Bugetele Ministerului Justiţiei, SIE şi STS au fost suplimentate de Guvern cu o sumă totală de peste 35 milioane lei, astfel încât contribuţiile suplimentare la pensie, valabile de la 1 ianuarie pentru angajaţii din sistemul de apărare, să fie plătite de stat şi să nu le afecteze acestora veniturile
Suplimentarea bugetelor a fost decisă în şedinţa de miercuri a Guvernului.
Conform deciziei, bugetul Ministerului Justiţiei a fost suplimentat cu 29 milioane lei, cel al Serviciului de Informaţii Externe (SIE) cu două milioane lei, iar cel al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) cu 4,7 milioane lei.
Legea pensiilor, valabilă de la începutul acestui an, stabileşte pentru angajaţii din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională o cotă de contribuţie la sistemul de pensii de 10,5%, faţă de 5% până în prezent.
Aceeaşi lege stabileşte însă că majorarea contribuţiei nu trebuie să afecteze veniturile salariale nete ale acestei categorii de angajaţi.