Autoritatea Naţională de Reglementare în Energiei (ANRE) va trece din subordinea în coordonarea primului ministru, se va finanţa din surse proprii şi va stabili grila de salarizare, fără să mai cedeze la buget fondurile obţinute, pentru evitarea declanşării procedurii de infringement de către CE.
"ANRE se află în coordonarea primului ministru (...) ANRE întocmeşte anual bugetul propriu de venituri şi cheltuieli, în conformitate cu normele metodologice în vigoare, care se aprobă prin ordin al preşedintelui ANRE", se arată într-un proiect de ordonanţă de urgenţă elaborat de Ministerul Economiei.
În iunie 2010 Comisia Europeană (CE) a transmis autorităţilor române o scrisoare în care îşi exprima îngrijorarea cu privire la măsurile legislative ale Executivului din 2009, care au "deteriorat drastic" statutul şi autonomia Agenţiei.
CE se referea la schimbarea de către Guvern, în 2009, a regimului de finanţare a ANRE, prin care instituţia a fost transferată în subordinea premierului şi a fost obligată să cedeze la bugetul de stat banii pe care îi percepe din taxe. Iniţial, ANRE funcţiona în coordonarea primului ministru şi se autofinanţa.
În urma scrisorii CE, Secretariatul General al Guvernului a propus revenirea ANRE în coodonarea primului ministru şi la regimul de finanţare din surse proprii.
Totodată, CE a avertizat Guvernul în decembrie 2010 că aplicarea Legii salarizării unitare pentru angajaţii ANRE poate afecta independenţa instituţiei şi genera declanşarea procedurii de infringement, dar Executivul a replicat că lipsa banilor impune constrângeri bugetare şi că independenţa ANRE este asigurată prin lege.
"În termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, preşedintele ANRE va aproba regulamentul propriu de organizare şi funcţionare, precum şi grila de încadrare şi salarizare a
personalului ANRE, prin excepţie de la Legea-Cadru 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice", menţionează proiectul de act normativ.
CE a acordat Guvernului termen până în martie 2011 pentru a implementa directiva europeană privind salarizarea ANRE.
Potrivit notei de fundamentare a proiectului de act normativ, caracterul de urgenţă este justificat de obligativitatea transpunerii unor directive în legislaţia românească până miercuri, 3 martie.
"Caracterul de urgenţă este justificat de obligativitatea transpunerii Directivei 2009/73/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piaţa internă în sectorul gazelor naturale şi de abrogare a Directivei 2003/55/CE în legislaţia românească, începând cu 3 martie 2011", precizează nota de fundamentare.
Legea salarizării unitare prevede excepţii doar pentru Banca Naţională a României, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.
"Comisia Europeană poate recurge la procedura de infringement împotriva Romaniei pentru netranspunerea legislaţiei europene în cea naţională", precizează nota de fundamnetare a proiectului de ordonanţă de urgenţă.