Preşedintele Traian Băsescu a respins, luni, acuzaţiile potrivit cărora fratele său ar fi implicat în ceea ce se întâmplă în vama Constanţa, afirmând că nici Mircea Băsescu, nici el nu au făcut vreodată casă bună sau prietenii cu oameni implicaţi în ilegalităţi.
El a fost întrebat dacă "există vreo legătură între fratele său şi ceea ce întâmplă în vama Constanţa".
"Vă pot spune un singur lucru: nici el, nici eu nu am făcut vreodată casă bună sau prietenii cu oameni implicaţi în ilegalităţi. Suntem doi comandaţi de nave care am câştigat suficient fără să fie nevoie să fim în diverse combinaţii. Cred că fratele meu vă poate spune mai bine. Nu înţeleg de ce a devenit persoană publică", a declarat Traian Băsescu.