Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, spune că ar vrea ca primarii să fie "puţin mai activi" în accesarea de fonduri prin Programul "Casa Verde" deoarece sunt multe instituţii, culte, "dar primării puţine" care au depus astfel de proiecte şi a anunţat că, în 2011, condiţiile vor rămâne neschimbate.
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Sibiu, că este mulţumit de modul în care s-a derulat, anul trecut, Programul "Casa Verde", atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru persoanele juridice, dar ar vrea ca primarii "să fie puţin mai activi" în depunerea de proiecte pe acest program, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"La «Casa Verde» pentru persoane juridice au fost depuse destul de multe proiecte, peste 25. Acestea se derulează şi în judeţul Sibiu şi vor fi şi alte primării, spitale, creşe, grădiniţe dotate. Am făcut un apel către primari să fie puţin mai activi. Sunt multe culte care au venit pentru că au nevoie de energie regenerabilă. Sunt chiar multe, m-a surprins şi pe mine. 12 culte diferite religioase care au accesat, sunt şi alte instituţii, dar primării puţine", a spus Borbely.
El a precizat că fondurile destinate persoanelor fizice s-au epuizat, fiind depuse 18.000 de dosare în toată ţara, dintre care 10.000 au fost deja evaluate, 8.000 fiind în lucru.
"La «Casa Verde» pentru persoane fizice am epuizat cei 100 de milioane de lei care au fost alocaţi. Judeţul Sibiu este printre primele, pe locul 4-5, cu aproape 600 de cereri. Deja circa 100 de dosare au fost şi plătite, deci investiţia făcută în judeţul Sibiu. Vom avea o perioadă de două luni pentru a analiza dosarele depuse, iar în aprilie vom începe un nou program cu aproximativ 110 milioane de lei. Acum analizăm şi finalizăm toate dosarele. Şi plătim banii pentru cei care au terminat investiţia. Trebuie să ne tragem puţin răsuflarea până în aprilie", a spus Borbely.
El a precizat că nu consideră necesară o modificare a condiţiilor la Programul "Casa Verde", acesta fiind un "sistem simplu şi eficient".
"Condiţiile vor fi aceleaşi. Când funcţionează ceva, de ce să schimbi? Este un dosar simplu de întocmit: deschizi un cont la bancă, verificăm dosarul, face cetăţeanul investiţia şi, imediat, livrăm banii. Este un sistem simplu şi eficient", a adăugat Borbely.