Preşedintele Traian Băsescu le-a vorbit oamenilor de afaceri din zona Golfului, marţi, despre posibilităţile "formidabile" pentru investiţii în România şi despre prietenia tradiţională cu ţări arabe, afirmând că mediul de afaceri este "departe de a fi ostil" iar investiţiile străine sunt garantate.
"Cel mai important lucru care cred că se va produce este cunoaşterea, cunoaşterea nu numai între oamenii politic – altfel, la acest nivel, deja nu mai avem o problemă, ne ştim unii pe alţii, miniştri, prim-miniştri, dar e nevoie ca oamenii de afaceri să se cunoască între ei, să aibă încredere unii în alţii, să ştie că pot desfăşura afaceri profitabile, nu numai pentru companiile lor, dar profitabile pentru cetăţenii din cele douză zone, pentru că, până la urmă a investi nu înseamnă decât a crea locuri de muncă, venituri, dezvoltare, iar cetăţenii vor ca ţările lor să se dezvolte, să se modernizeze, iar dumneavoastră sunteţi motorul acestei dorinţe, acestui comandament al zilelor noastre – dezvoltare durabilă, dezvoltare bazată pe investiţi", a declarat Traian Băsescu în deschiderea Forumului "Consiliul de Cooperare al Golfului - România - Bucureşti: Oportunităţi de Afaceri în Europa Centrală şi de Sud-Est".
El a adăugat că, în România, sunt "posibilităţi formidabile pentru investiţii".
"Mediul de afaceri este departe de a fi ostil. Este un mediu de afaceri competitiv, care însă mai trebuie ajustat în zonele de birocraţie şi eu vă asigur că vom continua s-o facem. România e o ţară care garantează investiţiile străine, România are un sistem bancar care nu a cedat pe timpul crizei, nu avem nicio bancă pentru care statul roman să fi trebuit să intervină, deci avem un sistem bancar solid, probat pe perioadă de criză, avem forţă de muncă relativ bine calificată. România mai are o tradiţie, o tradiţie prietenoasă faţă de statele din lumea arabă. Aici s-au instruit zeci de mii de specialişti din ţările arabe, oameni care au devenit nişte susţinători ai României acolo unde se află ei", a continuat şeful statului român.
El a susţinut că perspectiva anului 2011 este de reluare a creşterii economică, estimată la o creştere de 1,5-2% din PIB, "dar o reluare temeinică a creşterii economice, nu bazată pe speculaţii sau pe consum excesiv".
Printre "nevoile economiei româneşti", Băsescu a enumerat independenţa energetică, infrastructura, agricultura şi turismul.