ICCJ: Prima lege în domeniul restituirii proprietăţilor, insuficientă în a repara integral

Judecătoarea Livia Stanciu, preşedintele instanţei supreme române, a arătat că întrucât prima lege în domeniul restituirii proprietăţilor s-a dovedit a fi insuficientă pentru a asigura o reparaţie integrală tuturor categoriilor de persoane care au avut de suferit de pe urma regimului comunist s-a simţit permanent nevoia adoptării unor noi legi sau modificări ale celor existente.

În acest context, judecătoarea a afirmat că această lipsă de stabilitate, de claritate, de coerenţă a cadrului legislativ în această materie a generat practica judiciară neunitară, a determinat instanţa supremă din România să pronunţe, pe calea recursurilor în interesul legii în cursul anilor 2007 şi 2008, o serie de decizii de interpretare a unor dispoziţii legale.

Totodată, preşedintele ICCJ, Livia Stanciu, a susţinut că prevederile complexe legislative în materia restituirii proprietăţilor şi multiplele modificări au generat în mod inevitabil o practică judiciară neconstantă şi o insecuritate juridică generală în ceea ce priveşte explicarea unor noţiuni fundamentale, "deosebit de importante în ceea ce priveşte drepturile foştilor proprietari, ale statului şi ale terţilor dobânditori de imobile ce au fost preluate în mod abuziv de regimul comunist".

"În această materie, a restituirii proprietăţilor şi a acordării compensaţiilor băneşti, examinarea jurisprudenţei CEDO împotriva României, demonstrează fără putinţă de tăgadă că instanţele din România au fost chemate să soluţioneze un număr impresionant de cauze în acestă materie, deşi nu au dispus de un cadru legislativ suficient de previzibil, de clar şi de coerent în acestă privinţă", a explicat judecătoarea Stanciu, în cadrul Conferinţei internaţionale privind problematica restituirii proprietăţilor şi a acordării compensaţiilor băneşti din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), organizată, joi, la Bucureşti, de către Consiliul Europei, în colaborare cu Ministerul român al Afacerilor Externe şi cu sprijinul Human Rights Trust Fund.

Livia Stanciu a spus că această situaţie a fost evidenţiată de către instanţa europeană anterior pronunţării hotărârii-pilot.

"Ţara nostră şi-a asumat trecutul şi în acelaşi timp a încercat imposibilul prin aceea că a încercat să repare nedreptăţile care au fost săvârşite în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 de regimul totalitar comunist. A încercat să asigure o restituirea a tuturor proprietăţilor care au fost luate în mod abuziv, să asigure restituirea acestora în natură în măsura în care ele mai existau sau să acorde compensaţii băneşti foştilor proprietari pentru imobilelor care nu mai existau", a susţinut preşedintele instanţei supreme.

Începând din anii 1990, restituirea proprietăţilor sau, după caz, acordarea de compensaţii pentru proprietăţile preluate de stat în timpul regimului comunist a constituit o problemă care a preocupat ţările din Europa Centrală şi de Est, au informat organizatorii Conferinţei.

După instalarea democraţiei, multe dintre aceste state au căutat remedii pentru foştii proprietari, constând, fie în restituirea proprietăţilor, fie în acordarea de compensaţii băneşti. Luarea propriu-zisă a acestor măsuri şi scopul lor au variat de la un stat la altul, conturându-se diferenţe semnificative în formele de compensaţie adoptate de fiecare stat în parte.

Statele se bucură de o marjă de apreciere absolută în determinarea scopului restituirii proprietăţilor şi a condiţiilor care trebuie îndeplinite pentru ca o proprietate să fie restituită sau să fie plătite compensaţii corespunzătoare acesteia. Curtea Europeană a Drepturilor Omului ("Curtea Europeană") a statuat că, în ceea ce priveşte proprietăţile care au fost preluate de stat Fundamentale (Convenţia Europeană), acestea nu impune nicio obligaţie generală de restituire. În orice caz, statele contractante care aleg să continue procesul de restituire după ratificarea Convenţiei, sunt obligate să acţioneze într-un mod compatibil cu cerinţele Convenţiei.

Dificultăţile inerente ale unui proces atât de amplu au determinat supraîncărcarea Curţii Europene. Numărul crescând de hotărâri pronunţate împotriva unora dintre statele contractante prin care se constată deficienţe în mecanismul de restituire şi de acordare de compensaţii a constituit un semnal de alarmă pentru Comitetul miniştrilor al Consiliului Europei, căruia îi revine, potrivit Convenţiei, sarcina de a supraveghea executarea hotărârilor Curţii Europene.

Această stare de fapt a determinat Curtea Europeană să recurgă la procedura "hotărârii pilot" pentru prima dată în cauza Broniowski împotriva Poloniei, care privea acordarea de compensaţii pentru proprietăţile abandonate în provinciile estice ale Poloniei antebelice. Procedura susmenţionată a fost concepută pentru a fi aplicată la astfel de cauze care privesc probleme sistemice, de natură să afecteze un număr mare de persoane şi să dea naştere la cereri repetitive introduse în faţa Curţii Europene. Această procedură a fost dezvoltată ca urmare a adoptării de către Comitetul Miniştrilor a Rezoluţiei Res(2004)3 cu privire la hotărârile care ridică o problemă structurală subsecventă.

Procedura s-a dovedit a fi un succes în cauza Broniowski, determinând adoptarea unei noi legislaţii şi soluţionarea celorlalte cauze care aveau ca obiect restituirea proprietăţilor sau acordarea de compensaţii, aflate pe rolul Curţii Europene.

Revenind la situaţia României, începând cu anul 2004, Curtea Europeană a pronunţat aproximativ 240 de hotărâri în cauze privind restituirea proprietăţilor. Executarea acestor hotărâri este supravegheată de Comitetul Miniştrilor în cadrul grupului de cauze tip Străin şi alţii şi Sabin Popescu. În toate aceste cauze, Curtea Europeană a identificat disfuncţionalităţi în mecanismul restituirii proprietăţilor şi al acordării de despăgubiri. În hoărârea ulterioare, aceste disfuncţionalităţi au fost calificate ca fiind "sistemice" şi s-a constatat că ele constituie o problemă recurentă în România, în ciuda măsurilor adoptate de autorităţile române pentru a se conforma hotărârilor recente ale Curţii. Aproape 2000 de astfel de cauze sunt în prezent pendinte pe rolul Curţii Europene.

În acest context, Curtea Europeană a aplicat procedura hotărârii pilot în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României. Curtea a constatat complexitatea problemelor cu care autorităţile române se confruntă şi a hotărât că se impune implementarea unor măsuri apte să asigure un remediu adecvat pentru persoanele afectate de legile de restituire, în termen de 18 luni de la data la care hotărârea rămâne definitivă (şi anume până la data de 12 iulie 2012). Autorităţilor române le revine, aşadar, obligaţia ca, sub supravegherea Comitetului Miniştrilor, să implementeze măsurile adecvate în acest domeniu, ştiut faptul că o parte dintre aceste măsuri au fost deja stabilite printr-un plan de acţiune care a fost prezentat Comitetului Miniştrilor în februarie 2010.

Executarea hotărârilor pronunţate de Curtea Europeană în domeniul restituirii proprietăţilor şi al acordării de compensaţii nu este nici pe departe un proces lipsit de dificultăţi. Cu toate acestea, practica a demonstrat că pot fi găsite soluţii adecvate pornind de la experienţele similare ale altor state membre.