Agenţia de Plăţi pentru Intervenţii şi Agricultură (APIA) va lansa, marţi, campania de primire a cererilor de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, directorul general al instituţiei, Florin Marius Faur.
"Suma totală de care beneficiază fermierii în 2011 este de aproximativ 1,6 miliarde euro, dintre care 1,3 miliarde de euro sunt din bugetul UE, respectiv fondul FEGA şi FEADR. Suma este în creştere cu peste 300 milioane euro faţă de anul trecut", a spus Faur.
El a explicat majorarea prin creşterea pachetului de subvenţii pentru zonele defavorizate de la 50 la 90 euro pe hectar.
Pentru a beneficia pe sprijin financiar pe suprafaţă, fermierii trebuie să depună la centrele APIA, în intervalul 1 martie-16 mai, o singură cerere de plată. Pentru cererile de plată depuse după data de 16 mai se vor aplica penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere.
După data de 11 iunie, cererea de sprijin nu mai este admisă la calculul plăţii pentru anul în curs.
Pot beneficia de măsurile de sprijin pe suprafaţă persoanele fizice şi juridice care exploatează terenuri agricole, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari sau administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune.
Sunt eligibile la plată exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin un hectar, formate din parcele agricole de minim 0,3 hectare.
În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierilor pomicole şi viticole sau ale arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de 0,1 hectare.
"Vrem ca anul acesta toate cererile să fie depune online. Fermierii pot beneficia de asistenţă la fiecare centru APIA, astfel încât procesul în sine ar trebui să fie unul expeditiv", a mai spus Faur.