Comisia economică a Senatului urmează să decidă dacă proiectul de lege privind stabilirea unor măsuri temporare privind funcţionarea AVAS va fi discutat în procedură de urgenţă, după ce preşedintele instituţiei, Aurelian Popa, a reclamat faptul că AVAS se află în blocaj financiar.
Decizia a fost luată de Biroului permanent a Senatului şi anunţată de vicepreşedintele acestei Camere, Ioan Chelaru (PSD).
Hotărârea a fost luată în urma unei adrese transmise conducerii Senatului de către şeful Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul, Valentin Iliescu. Acesta a ataşat şi o scrisoare din partea preşedintelui AVAS, Aurelian Popa.
Iliescu a precizat că, în 14 februarie, Guvernul a înaintat Senatului spre dezbatere şi adoptare, în calitate de primă Cameră sesizată, proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri temporare privind funcţionarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).
Şeful Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul a menţionat că Biroul permanent al Senatului a stabilit ca termen pentru depunerea raportului pentru acest proiect data de 5 aprilie.
"Având în vedere situaţia dificilă în care se află această instituţie, se doreşte stabilirea unor termene mai scurte pentru depunerea avizelor şi raportului asupra proiectului de lege. Precizăm faptul că în lipsa adoptării urgente a reglementărilor cuprinse în proiectul de lege, în condiţiile blocajului financiar în care se află AVAS, există riscul major al întreruperii activităţii acestei instituţii", arăta Valentin Iliescu.
În solicitarea AVAS, preşedintele instituţiei, Aurelian Popa, arată că Autoritatea este în blocaj financiar începând din luna iunie 2010, "dată de la care nu s-au mai putut efectua plăţi", ceea ce a condus la suspendarea serviciilor de telefonie mobilă şi a celor de energie electrică.
"Întreruperea furnizării energiei electrice, a serviciilor de telefonie şi a celorlalte unităţi va conduce, în mod inevitabil, la întreruperea activităţii AVAS, cu consecinţe grave atât în planul conservării şi valorificării activelor statului, cât şi în ceea ce priveşte asigurarea reprezentării României în faţa Curţii de Arbitraj internaţional a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii", se mai arată în scrisoarea înaintată de AVAS.
Cheltuielile de funcţionare şi de personal ale AVAS, inclusiv cele pentru reprezentarea României în faţa Curţii de Arbitraj, vor fi asigurate integral de la bugetul de stat, iar numărul membrilor Consiliului de Supraveghere va fi redus de la 9 la 5 persoane, a decis Guvernul în şedinţa din 2 februarie.
Decizia a fost luată printr-o ordonanţă de urgenţă pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) şi pentru executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice stabilite prin titluri executorii.
Actul normativ stabileşte calitatea de ordonator principal de credite pentru preşedintele AVAS, atât pentru cheltuielile care se asigură de la bugetul de stat necesare funcţionării instituţiei şi plăţii cheltuielilor de personal, cât şi pentru bugetul de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare şi de valorificare a activelor statului.
În toamna anului trecut, AVAS a propus un proiect de ordonanţă de urgenţă care prevede ca o parte a bugetului instituţiei, respectiv sumele primite de la Secretariatul General al Guvernului, să nu poată fi executate silit, astfel încât autoritatea să funcţioneze în continuare şi să obţină veniturile necesare plăţii titlurilor executorii preluate în temeiul Legii 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii (FNI).
Preşedintele AVAS, Aurelian Popa, a declarat atunci, pentru MEDIAFAX, că cea mai mare problemă cu care se confruntă instituţia este faptul că are conturile blocate de foştii deponenţi FNI.