Liderii sindicali în cadrul Sindicatului Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex", Vasile Lincu şi Florin Ilie Vîlnei, sunt cercetaţi d eprocurori, împotriva lor fiind declanşată urmărirea penală pentru însuşire de bani, iar Negoiţă Voinea, pentru înregistrare fictivă în gestiune a operaţiunilor.
Procurori ai Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează cercetări în cauza având ca obiect comiterea infracţiunilor de delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi fals intelectual faţă de trei învinuiţi, informează marţi instituţia.
Urmărirea penală a fost începută în cauză faţă de învinuiţii Vasile Lincu şi Florin Ilie Vîlnei şi Voinea Negoiţă, în cauză fiind efectuate acte de cercetare penală şi fiind administrate probe pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Astfel, s-a reţinut în fapt că în calitate de lideri sindicali în cadrul Sindicatului Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro Lex”, Lincu Vasile şi Vîlnei Florin Ilie şi-au însuşit şi au folosit diferite sume de bani, fără aprobarea organelor de conducere şi fără descărcare de gestiune.
Din cercetări a rezultat că învinuitul Negoiţă Voinea a acceptat înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor fictive şi a denaturat veniturile şi cheltuielile sindicatului Pro Lex.
Cercetările efectuate până în acest moment procesual au mai relevat că au fost încheiate de către liderii sindicali contracte în numele Sindicatului Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro Lex” şi a fost consemnată recepţia unor bunuri fără justificare în documentele contabile şi fără descărcare de gestiune. De asemenea, probatoriul administrat a relevat că au fost achitate din fondurile sindicatului sume de bani cu titlul "drepturi de autor" fără îndeplinirea condiţiilor legale.
"În cauză se efectuează percheziţii domiciliare, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor de fapt şi administrarea întregului material probator", precizează sursa citată.