Peste 550 de angajaţi din sistemul penitenciar, jandarmi şi studenţi de la Academia de Poliţie au făcut, joi dimineaţă, percheziţii în închisorile Iaşi, Giurgiu şi Slobozia, în urma raziilor fiind găsite 88 de telefoane mobile, 41 de cartele SIM, 11 litri de alcool şi 60 de arme albe.
La "exerciţiul tehnico-tactic" au participat 462 de angajaţi din penitenciare, 50 de jandarmi şi 48 de studenţi de la Academia de Poliţie. Echipele au percheziţionat 164 de celule şi 1.265 de deţinuţi.
În timpul percheziţiilor de joi au fost descoperite 88 de telefoane mobile, 41 de cartele SIM, "patru pacheţele şi 39 de comprimate cu substanţe prezumate a fi stupefiante", 18 încărcătoare şi 19 baterii de telefon mobil, patru dispozitive hands-free, 11 litri de alcool, patru carduri de memorie şi 60 de arme albe.
"Astfel de acţiuni vor continua şi au menirea de a dezvolta abilităţile personalului şi capacitatea de intervenţie pentru soluţionarea eficientă a incidentelor critice şi operaţionale, precum şi menţinerea unui grad ridicat de siguranţă a locurilor de deţinere", explică reprezentanţii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), într-un comunicat dat publicităţii joi după-amiază.