Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) vrea să prelungească termenele de decontare a medicamentelor compensate, de la 210 zile în prezent la peste 300 de zile, ceea ce ar duce la dispariţia de pe piaţă a peste 2.000 de medicamente generice, avertizează asociaţia producătorilor de profil.
"Autorităţile pregătesc o nouă lovitură asiguraţilor în sistemul public de sănătate. Peste 2.000 de medicamente generice ce se adresează tuturor ariilor terapeutice riscă să iasă de pe piaţă sub povara unui cadru legislativ catastrofal. Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) protestează vehement împotriva unei astfel de decizii care ar duce la imposibilitatea susţinerii pieţei farmaceutice de către producători, şi ar periclita accesul la tratament pentru milioane de români", se arată într-un comunicat al asociaţiei.
APMGR arată că în realitate termenele de plată cumulează deja peste 300 de zile la producător.
"Celor 210 zile stipulate de lege li se adaugă între 30 şi 60 de zile – perioada în care se acceptă documentele justificative ale farmaciilor, respectiv alte 30 de zile - necesare decontărilor pe lanţul de distribuţie; în plus, multe dintre documentele justificative ale farmaciilor nu sunt primite la plată, fiind reportate pentru o dată ulterioară incertă. Dacă proiectul pe care îl are în plan CNAS va fi implementat, atunci producătorii ar putea primi banii cuveniţi pentru medicamentele livrate după mai mult de un an", potrivit sursei citate.
Asociaţia arată că producătorii români de medicamente generice sunt cei mai afectaţi, întrucât au preţurile cele mai mici şi adaosuri semnificativ mai reduse decât în cazul medicamentelor originale.
"În condiţiile în care acoperă aproximativ două treimi din piaţă, în volum, dezechilibrul lor se transmite pe întreg lanţul de distribuţie şi, în aceeaşi măsură, către pacienţi. Două treimi din tratamente sunt puse sub semnul întrebării, pentru că nu vor mai putea fi susţinute de companiile producătoare. Dispariţia acestora face ca finanţarea să fie transferată în mod ocult, absolut netransparent, în buzunarul pacientului. Deşi este asigurat, acesta va trebui să plătească în plus pentru unele soluţii terapeutice mai costisitoare din cauza modului de compensare impus de către reglementator, ce face referire la o grupă de medicamente accesibile, dar inexistentă", arată APMGR.
Precedenta majorare a perioadei de decontare, de la 120 de zile la 210 zile, a dus la dispariţia a 1.500 de medicamente ieftine de pe piaţă şi la transferarea către pacient a unor costuri suplimentare de peste 250 milioane lei, apreciază producătorii.
În plus, sumele nedecontate în prezent cumulează peste 1,5 miliarde lei, din care mai mult de jumătate reprezintă datorii către producătorii de medicamente generice.
"Nu au fost onorate facturile către farmacii din luna martie-aprilie a anului trecut în valoare de peste un miliard RON. Fapt care a condus deja la intrarea în insolvenţă a numeroase farmacii independente, precum şi, pentru prima dată în istoria recentă a României, a două companii mari de distribuţie. La acestea se adaugă în prezent valoarea facturilor la care CNAS tergiversează înregistrarea şi a căror valoare se ridică la aproape 500 milioane RON", mai arată asociaţia.