Premierul Japoniei, Naoto Kan, a declarat că ţara sa se confruntă cu cea mai gravă criză după al II-lea Război Mondial, la două zile după seism şi tsunami, afirmând că situaţia la centrala nucleară Fukushima 1 rămâne gravă, relatează AFP.
Premierul nipon a atras atenţia că Japonia s-ar putea confrunta cu întreruperi masive ale alimentării cu energie electrică. Kan a precizat că peste 12.000 de persoane au fost salvate din zonele sinistrate situate pe coasta Oceanului Pacific.
"Situaţia la centrala nucleară de la Fukushima continuă să fie gravă", a declarat premierul. O primă consecinţă a problemelor la centralele nucleare ar putea fi perturbări la alimentarea cu electricitate. "Reţelele companiilor de electricitate Tokyo Electric Power şi Tohoku Electric Power se află în situaţii extrem de dificile din punctul de vedere al aprovizionării, existând riscul unor întreruperi masive ale electricităţii", a spus premierul.
Guvernul nipon va autoriza planificarea întreruperii prin rotaţie a electricităţii, pentru a evita avariile imprevizibile.
"Consider că situaţia actuală - cu seismul, tsunamiul şi problemele la centralele nucleare - este cea mai gravă din ultimii 65 de ani, după al II-lea Război Mondial", a precizat Kan.
Guvernul japonez consideră că este posibil ca la două dintre reactoarele centralei nucleare Fukushima 1 să fi fost declanşate procese de fuziune, după o serie de avarii provocate de cutremurul violent de vineri.
"Credem că este foarte probabil să se fi declanşat o fuziune", a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Guvernului, Yukio Edano. "Nu putem verifica ce se întâmplă în miezul reactorului, dar luăm măsuri plecând de la această ipoteză", a adăugat el, referindu-se la reactoarele 1 şi 3 de la centrala nucleară, unde presiunea a crescut semnificativ din cauza unor disfuncţii ale sistemelor de răcire.
Centrala Fukushima 1 este situată la 250 de kilometri nord de Tokyo.
Reactorul 1 al centralei a înregistrat încă de sâmbătă o creştere a temperaturii, ceea ce a determinat autorităţile să deschidă vanele pentru a evacua excesul de vapori. O explozie produsă în incinta centralei a dus la prăbuşirea clădirii care adăpostea reactorul, însă Guvernul japonez a dat asigurări că învelişul acestuia nu a fost afectat.
Agenţia japoneză pentru securitate nucleară şi industrială a anunţat că accidentul este evaluat la nivelul 4 pe scara cu 7 gradaţii INES, care măsoară evenimentele nucleare şi radiologice. Nivelul 4 desemnează accidentele care nu implică riscuri importante în afara centralei.
Operatorul centralei, compania TEPCO, a anunţat că şi reactorul 3 înregistrează probleme similare. "La ora 5.30 (sâmbătă, 22.30, ora României), alimentarea cu apă a fost întreruptă, iar presiunea din interior a început să crească", a afirmat un purtător de cuvânt al TEPCO, adăugând că "toate sistemele de menţinere a nivelului lichidului de răcire s-au blocat".
Ulterior, nivelul lichidului de răcire a fost restabilit, a precizat el.
Compania a afirmat că, în urma avariilor provocate de cutremurul de vineri, în zona centralei a fost depăşită limita maximă legală a radioactivităţii, însă Guvernul japonez a precizat că situaţia poate fi controlată. "Dacă reducem (presiunea) aerului şi injectăm apă (pentru răcirea sistemului), putem controla situaţia", a spus Edano.
"Vom urmări în continuare nivelul radioactivităţii (...) Substanţele radioactive eliberate până acum nu pot afecta în nici un caz starea de sănătate a populaţiei şi vrem ca oamenii să se simtă în siguranţă", a adăugat el.
Autorităţile nipone au luat deja măsuri excepţionale pentru a limita consecinţele emanaţiilor radioactive, evacuând populaţia dintr-o zonă cu raza de 20 de kilometri în jurul centralelor.