Procurorul de şedinţă al DNA a susţinut, joi, că ancheta în cazul şefului Biroului Vamal Ploieşti, Cornel Costea, se va extinde, întrucât anchetatorii nu se aşteptau ca acţiunea lor să conducă la persoane cu funcţii mai înalte decât cea a acuzatului.
"Deşi a semnat declaraţia olografă, nu a semnat-o şi pe cea tipizată, deoarece este probabil vorba de denunţurile pe care le-a făcut. Acţiunea penală se va extinde în acest caz mult mai mult, deoarece noi nu ne-am aşteptam ca aţiunea care l-a vizat pe el să ne conducă mult mai sus, la persoane cu funcţii mai înalte decât ale sale", a susţinut, în faţa judecătorilor, procurorul DNA, la judecarea recursului şefului Biroului Vamal Ploieşti, Cornel Costea, care cere să fie eliberat din arest.
Procurorul a spus că acuzatul Costea prezintă pericol pentru ordinea publică, indicând "dispreţul" acestuia faţă de lege, şeful Văma Ploieşti luând bani "atât în biroul său, cât şi-n alte locuri publice.
Totodată, acuzarea a susţinut faptul că inculpatul ar fi fost informat de faptul că a fost urmărit de DNA şi, deşi ştia inclusiv de filajul său în trafic, tot "nu s-a putut opri din a pretinde mită".
"Acesta a fost surprins primind 10.000 de euro, denunţul în cazul său survenind din cauza faptului că denunţătorul s-a săturat să cotizeze cu bani, indiferent dacă afacerile sale erau legale sau nu. Costea a solicitat încontinuu bani, chiar dacă vedea la televizor arestările din vămi, ştia că este urmărit, probabil, a avut surse la Poliţia Prahova. A ştiut sau şi-a dat seama inclusiv de faptul că este urmărit în trafic, însă aceasta nu l-a împiedicat să continue să ceară bani", a declarat, în faţa judecătorilor, procurorul de şedinţă.
Curtea de Apel Bucureşti urmează să decidă dacă admite sau nu cererea de eliberare din arest preventiv a lui Costea.
Tribunalul Bucureşti - care a decis, în 25 februarie, arestarea lui Cornel Costea - a considerat că este necesară măsura preventivă, întrucât sunt date că încearcă să zădărnicească adevărul prin influenţarea martorilor, în condiţiile în care acesta nu impunea întocmirea documentelor vamale până nu-şi primea comisioanele.
Instanţa Tribunalului Bucureşti notează, în motivarea deciziei de arestate a şefului Biroului Vamal Ploieşti, Cornel Costea, că "există date că încearcă să zădărnicească adevărul prin influenţarea martorilor, prin alterarea mijloacelor de probă, cunoscut fiind că acesta, în calitatea pe care o avea impunea neîntocmirea documentaţiei vamale până nu i se achitau comisioanele aferente".
Totodată, instanţa a luat în considerare şi faptul că sunt date că acesta "poate exercita presiuni asupra denunţătorului sau încerca o înţelegere frauduloasă cu acesta fiind cunoscută relaţia amicală anterioară, inclusiv din perioada când inculpatul a fost inspector fiscal la ANAF Bucureşti".
În aceste condiţii, Tribunalul Bucureşti a apreciat că "sunt indicii de reţinere şi a temeiurilor arestării".
Directorul Biroului Vamal Ploieşti a fost prins în flagrant delict, în 24 februarie, în timp ce primea suma de 10.000 lei, prin intermediar, de la persoana care l-a denunţat la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).
Procurorii anticorupţie îl acuză pe Cornel Costea, director al Biroului Vamal Ploieşti, de luare de mită în formă continuată şi complicitate la fals intelectual în formă continuată.
Anchetatorii au stabilit că, în perioada noiembrie-decembrie 2010 şi ianuarie 2011, în calitate de director al Biroului Vamal Ploieşti, Costea a pretins diferite sume de bani de la un denunţător, patron a mai multor firme care desfăşurau activităţi de import-export din Turcia, primind de la acesta, prin intermediar, suma totală de aproximativ 40.000-50.000 de euro, în schimbul neprezentării tirurilor la controlul fizic în vama Ploieşti. După primirea sumei menţionate, Cornel Costea a impus să îi mai fie dată suma de 20.000 de lei.
Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 29 de zile. Costea a atacat decizia cu recurs, care s-a judecat, joi, la Curtea de Apel Bucureşti.
În cauză procurorii efectuează cercetări şi faţă de alte persoane, lucrători vamali la Biroul vamal Ploieşti, precizează DNA.