Secretarul de stat în Ministerul Justiţiei Alina Bica a afirmat că se va stabili, "în cadru legislativ şi instituţional anticorupţie, o stabilitate şi o predictibilitate în rolul pe care DNA şi ANI îl vor avea în viitor", aceste instituţii fiind pilonul principal pentru noua strategie anticorupţie.
Alina Bica a susţinut că experţi europeni au analizat impactul strategiilor anticorupţie implementate până în prezent, fiind evaluat impactul celor două strategii din 200-2007 şi 2008-2010.
"Experţii au identificat evoluţiile şi vulnerabilităţile, propunându-se măsuri de îmbunătăţire. Printre punctele sensibile, în special, se află cel privind caracterul preponderent reactiv al măsurilor anticorupţie adoptate în ultimii ani", a spus Bica.
Oficialul ministerial a afirmat că este de acord cu recomandarea experţilor de a abandona abordarea de tip situaţie de urgenţă în domeniul luptei anticorupţie, în beneficiul unei abordări preventive.
"Este momentul să tragem linie pe ce s-a realizat pe parcursul celor două strategii şi pornind de la aceste concluzii să planificăm viitoarele măsuri, astfel încât să se asigure în coordonare pe termen lung implementarea lor", a spus Alina Bica.
De asemenea, secretarul de stat a anunţat iniţirea procesului de consultare publică privind elaborarea noului document strategic în domeniul luptei împotriva corupţiei. "Rezultatul acestei evaluări va fi unul din punctele de plecare a viitoarei strategii naţionale anticorupţie", a precizat oficialul MJ.
Bica a suţinut că, după ce a fost îndeplinită prima recomandare din Mecanismul de Cooperare şi Verificare, urmează să fie implementată o nouă recomandare din raportul MCV din februarie 2011, respectiv cea referitoare la consolidarea politicilor generale anticorupţie şi elaborarea unui document strategic pe acest domeniu.
"Având în vedere necesitatea abordării unitare, pentru prima dată, a luptei anticorpţie, vom propune preluarea în noul document anticorupţie a capitolului privind integritatea din proiectul de strategie de dezvolare a justiţiei ca serviciu public. Vom stabili, în cadru legislativ şi instituţional anticorupţie, o stabilitate şi o predictibilitate în rolul pe care DNA (Direcţia Naţională Anticorupţie) şi ANI (Agenţia Naţională de Integritate) îl vor avea în viitor, aceste instituţii fiind, în opinia noastră, pilonul principal pentru noua strategie", a declarat secretarul de stat Alina Bica.
Conferinţa de marţi a marcat finalizarea proiectului derulat în parteneriat cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), pentru implementarea recomandării Comisiei Europene din iulie 2010, din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare şi anume "Consolidarea politicii generale anticorupţie, în special printr-o coordonare la nivel înalt şi pe baza unei evaluări independente a impactului rezultatelor ultimelor două strategii puse în aplicare începând cu anul 2005".
Proiectul a vizat sprijinirea Ministerului Justiţiei în analizarea impactului Strategiei naţionale anticorupţie 2005-2007 şi al Strategiei naţionale anticorupţie privind sectoarele vulnerabile şi administraţia publică locală pe perioada 2008-2010. În perioada de implementare a proiectului (decembrie 2010-martie 2011), au avut loc reuniuni cu toate instituţiile responsabile de implementarea celor două documente strategice, la nivel central şi local.
Raportul final va fi dat publicităţii în luna aprilie 2011, urmând a sta la baza elaborării noului document de politică publică în domeniul luptei împotriva corupţiei. Bugetul alocat proiectului este de aproximativ 31.000 de dolari, fiind asigurat de PNUD şi Ministerul Justiţiei.