nerambursarea sumelor în cazul în care mai eliberează astfel de tratamente, iar CNAS ignoră recomandările Comisiei de Oncologie şi refuză dialogul cu medicii şi pacienţii, în demersurile lor de a solicita prelungirea termenului pentru aplicarea acestei Hotărâri de Guvern, conchide preşedintele federaţiei, citat în comunicat.