Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică seară, că România nu va mai trage ultima tranşă de la FMI, de un miliard de euro, dată fiind evoluţia economică, precizând că va fi trasă doar tranşa de la UE.
El a spus că România a decis să nu mai tragă ultima tranşă de la FMI, menţionând că s-a constatat că nu mai este nevoie de această în urma evoluţiilor economice.
"Nu mai tragem ultima tranşă de la Fondul Monetar Internaţional, dar o tragem pe cea de la Uniunea Europeană, necesară pentru acoperirea deficitului bugetului de stat", a spus Băsescu.
O misiune FMI - CE se află în România pentru a şaptea evaluare a acordului stand-by, în care se analizează îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru ultimul trimestru din 2010 şi se negociază condiţiile privind un nou acord, de tip preventiv. Misiunea se încheie marţi, 8 februarie.