România ocupă locul doi în Uniunea Europeană (UE) în funcţie de scăderea volumului comerţului cu amănuntul din ianuarie, comparativ cu aceeaşi lună din 2010, de 5,8%, în condiţiile în care indicatorul a scăzut în nouă state, iar la nivel comunitar a urcat cu 1,9%, potrivit datelor Eurostat.
Din cele 18 state prezente în raportul Eurostat, comerţul cu amănuntul a avansat în nouă ţări comunitare, cele mai rapide creşteri fiind observate la Polonia (13,1%), Marea Britanie (5,6%) şi Franţa (4,3%).
În topul scăderilor, România este încadrată de Malta (9,7%) şi Portugalia (5,4%).
În ritm lunar, comerţul cu amănuntul a crescut în România, în ianuarie, cu 1,7%, iar în UE cu 0,6%.
Eurostat notează că evoluţiile anuale ale comerţului sunt calculate în funcţie de numărul zilelor lucrătoare, iar cele lunare sunt ajustate sezonier.
Institutul Naţional de Statistică a anunţat joi că în luna ianuarie volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a scăzut faţă de luna precedentă ca serie brută cu 29,4% şi a crescut ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 1,7%.
Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) s-a redus atât ca serie brută cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 5,7 % şi respectiv, cu 5,6%.